Un ochi plânge, un ochi râde…

Mă uitam în urmă la statistica articolelor, şi am observat că în ultimele două luni am fost extrem de leneşă, cu un singur articol publicat, pe la mijlocul lui august…

Adevărul este că viaţa familiei noastre a fost zguduită de plecarea în Cer a tatălui meu, pe data de 26 august, moment după care nu am mai avut niciun chef să mai scriu ceva.

Aceasta este o vagă încercare de a reveni, motivată de uriaşa bucurie care a dat peste noi în 2 septembrie, când micuţa Olivia a apărut în familia noastră, dându-mi  posibilitatea de a mă numi „bunică”. De acum şi până voi părăsi această viaţă, nimeni şi nimic nu-mi va putea lua această titulatură şi fericirea de a avea o nepoţică perfectă, urmată (sper eu)  şi de alţi nepoţi şi nepoţele.

Am visat o dată că aveam 10 (zece) nepoţi la masă la Lupşa, iar eu le puneam mâncare în farfurii, umblând printre ei ca o cloşcă ocrotitoare. Sper că era un vis premonitoriu…

Cam atât pentru astăzi…

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s