Draga mea nepoţică,

Te aştept de o veşnicie, iar acum ai hotărât să cobori de pe FLOARE în familia noastră, lucru pentru care îţi sunt extrem de recunoscătoare. De ce de pe FLOARE? Aşa îmi spunea mie mama când eram mică, copiii, înainte de a se naşte, stau pe FLOARE. Am acceptat această imagine în copilărie, iar acum mi se pare deosebit de sugestivă.

Parcă văd cu ochii sufletului cum copilaşii coboară unul câte unul, fiecare în familia pe care şi-a ales-o, pentru a aduce lumină şi fericire părinţilor şi tuturor celor ce au vreun rol cât de mic în existenţa lor.

Deocamdată eşti foarte mică, cât o păpuşică, dar ştiu că va veni vremea când vom alerga împreună peste câmpul înflorit şi-mi vei însenina zilele cu întrebări copilăreşti, care doar la prima vedere par naive, dar de multe ori sunt mai profunde decât ne-am aştepta.

De când ai venit pe lume, ploaia cade caldă din cer senin, iar toamna şi-a atenuat tristeţea…

În drumul spre Lupşa este un cuib de berze care acum e gol, părinţii şi cei doi pui l-au părăsit, pentru a pleca în ŢĂRILE CALDE, o altă destinaţie pe care încă de când eram copil nu am definit-o niciodată geografic, ele (ŢĂRILE CALDE) sunt în afară de timp şi spaţiu, un fel de paradis al tuturor păsărilor călătoare, care se odihnesc acolo şi aşteaptă nerăbdătoare ca, o dată cu primăvara, să se întoarcă din nou acasă, adică aici la noi, pentru a ne înveseli cu ciripitul lor voios, sau numai cu priveliştea armonioasă a aripilor întinse a zbor.

Mă bucur că înainde de a pleca, BARZA te-a lăsat Arinei, de acum vei fi mereu iubită şi ocrotită, de noi toţi.

BINE AI VENIT!

Manuela Sanda Băcăoanu, o bunică din Munţii Apuseni