Şi-am plecat la drum… de la Lupşa, la Abrud – 25 km

 

E o zi minunată de sfârşit de vară, 20 august, anul de graţie 2016, când, în sfârşit, pornim la drum prin România ca să vedem cum e şi pe aici, prin alte ţări am fost şi ne-a plăcut.

Cum la Lupşa munca nu se termină decât atunci când o pui deoparte, am trebăluit toată dimineaţa, iar pe aproape de două am hotărăt că e bine să plecăm. Azi vrem să ajungem până la Abrud, 25 de kilometri uşor de străbătut, drumul nu urcă şi nu coboară, atâta doar că sunt pe şosea.

Văzând rucsacii şi pregătirile de plecare, Chino (câinele nostru) e în culmea fericirii, crede că plecăm în excursie şi nu ştie cum să-şi arate fericirea mai zgomotos şi cu mai multe plecăciuni ce le face în faţa noastră, ca o invitaţie de a porni cât mai repede la drum. Dacă nu ar trebui să mergem pe şosea şi să trecem prin localităţi mari, mai că l-aş lua şi pe el, dar cum nu e dresat, nu ştie să meargă în lesă, ar fi foarte periculos  să călătorească bezmetic atâţia kilometri.

La momentul oportun, mama îl momeşte cu boabe pentru câini, iar noi plecăm pe furiş şi în mare viteză, n-am vrea să ne trezim cu el peste câţiva kilometri şi să fim nevoiţi să ne întoarcem.

Yeee! Am plecat la drum, suntem pe Camino, îmi vine să chiui, dar imaginea chinuită a tatălui meu ce a rămas în pat, mă face să-mi temperez trăirea.

Gata, promit să fac acest drum pentru mine, dar şi pentru cei ce nu pot să-l facă, îi voi duce cu mine, într-un colţişor al inimii şi nu mă voi mai întrista, tristeţea nu e de folos nimănui.

Primii trei kilometri, până la Mănăstire, au fost floare la ureche, drumul e arhicunoscut, dar culmea, n-am întâlnit picior de om, cu toţii sunt pe lângă case, e ora amiezei. Chino nu ne-a ajuns din urmă, aşa că putem să ne continuăm drumul liniştiţi.

Îmi fac în memorie un inventar al lucrurilor pe care le-am luat cu mine şi-mi dau seama că am uitat pieptenele. Nu-i nicio tragedie, o să-mi cumpăr unul de pe drum. Căldură mare, mon cher, cum ar spune nea Iancu, dar nu ne lăsăm, în dreapta noastră şerpuieşte vechiul drum al mocăniţei, şinele sunt încă acolo, dar linia e invadată de o vegetaţie luxuriantă, nici n-ai bănui că pe aici a trecut trenul vreodată.

O îngheţată şi pieptenele lipsă de la intrarea în Bistra ne îndulcesc viaţa, un drum cunoscut nu pare foarte lung, nici nu ştim cum am parcurs primii 10 kilometri.

O inscripţie pe o casă ne face să zâmbim, dar ne şi dă un pic de gândit… O veţi vedea în poză.

La ieşirea din Bistra, alai de nuntă, veselie mare, musai trebuie să bem o gură de ţuică din sticla universală pe care vornicul ne-o întinde foarte insistent, nu te poţi sustrage de la acest gest, altfel le porţi ghinion mirilor. Le urăm „casă de piatră” şi ne continuăm drumul… Uite, acolo este o bancă pe care m-am odihnit eu la primul antrenament pentru Camino, în decembrie 2011, când am mers pe jos de la Lupşa la Câmpeni, drum care atunci m-a terminat, am făcut o febră musculară pe cei 15 kilometri, care m-a ţinut câteva zile.

Mare lucru antrenamentul, acum parcă abia am plecat la drum, în afară de căldura care e destul de intensă, nu simt niciun inconvenient. Nu intrăm în Câmpeni, drumul nostru o ia spre stânga, mai avem 12 kilometri până la pensiunea la care avem rezervare pentru această noapte.

Şoseaua face curbe mai strânse pe aici, iar maşinile nu ţin cont de faptul că sunt pietoni  pe şosea, intră în depăşire şi trec milimetric pe lângă noi. Eu sar în sus de fiecare dată, nu mă simt în siguranţă, măcar că sunt în afara carosabilului.

La plecare am avut o mare dilemă, să iau doar sandalele, sau şi bocancii? Am hotărât să mă încalţ cu bocancii până la Abrud, iar dacă nu mă simt bine cu ei, să-i las la o prietenă. Nu i-aş fi luat deloc, dar prognoza spune ploi în următoarele zile, mă tem să nu fie şi frig.

Ajungem la Cărpeniş, un sat mare, aşezat într-o depresiune largă şi extrem de pitorească. O terasă pe dreapta drumului e numai bună pentru a bea o bere şi un suc, „La Birtuţ”.

Ieşim din Cărpeniş, trecem de drumul spre Roşia Montană şi ne aşternem pe ultimii kilometri către Abrud…

Tot mergând noi aşa, iată că prin tufişuri se aude fluierat de tren şi zgomot de locomotivă… Deci mocăniţa mai merge, dar numai de la Abrud la Câmpeni şi doar în week-end, aşa cum am aflat de fapt peste o săptămână… Oricât ne străduim, n-o putem vedea, e ascunsă în tufişuri.

Iată şi tabla ce ne indică intrarea în oraşul medieval, dar mai avem ceva de mers până să ajungem în centru. Uite, aici a fost protestul de acum câţiva ani, la care am participat şi eu, într-o duminică seara, când vreo 800 de oameni din afara oraşului ne-am adunat pentru a salva Roşia Montană de la ştergerea de pe hartă, priviţi cu frică de către localnicii aflaţi sub papucul Gold-ului…

Să revenim însă la oile noastre… Abrudul mi-este foarte drag, încă de când eram copil şi veneam aici în vizită la o mătuşă,  pe vremea aceea părându-mi-se un oraş foarte mare… Acum, cu străduţele lui înguste, cu casele ruinate care parcă cerşesc mila trecătorului, mi se pare că seamănă perfect cu multe localităţi din Spania, care mai supravieţuiesc doar datorită drumului de pelerinaj „Camino de Santiago”. Sper ca într-o bună zi, când Camino de Santiago va trece şi prin România, să ajute localităţi ca aceasta să iasă din marasmul în care au fost aduse de guvernanţi fără inimă şi fără minte.

Probabil v-am plictisit, aşa că vă mai spun doar că n-am putut lăsa bocancii, prietena mea nu răspunde la telefon, aşa că va trebui să-i car tot drumul, fiindcă mă simt mult mai bine cu sandalele.

Am ajuns la pensiunea care arată impozant şi pe dinăuntru şi pe dinafară, atâta doar că baia e minusculă, cred că arhitectul n-a fost dintre cei cu note mari la şcoală…

Un duş fierbinte şi sarmale la pachet, puse de mama (ale mele de post).

Mâine avem o zi foarte grea, 42 de kilometri, de aici până la Brad.

Noapte bună!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Pozeee!

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s