Ziua de 21 august se dovedeşte una deosebit de frumoasă, încă înainte de a ieşi din Abrud       ( a trebuit să ne întoarcem 2 km înapoi pe drumul de ieri, pentru a lua la pas şoseaua spre Brad) mi-am dat jos jacheta pe care o îmbrăcasem la plecare, în ideea că la ora 7 e destul de frig. Temperatura e deja foarte plăcută, ceea ce mă face să cred că mai târziu va fi foarte cald…

Abrudul străbătut în sens invers şi la orele dimineţii arată ceva mai puţin trist, oamenii încep să circule care încotro, semn că acest orăşel nu este cu totul mort.

Iată indicatorul spre Brad, de aici mai sunt 40 de km, pe primii doi i-am dovedit deja. E ceaţă, un lucru bun zic eu, fiindcă atunci când va ieşi soarele, paşii noştri cu siguranţă vor deveni mai înceţi.

Faptul că mergem pe şosea nu ne dă nicio emoţie, iar kilometrii sunt cei adevăraţi, nu aproximativi, ca pe Camino de Santiago, unde uneori mergi două ore şi afli că te-ai apropiat de obiectivul tău  doar cu 3-4 .

Comuna Ciuruleasa ne întâmpină din ceaţă, cred că în toată viaţa mea nu am trecut de mai mult de trei ori pe aici, dar întotdeauna cu maşina. Drumul urcă, peisajele sunt dintre cele mai frumoase, brazii ajung până pe marginea şoselei, iar maşinile sunt extrem de rare. Un izvor pentru reîmprospătarea stocului de apă şi odihna pelerinilor, e foarte bine venit.

Întrebăm la o casă unde am putea bea o cafea, şi aflăm că abia în vârful muntelui, până acolo, nicio şansă… „Da mai este mult?” „Cam şapte kilometri, ni se răspunde de peste gard, unde oamenii se pregătesc să scoată vitele la păşune.

Şapte kilometri ni se pare acceptabil, aşa că pornim voios la drum…

S-ar părea că e o idee bună să luăm micul dejun înainte de cafea, soarele începe să ne zâmbească printre fuioarele de ceaţă, iar nişte buşteni sunt tocmai bine aşezaţi pentru a servi de masă şi de scaune…

Mâncăm gospodăreşte, apoi iar la drum, parcă mirosul cafelei aburinde din vârful Buceşului, ne face să grăbim pasul.

Ia uite! S-ar părea că suntem în vârf, dar nici urmă de firmă, de bar, sau restaurant, sau terasă… Dar privind în stânga, iată o terasă ce poate fi una particulară, totuşi, nu este. Un domn bine trecut de primele două tinereţi păzeşte „ca un cerber” uşa aşa numitei locante pe care o aşteptăm de şapte kilometri.

Când aude de cafea, zice că el nu se bagă, dar o cheamă de acasă pe femeia cu cafeaua.

„Dar să nu stăm aici până mâine, că avem de mers până la Brad şi mai este o grămadă de drum…”

„Nu-i nicio problemă, la 10 este autobuz şi vă duce fix acolo!”

Până să-l lămurim că de fapt noi vrem să mergem pe jos, apare şi cafegioaica şefă, aşa că după micul tabiet, am început coborârea Buceşului, intrând în satul Buceş Vulcan şi în judeţul Hunedoara, totodată.

Mie mi s-a părut o veşnicie până la poale, mai bine de 5 km de serpentine, mult mai strânse decât la urcare. Împrejurimile sunt minunate, casele rare, dar munţii împăduriţi şi plini de verva naturii ce încă e în putere, mă ajută să trec curbă după curbă, şi iată-ne ajunşi în comuna Buceş, cu biserică şi câteva case frumoase pe marginea drumului.

E din ce în ce mai cald, parcă de acum o bere rece n-ar fi de lepădat, dar nicio speranţă în acest sens nu ne este alimentată de apariţia vreunui bar, sau orice soi de birt în drumul nostru.

Pe scurt, după ce în sfărşit ajungem la o terasă adevărată, pe la 15,30, pe o vipie ce te lovea în moalele capului, cei câţiva clienţi ne spun că, de fapt, patronul tocmai plecase la o altă afacere a lui, un magazin din alt sat. E un fel de râsu-plânsu, mă gândesc că e chiar hilar ca duminica să se perinde pe la fiecare „privatizare” cum se spunea imediat după revoluţie, ca să facă faţă clientelei. Între timp, apare soacra patronului, dar, ghinion, nu are cheia de la intrare, îi fusese luată de către fiică-sa, ce era în drum dinspre Deva, să avem răbdare, că alt bar nu mai pupăm pe următorii 10-15 km.

Stăm cuminţi, oricum soarele ne bătea direct în cap, aşa că, într-un sfârşit devenim fericiţii posesori a două beri aburinde. Eu beau jumătate, cealaltă i-o cedez lui Ştefan, apoi pornim fără nicio tragere spre Zdrapţi, o localitate deosebit de frumoasă, cu case şi curţi aranjate, ai zice că nu suntem în România.

Dacă accesaţi link-ul de mai jos, găsiţi şi poze…

https://flic.kr/s/aHskDTZ7PH

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni