Azi dimineaţă m-am trezit fix la ora 6,04, după cum arăta  ceasul cu afişaj electronic mare, ca să-l pot vedea şi eu de la distanţă. Cum era încă prea devreme după umila mea părere, am decis să mai dorm „un pic”, câteva minuţele acolo, că n-o să se facă gaură în cer dacă mai lenevesc vreo 5 minute…

Am adormit instantaneu, iar cele 5 minute s-au dilatat şi s-au tot dilatat, poate mă prindea amiaza în pat, dacă fiica mea nu bătea la uşă, anunţându-mă că e fix ora… 7,25. Cum lucrez de la 7,30, aveam exact 5 minute (alea pe care le dormisem în plus) pentru a-mi face toaleta şi a ajunge (prin teleportare, bineînţeles), la serviciu.

Cobor buimacă din pat, moment în care îmi dau seama că visam ceva foarte intens, în momentul în care am fost trezită. În primul moment totul e învăluit în ceaţă, pentru ca, mai apoi, să-mi amintesc subit că, în visul meu, eram într-o mare sală de conferinţe, eu fiind cea care vorbea despre diferite metode de însănătoşire, cu ajutorul terapiilor complementare. Se spune că, în vis, ne îndeplinim dorinţe pe care nu am fost în stare să le ducem la îndeplinire în viaţa reală. E un fel de defulare, mintea îţi oferă satisfacţii pe care nu le-ai avut niciodată cu adevărat, dar în vis, totul pare foarte real.

Chiar cochetam la un moment dat cu ideea de a ţine conferinţe pe diverse teme, dar nu am făcut niciodată nimic pentru a-mi îndeplini această dorinţă, aşa că, mintea mea, care s-ar părea că nu uită nimic, s-a gândit să-mi ofere satisfacţia de a face acest lucru, măcar în vis.

Aşa cum spuneam, totul părea incredibil de real, chiar faptul că, la un moment dat, o doamnă foarte slabă, îmbrăcată în verde, s-a ridicat oarecum nemulţumită (probabil de cele auzite) şi s-a îndreptat spre uşă, iar când cineva din staful meu a vrut să-i ofere o carte de vizită (a mea, presupun) dar văzând despre cine este vorba, doamna s-a îndepărtat dispreţuitoare… Simţeam că-mi fuge pământul de sub picioare, nu-mi dădeam seama din ce cauză eram tratată cu atâta dispreţ de către o necunoscută, în sală încep să se audă murmure surde, simt că pierd controlul asupra audienţei, aşa că, în ultimul moment, îmi vine o idee (era să zic „genială”, dar acum e „genial” şi să mergi până la toneta din colţ, ca să-ţi cumperi o bere) salvatoare…

Arunc o privire binevoitoare către toţi privitorii, invitându-i ca la plecare să vină fiecare să ridice câte un vaucher pentru o şedinţă de terapie Bowen gratuită, la cabinetul meu. Instantaneu s-a făcut linişte, iar doamna care se afla deja cu mâna pe clanţa uşii, a făcut un gest de a se întoarce înapoi, la locul pe care cu puţin timp în urmă îl părăsise foarte supărată, habar nu am de ce.

Cu toată nonşalanţa de care sunt în stare şi cu un gest destul de teatral (după opinia mea de acum, când nu mai dorm), i-am spus că nu e nevoie să se întoarcă, e mai bine să plece, dacă oricum avea ceva mai bun de făcut, decât să asculte până la capăt ce am de spus. Cu o mutră decepţionată, femeia a părăsit încăperea, moment în care bătaia în uşă a fiicei mele m-a salvat de oferirea a vreo două sute de şedinţe Bowen gratuite…

Dragă doamnă în verde, te rog să mă ierţi că am fost rea cu tine, chiar şi numai în vis. Uneori reacţionăm interesant (ca să mă exprim eufemistic) la stimulii externi, parcă altcineva ne conduce, spunem şi facem lucruri care pe urmă ni se par stupide, sau măcar nepotrivite cu situaţia dată. Dacă mai vii în visul meu, să ştii că ai o şedinţă Bowen gratuită… tot în vis, bineînţeles.

Ei, cam asta despre visul meu… Să aveţi nopţi cu lună şi vise împlinite!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni