Arhivele lunare: februarie 2019

”58”

2 răspunsuri

La urma urmei, e doar un număr. Dacă mă uit în oglindă, nu mi se pare că ar fi vorba despre mine, sau despre vârsta mea. Dacă mă uit în cartea de identitate… hmm!

Dar, ce contează toate astea, când viața merge înainte, când am atâtea planuri pe care-mi doresc să le duc la bun sfărșit, când am atâția prieteni care s-au gândit chiar și numai pentru o secundă la mine, trimițându-mi un gând bun și-o urare din inimă.

Da, dragii mei, vă mulțumesc din suflet pentru gânduri și urări, iar eu vă doresc să primiți înmiit tot ceea ce mi-ați dorit mie!

Să aveți parte de sănătatea sufletului, a minții și a trupului, pentru a vă putea bucura de tot ce viața vă oferă, să treceți cu bine peste încercări, mai întăriți și mai plini de voință, să vă bucurați unii de alții, să uitați ranchiuna și să fiți în stare să vedeți bârna din propriul ochi, înainte de paiul din ochiul altuia.

Îmi pare rău că n-am apucat să-i răspund fiecăruia personal, valul de urări m-a depășit, dar să știți că mă gândesc la fiecare în parte.

Tocmai am primit un mesaj extrem de frumos, pe care nu pot să nu-l lipesc aici:

”Tinerete vesnica, iubire, armonie, viata e atat de fumoasaaa ! Tu ai descoperit miracolul ei, prin Traire. Traiesti esenta, samburele. Si poti sa-i pui orice haine, totul e cu rost , culoarea si armonia care le radiezi. Iubiree, Manuela !”

Ce poate fi mai frumos de atât?  Mulțumesc, Nadia!

Să fiți plini de vitalitate, să nu lăsați boala sau grijile să vă doboare, fruntea sus și privirea înainte, țara aceasta are nevoie de fiecare dintre noi, ca s-o scoatem din mlaștina în care se zbate.

Cred că v-am pus răbdarea la grea încercare , așa că voi încheia, urându-vă la rândul meu,

LA MULȚI ANI, PRIETENI!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață cu Apusenii pe tălpi

 

 

 

Camino prin Apuseni -Schitul Poşaga

3 răspunsuri

Ieri veneam spre Cluj, dar când am ajuns la Poşaga, m-am gândit că ar fi bine să o luăm în sus pe vale, am auzit multe despre Schitul Poşaga şi sunt convinsă că ar fi un loc important pe harta Camino. Am mers vreo 4 km cu maşina, apoi, fiindcă drumul devenea tot mai plin de gropi, am ales să continuăm pe jos.

După vreo 2 km şi ceva, timp în care ne-am umplut inimile cu frumuseţea peisajelor de iarnă ce se strămută spre primăvară, am ajuns la schit. Dacă nu ştiaţi, în apropiere se află un izvor despre care se spune că este tămăduitor, dar chiar dacă ar fi să ajungi prin aceste locuri numai pentru frumuseţea lor, tot merită să-ţi toceşti pingelele până aici.

Cu toate că drumul nu este foarte bun, (doar suntem în România), am întâlnit  mai multe maşini trecând în sus şi-n jos. Când am ieşit de la izvor, tocmai cobora o maşină, pe care aşa, cu un semn mai timid, am oprit-o, voiam să ştiu dacă drumul duce la Ocoliş , sau dacă ar  fi un alt drum de picior pe care aş putea aduce Camino de la Ocoliş, până aici. Un domn foarte amabil mi-a răspuns la întrebări, ca apoi să aflu că de fapt este primarul din Poşaga, ce m-a asigurat de tot sprijinul lui, când a aflat despre proiectul pe care mă străduiesc să-l duc la capăt.

De ce oare, din toate maşinile, l-am oprit exact pe primar? Cred că atunci când eşti decis să faci lucruri bune, Universul te sprijină în toate.

Un călugăr ne-a dăruit două mere mari, roşii şi zemoase, exact ceea ce aveam nevoie, combustibil pentru întoarcerea la maşină.

Sper să pot aduce Camino în acest loc, este unul deosebit, pentru spiritualitatea şi frumuseţea lui.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi

 

16 zile pentru o minune – ziua a V-a

Lasă un răspuns

Iată şi urmarea serialului nostru:

„Ziua a cincea.
Nu te enerva ca doi si cu doi fac patru.
Iata un test pentru a verifica starea nervilor unui om. Intreaba-l cat fac doi si cu doi
Un nevrotic iti va raspunde : ” doi si cu doi fac patru, dar chestia asta ma enerveaza teribil „.
Asadar, nu te enerva ca doi si cu doi fac patru, nu te enerva ca lumea este cum este, ca strambul este prea stramb. Nu fi manios.
Mania este mare consumatoare de energie.
Pastreaza-ti calmul si vei ramane puternic intr-o lume neispravita inca, intr-o tara care trece prin experienta junglei.
Miercurea este considerata cea mai buna zi a saptamanii, si asta pentru ca este ziua obstacolelor. In traditia noastra, Sfanta Miercuri este cea care pune obstacole pentru a-ti stimula duhul treziei, si tot ea ridica obstacolele?
Ceea ce ti se pare o infrangere, nu-i decat o fata a ascezei. Iar cele obtinute fara asceza se sting repede.
Nu te mania ca exista obstacole.. Mania ” perforeaza ” si strica acel invelis nevazut, acea compunere de campuri de energii care protejeaza corpul vostru.
Exista boli grave din manie si exista vindecari miraculoase prin ” isihia ” ( practica linistii launtrice ).
Nu te mania pe Balcani si pe balcanici, ci deschide ochii. Nu exista dusmani, ci doar victime ale propriei lor dizarmonii.
Daca intelegi aceasta, mintea iti va inspira solutii optime in orice situatie. ”

De fiecare dată când ni se pare că în faţa noastră se întind doar obstacole, că nimic nu este aşa cum ar trebui să fie, ar trebui să ne facem o introspecţie, să ne dăm seama dacă drumul pe care l-am ales este cel corect, dacă ceea ce ne dorim să înfăptuim ne este cu adevărat necesar, sau dacă, pur şi simplu, ne luptăm cu morile de vânt.

Citeam undeva că bolile grave apar la cei ce şi-au greşit calea, iar vindecările miraculoase apar atunci când omul îşi dă seama care este cu adevărat rostul lui în această viaţă.

Să fiţi binecuvântaţi!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi.

 

Camino prin Apuseni – Câmpeni-Mihoiești

Lasă un răspuns

Puterile iernii  sunt tot mai slabe, așa că am profitat de o zi mai prietenoasă, ca să mai facem câțiva pași spre îndeplinirea ”pohtei ce-am pohtit”, adică a vedea și în România un drum de pelerinaj marcat și bine popularizat.

De bine de rău, de la Aiud până la Câmpeni, știu în mare pe unde va merge drumul, dar dincolo de Câmpeni, e încă o enigmă. Am căutat azi un traseu care să nu meargă pe șosea de la Câmpeni până la baraj la Mihoiești și am găsit unul chiar foarte bun, pitoresc și interesant.

Dacă știe cineva un traseu de la Mihoiești la Vadu-Moților, sau chiar de la Câmpeni la Vadu Moților care nu este pe șosea, îl rog să-mi dea de veste.

Vă las în compania câtorva fotografii făcute azi.

 

Vise de iarnă, într-o noapte aproape primăvăratică!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

 

1. Ani de liceu …

5 răspunsuri

Cine nu-şi aduce aminte cu drag de anii de liceu? E perioada din viaţă în care am ieşit din copilărie, nu ne-am lovit încă de greutăţi, ne trăim adolescenţa la maximum, dar nu suntem conştienţi de fericirea noastră.

Ţin minte prima zi, când tatăl meu m-a adus cu maşina până în curtea liceului şi m-a lăsat acolo, avea o şedinţă la Alba Iulia. Liceul avea şi cămin, iar eu trebuia să aştept, împreună cu alte câteva zeci ce cu trecerea orelor au devenit sute de elevi din toate clasele, să fiu repartizată într-una din camerele celor două construcţii (căminul nr. 1 şi căminul nr. 2), ce deocamdată nu-mi spuneau nimic.

Sunt o timidă de felul meu, aşa că aşteptam cuminte în curtea ce vuia de glasuri vesele. Erau elevi din clasele mai mari ce se regăseau cu bucurie după vacanţă, aşa că, la fel cum se alege uleiul de apă, noi, bobocii, am rămas cumva pe dinafară, putând să ne dăm seama că suntem cu toţii în aceeaşi oală, bobocei de liceu, intrăm în vorbă unii cu alţii şi constatăm că s-ar putea să fim colegi de clasă.

Emoţia acestei prime zile nu a fost egalată decât poate doar de ultima, dar, până atunci, este o întreagă poveste de spus.

După ce, abia după masa pe la ora 16 am intrat în sfârşit în camera ce ne fusese repartizată şi am făcut cunoştinţă cu colegele de cameră, patru la număr, două colege de clasă cu mine şi gemene pe deasupra şi două din”B”, ne-am ales dulapurile şi paturile, am început să ne aşezăm hăinuţele pe rafturi, o jale generală a cuprins camera noastră, aşa, buluc, lacrimile nu mai puteau fi stăpânite.

”  Cum să stăm noi aici, între pereţii aceştia, cinci ani?” (când am intrat la liceu, acesta avea o durată de 5 ani) . Eu nu plângeam, dar simţeam aşa, o amorţeală, mai fusesem plecată de acasă doar de câteva ori, în tabără, iar acum, adio copilărie, adio după-amieze petrecute în grădină, adio… tot ce a însemnat viaţa mea de până acum.

Ei, şi? Am venit aici fiindcă a fost dorinţa mea, nu m-a  obligat nimeni, sunt convinsă că va fi bine!

Da, a fost bine, cel mai bine din viaţa mea, dacă privesc în urmă.

A doua zi, începea şcoala cu adevărat, iar doamna dirigintă, mama Luci cum am poreclit-o cu mare drag, a strigat pentru prima dată catalogul. Ea a fost prima persoană care m-a strigat Sanda şi aşa am rămas pentru colegii de liceu. Zicea că m-a luat în clasa dânsei fiindcă voia să vadă cum arată Sanda. Eu cred că şi faptul că terminasem clasa a VIII-a cu 10 şi intrasem printre primii la examen, cântărise cât de cât în hotărârea doamnei diriginte.

Voi povesti întâmplări savuroase din anii de liceu, dar în zilele următoare.

Acum, câteva amintiri, pentru nostalgicii absolveţi ai Liceului Energetic din Cluj.

 

Privind fotografiile, îmi dau seama că doamna dirigintă era atunci îngrozitor de tânără, aşa cum noi nu mai suntem demult.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi

16 Zile pentru o minune – Ziua a IV-a

Lasă un răspuns

Iată că am ajuns în ziua a IV-a. Vă felicit pe cei care aţi citit până aici şi aţi început acest program spiritual.

„Ziua a patra.
Autocontrolul expresiei fetei ca depasire a hipnozei spontane.
” Lumea este o oglinda si-ti restituie chipul pa care i-l arati „, zicea un intelept.
Daca ii arati chip posomarit, iti restituie esecuri, daca ii arati chip senin, iti restituie seninatate si realizare.
La iesirea din casa, coborirea in strada, controleaza-ti expresia fetei. ”
Sa nu aiba nici o urma de inmormantare.
Oricate griji si preocupari ai intre peretii casei, pe strada descreteste-ti fruntea si construieste-ti un chip senin, destins.
Chipul tau programeaza lumea cu nuante afective. Tu esti un programator inconstient al lumii. Mereu functioneaza intre tine si altii o hipnoza spontana, nestiuta, dar puternica. Oamenii se sugestioneaza tacit prin chip, atitudine, culori, asteptari.
Aminteste-ti azi, de doua ori, exercitiul zilei; cand te vei afla intre oameni, sa-ti controlezi atent seninatatea fetei. Destindere si seninatate.
Sa=ti spui: ” Chipul meu senin imbunatateste aura corpului meu si a celor pe langa care trec „.
Un om imbunatatit are efect pozitiv, prin simpla lui prezenta, asupra a 100 de oameni.
Pe strada, in metrou, in tramvai, la birou, toti vor primi de la tine, fara sa stie, un program pozitiv. Tu insuti vei resimti pozitiv reflexia acestui program, caci lumea este o oglinda. ”

V-a plăcut? Lumea este o oglindă. Cunoaşteţi oameni cărora le tot ninge şi le plouă, genul de persoane care cred cu tărie că „TOATE MI SE-NTÂMPLĂ NUMAI MIE”?

Ei bine, aceşti oameni ar trebui să-şi controleze interiorul, fiindcă de acolo pleacă toate problemele. Dacă pleci să cumperi ceva şi-ţi spui că „precis nu găsesc”, nu te mira dacă exact aşa se întâmplă. Suntem făuritorii propriei lumi, singurii răspunzători pentru tot ceea ce primim în viaţă.

Să aveţi o zi luminată!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi