Ieri veneam spre Cluj, dar când am ajuns la Poşaga, m-am gândit că ar fi bine să o luăm în sus pe vale, am auzit multe despre Schitul Poşaga şi sunt convinsă că ar fi un loc important pe harta Camino. Am mers vreo 4 km cu maşina, apoi, fiindcă drumul devenea tot mai plin de gropi, am ales să continuăm pe jos.

După vreo 2 km şi ceva, timp în care ne-am umplut inimile cu frumuseţea peisajelor de iarnă ce se strămută spre primăvară, am ajuns la schit. Dacă nu ştiaţi, în apropiere se află un izvor despre care se spune că este tămăduitor, dar chiar dacă ar fi să ajungi prin aceste locuri numai pentru frumuseţea lor, tot merită să-ţi toceşti pingelele până aici.

Cu toate că drumul nu este foarte bun, (doar suntem în România), am întâlnit  mai multe maşini trecând în sus şi-n jos. Când am ieşit de la izvor, tocmai cobora o maşină, pe care aşa, cu un semn mai timid, am oprit-o, voiam să ştiu dacă drumul duce la Ocoliş , sau dacă ar  fi un alt drum de picior pe care aş putea aduce Camino de la Ocoliş, până aici. Un domn foarte amabil mi-a răspuns la întrebări, ca apoi să aflu că de fapt este primarul din Poşaga, ce m-a asigurat de tot sprijinul lui, când a aflat despre proiectul pe care mă străduiesc să-l duc la capăt.

De ce oare, din toate maşinile, l-am oprit exact pe primar? Cred că atunci când eşti decis să faci lucruri bune, Universul te sprijină în toate.

Un călugăr ne-a dăruit două mere mari, roşii şi zemoase, exact ceea ce aveam nevoie, combustibil pentru întoarcerea la maşină.

Sper să pot aduce Camino în acest loc, este unul deosebit, pentru spiritualitatea şi frumuseţea lui.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi