Pe Valea Sartășului

Ieri a fost prima zi a lui 2021, an care cu toții sperăm să spele rușinea predecesorului lui, care s-ar părea că a fost cel mai rău an de la război încoace.

Există o superstiție care spune că ce faci în prima zi a anului, vei face mai des pe parcursul lui, așa că ne-am gândit că ar fi bine să fim activi tot anul și-am plecat în excursie. Ce-i drept, ne-a venit cam târziu ideea, dar tot am dus-o la îndeplinire.

Cum prin împrejurimile Lupșei am tot fost, am ales să mergem la Sartăș, ca să mai vedem și alte locuri. Zis și făcut! Era cam 15,30 când am plecat de acasă, Ștefan nu era foarte încântat că mergem acolo, dacă nu e drumul destul de lung? Păi, cât de lung o fi, tot nu putem merge foarte departe, că vine înserarea pe nesimțite…

Am lăsat mașina la șosea și am luat-o voinicește la picior, pe un drum forestier. Nu mică mi-a fost mirarea când, la vreun kilometru, am dat peste un baraj imens, în spatele căruia mă așteptam să fie un mare lac de acumulare. Nu era un lac foarte mare, cel puțin așa ni s-a părut atunci, dar urcând mai departe, am văzut că nu era nici mic.

Vremea era destul de caldă, cam 4 grade, vegetația ca de sfârșit de martie, iar după baraj, urcând pe o cărare foarte abruptă, am dat din nou de drumul pe care-l părăsisem pentru a vedea ce și cum cu lacul misterios…

Și-am mers, și-am mers, zi de iarnă, până pe la 16,30, când am hotărât să ne întoarcem, nu era foarte indicat să ne prindă noaptea prin pădure. Am hotărât să venim înapoi de-a roata pe drum, dar am avut surpriza că am făcut aproape doi kilometri în plus, față de urcare. Ce era mai ciudat, că din loc în loc, pe toată albia pârâului erau diguri, niște lucrări care acum ni se păreau fără rost, dar, oare, care o fi fost rostul lor, atunci când s-au făcut?

Ștefan bănuia că o fi ceva pentru Exploatarea Minieră de la Baia de Arieș, care s-a închis nu mai știu de câți ani, dar nu știam care o fi fost scopul. În sfârșit, o dată cu noaptea, am ajuns din nou în sat, iar o persoană amabilă ne-a luminat: lacul era de fapt format din ape reziduale de la mina mai sus amintită, care ajungeau acolo prin niște conducte subterane, apoi apa se filtra și se reda circuitului natural. Foarte simpatic, omul ne mai spune: ” Acum sunt pești în lac, cred că s-au obișnuit cu cianura, că doar cu cianură se lucra. Mai vin și acum ape de pe zăcământul de la Baia de Arieș, se filtrează acolo ( și ne arată câteva clădiri, în care se vede că mai există ceva activitate, s-au aprins luminile). Eu merg la pescuit, dar numai de plăcere…” mai adaugă el. Adică prinde peștii, dar nu-i mănâncă, probabil… Sau, le dă drumul înapoi? Nu l-am mai întrebat, între timp se făcuse noapte de-a binelea.

Ca să vezi câte lucruri nu știm, aflate la doi pași de noi… Fotografiile n-au fost prea grozave, era înnorat și spre seară, dar tot le pun aici.

Conduși de lătratul responsabil al unui câine aflat în exercițiul funcțiunii, am terminat prima zi din 2021. Să sperăm că tot anul ne vom plimba!

Vă doresc un an așa cum vi-l doriți!

Manuela Sanda Băcăoanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s