Doamna Veronica Panait mi-a făcut surpriza, bucuria și onoarea de a-mi trimite cartea domniei sale despre Camino de Santiago, ”Drumul meu de suflet la Camino de Santiago”, știind că sunt pasionată de acest subiect.
Drept să spun, cu toate că autoarea spune cu multă modestie că nu se pricepe la scris, pot afirma cu certitudine că este una dintre cărțile despre călătoria pe Camino de Santiago care emană mult suflet, autenticitate și sinceritate.
Mi-a plăcut foarte mult, drept pentru care v-o recomand din inimă!
Cartea începe timid, cu Camino Francez din 2016, apoi continuă cu întâmplările de pe Camino Primitivo, din 2018. Se poate observa un salt calitativ nu numai al pelerinului care este Veronica Panait, ci și al scrisului, care devine și mai atrăgător decât în prima parte. Felicitări, sunteți o scriitoare adevărată, chiar dacă nu vreți să recunoașteți acest lucru!
Mă bucur că am avut ocazia să vă lecturez cartea, stând până la ore târzii din noapte, doar fiindcă n-o puteam lăsa din mână.


Până acum am folosit formule de politețe doar pentru a scoate în relief respectul pe care ți-l port, dar știu că noi cu toții una suntem și nu avem nevoie de aceste… politețuri. Așa că, dragă Veronica, aștept cu nerăbdare următoarele tale scrieri, prima încercare este o reușită!
Cu mult respect,
Manuela Sanda Băcăoanu