Arhive pe autori: manuelasanda

Avatarul lui Necunoscut

Despre manuelasanda

Sunt o femeie ca oricare alta, dar cu ceva în plus. Îmi place să spun lucrurilor pe nume, direct, în faţă, fără să mă ascund pe la colţuri. O laudă din partea mea este întotdeauna sinceră, n-o să-ţi spun niciodata "Vai, ce bine-ţi vine rochia asta!" când de fapt gândesc " E oribilă, nu ştiu unde naiba ai găsit-o!" Mă pasionează să fac lucruri cu mâinile mele, aşa încât să pot să arăt şi să spun "eu am făcut asta", de aceea îmi place foarte mult să îngrijesc florile (am zeci de ghivece şi jardiniere), dar în general grădinăritul mă aduce în acea stare ancestrală în care sunt doar eu şi Universul, ador să tricotez şi să croşetez, fac asta din clasa I, când, din bumbac bej, am făcut un jerseu păpuşii. Bineînţeles că-mi place şi să scriu, altfel nu aţi citi aceste rânduri, poate că nu cu un har deosebit, dar o fac cu sinceritate şi fără cuvinte pompoase "ce din coadă au să sune", vorba poetului. Foarte mult îmi place să călătoresc, de aceea acest blog este împânzit de poveştile mele adunate în diverse călătorii, cele mai importante fiind în Spania, pe Camino de Santiago. Am publicat patru cărți, dacă sunteți curioși, le puteți căuta online. Se pot comanda de la editura Eikon. Sper ca ”micile mele rândulețe” să vă destindă, binedispună (uneori, fiindcă viața nu e numai roz, din păcate) și să vă ajute să vă găsiți pacea sufletească.

Intalnirea cu clasa (2)

Lasă un răspuns

Avatarul lui manuelasandaa2963

Iata ca ne-am intâlnit… Bineînțeles că în ultimul moment s-au anunțat alți absenți, dar asta nu ne-a stricat buna dispoziție și dorința de a petrece două zile, sau mai precis două jumătăți de zile cât mai agreabile cu putință.

Drumul până la Beliș e absolut încântător, octombrie e luna cea mai colorată a anului, chiar dacă aduce un pic de tristețe la gândul că în curând podoaba ruginie a copacilor se va transforma în humus, pentru a-i ajuta ca în primăvară să renască din nou. Un pic cam strâmt, totuși îndestulător pentru traficul nu prea aglomerat, șerpuiește printre păduri ce-și adună crengile deasupra noastră, ca pentru a ne binecuvânta și a ne ocroti.

Am gătit, am stat de povești și am dansat (asta mai puțin), fiecare a vrut ca totul să iasă perfect și sper că până la urmă așa a fost. De acum ne vom vedea în fiecare an…

Vezi articolul original 42 de cuvinte mai mult

Întâlnirea cu clasa

3 răspunsuri

Azi e ziua cea mare, mă întâlnesc cu foștii colegi din liceu… Cu unii am păstrat legătura până astăzi, pe alții nu i-am văzut de 35 de ani, o viață de om aș putea spune.

Ca de obicei, noi, cei câțiva organizatori, am dat sfoară în țară, cu mai mult sau mai puțin succes, depinde fiecare pe cine și-a ales să sune, asta după afinitățile din liceu, sau pur și simplu la întâmplare. Am avut ocazia să constat și de această dată că oamenii nu se prea schimbă, adică sunt identici și la fel cu cei ce erau în liceu. Unii au răspuns prezent din prima, alții s-au lăsat curtați ca pe urmă vezi – doamne să accepte, iar alții pur și simplu au refuzat din start. Nu dau nume, cei în cauză se vor recunoaște cu siguranță în descrierea de mai sus. Nu-i pun la socoteală pe cei ce nu pot veni din motive obiective, fiecare dintre noi avem și evenimente triste în familie.

Abia aștept să-mi văd colegii, chiar dacă am mai îmbătrânit cu toții cu 5 ani, de la ultima întâlnire. Promit să atașez poze și impresii.

Cunosc pe cineva care mergea la întâlnirea de 62 de ani de la terminarea liceului. Ei, asta da întâlnire!  Sper să mai apucăm și noi până atunci.

Cum de mi-am făcut un blog

2 răspunsuri

De o bună perioadă mă tot bătea gândul să-mi fac şi eu blogul meu, adică să ajung „în rândul lumii”, cu alte cuvinte. Că doar n-oi fi mai proastă decât alţi bloggeri „celebri”, eu am măcar avantajul că am fost foarte atentă la şcoală în clasa a II-a, aşa că am învăţat să scriu româneşte destul de bine, aş putea spune.

Habar nu am dacă cineva va fi interesat de câte-toate îmi trec mie prin cap (şi pot spune că-mi trec tare multe, dar fără a-mi produce vătămări grave), totuşi „mă risc” cum ar spune 95% din cei ce apar în mass media contemporană ( că ceilalţi, câţi or mai fi rămas până la procentul de 100%, stau şi se miră de câtă prostie musteşte şi mustăceşte de peste tot, parcă e o avalanşă de care nu ne mai putem apăra şi căreia nu ne putem nici împotrivi.

Îmi cer iertare, nu acesta era tonul cu care voiam să scriu primul meu articol, dar aşa a ieşit. Deci… (fără „deci” ar spune Doamna Luci, draga mea dirigintă şi profesoară de limba română din liceu) scopul meu este să aduc un zâmbet şi un pic de lumină pe chipurile celor ce  din greşeală (sau nu) îmi vor citi articolele, să mai fie şi lucruri pozitive în viaţa noastră, că de cele gri (aproape negre) suntem cu toţii sătui.

Aşa că, dragi cititori, vă doresc să aveţi tot ceea ce e necesar pentru a fi cu adevărat fericiţi, adică ZILE SENINE!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Î