N-o cunoșteam prea bine pe Măriuca. Ne știam de mulți ani, dar eram doar rude prin alianță, locuind în orașe diferite, aflate la sute de kilometri. Ce știam despre ea era că avea o minte ascuțită, o inteligență vie, care pe undeva trebuia să compenseze handicapul fizic pe care-l avea din adolescență. Gata oricând să-i ajute pe cei care apelau la ea, întotdeauna cu un ton liniștit al vocii, ducea o viață modestă, cu toate că-și putea permite mai mult, toată viața avusese job-uri bine plătite, fusese în funcții de conducere, chiar și acum, la 68 de ani, încă lucra la o mare firmă de nivel național, fiind unul dintre pilonii de bază.

Și totuși…M-am tot întrebat, de ce oare mai lucra? Poate că era felul ei de a socializa, de a nu rămâne închisă în casă, de a vedea oameni…Bineînțeles că poți face multe alte lucruri când ai o vârstă și niște venituri care-ți permit, dar… așa a fost Măriuca. Până în 13 martie 2024, viața ei era împărțită între familie și serviciu. Fără a ști că e ultima dimineață în care o primește la cafea, așa cum făcea de zeci de ani, verișoara ei sporovăiește liniștită de una, de alta, își dau întâlnire pe mâine, iar Măriuca pleacă la serviciu, așa ca în toate zilele de dinainte. Dar aceasta era o zi diferită, era ULTIMA ZI în care Măriuca a mai fost cu adevărat vie. Pe la ora 14, verișoara ei primește un telefon și este anunțată că Măriuca a avut un atac cerebral și că trebuie transportată la Cluj sau la Târgu Mureș.

Din acea clipă a fost în comă, operată la Cluj cu mare întârziere, avusese un anevrism care-i inundase creierul de sânge, iar stricăciunile s-ar părea că au fost ireversibile. Mă rog, amănuntele nu mai contează, cert este că a mai supraviețuit două săptămâni, timp în care nimeni nu știe dacă a mai simțit sau auzit ceva. Vă imaginați groaza ei dacă-i mai auzea pe cei din jur, dar nu putea reacționa nicicum?

Rămas bun Măriuca, acolo unde ești acum sper să-ți fie bine, să fi scăpat de spaima și de durerile ultimelor zile. Nu meritai să ți se întâmple asta, nimeni nu merită, dar fiecare dintre noi avem propriul drum, pe care pășim până în ultima clipă, fără a avea foarte multe alegeri și fără a ști dacă le-am făcut pe cele bune.

N-am vrut să vă întristez povestindu-vă această întâmplare, mai mult să vă ajut să vă treziți conștiința, să faceți un mic bilanț a ceea ce e musai de făcut și a ceea ce se mai poate amâna pentru mâine sau pentru totdeauna. Oricăruia dintre noi i se poate întâmpla ca firul vieții să i se rupă brusc într-o zi pe care o dorim cât mai îndepărtată, dar care știm cu siguranță că va veni. Ce facem până atunci, cum trăim clipele rămase, depinde doar de noi.

Aseară am văzut un film cu o crainică TV căreia un profet i-a spus că mai are de trăit o săptămână. Ce ați face dacă ați primi o astfel de veste? Cu cine ați dori să petreceți acea săptămână?

Gata cu gândurile triste! În fond, fiecare trăiește cum crede de cuviință, majoritatea nedorind să facă schimbări în viața lor, ceea ce nu-i treaba mea.

Cu un gând curat îndreptat spre Măriuca, vă doresc toate cele bune.

 De câte ori mi-am făcut un test de personalitate, a ieșit că sunt nonconformistă, cu alte cuvinte că nu prea-mi pasă (era să zic mi se fâlfâie, da nu-i frumos) de ce crede sau spune lumea.

 De azi dimineață de când încă eram în pat, telefonul meu a început să bipăie și să chițăie, semn că cei ce deja erau activi pe Facebook băgaseră de seamă că e ziua mea. Ștefan mă întreabă ce se tot aude, iar eu îi răspund că sunt mesajele de la prieteni. Nimic neobișnuit până acum, veți spune. Da, nimic neobișnuit, în afară de faptul că am ajuns degeaba la o ”frumoasă” vârstă, dar tot nu pricep expresia ”ziua asta e despre mine” sau ” despre tine” sau ”despre ” cine o mai fi.

 Nu, ZIUA ACEASTA ESTE A MEA, nu despre mine. Nici nu știu ce înseamnă ca o zi să fie despre cineva. No hai, că bat apa-n piuă!

  Cum copiii sunt care pe unde, am hotărât ca sărbătorirea oficială să fie săptămâna viitoare, așa că azi, în loc de tort, am făcut… GOMBOȚI. Cine a mai sărbătorit cu gomboți? Și încă unii speciali, cu piersici din compot, că prune n-am avut. Constat că sunt chiar mai buni cu piersici.

  O, ca să nu uit, vă mulțumesc din suflet tuturor celor care v-ați amintit de mine sau pe care v-a tras Facebook-ul de mânecă și așa ați aflat că iaca, a mai trecut un an peste subsemnata, că buchetul anilor devine tot mai bogat, că nepoții cresc și copiii sunt adulți în toată firea.

  Să fiți sănătoși și să vă bucurați ÎMPREUNĂ cu cei dragi de clipe minunate ( nu ALĂTURI, că asta înseamnă pentru mine cumva PE LÂNGĂ). Dacă e ziua mea, pot să-mi fac de cap și din punct de vedere lingvistic, nu-i așa?

  Cu alte cuvinte, SĂ TRĂIESC LA MULȚI ANI!

 Și voi toți cei care citiți aceste rânduri să vă bucurați de o viață lipsită de grija zilei de mâine, înconjurați de dragoste și veselie!

  La mulți ani nouă, tuturor!

  Manuela Sanda Băcăoanu

 Ei, dragii mei, cum v-a mers în prima noapte din an? Ați îndeplinit toate superstițiile, ați avut bani în buzunar, v-ați îmbrăcat frumos, ați avut masa plină? Dacă nu, nu pot garanta că veți avea un an prosper, așa cum ne urăm cu toții unii altora, de parcă e de-ajuns să treci în alt an pentru ca toate să se schimbe, chiar dacă tu nu faci nimic diferit.

 Tot timpul ne dorim un an mai bun, dar să nu uităm că avem în spate ani chiar grei și nu sunt prea departe; și 2020 credeam că va fi un an excelent. Ei bine, n-a fost. Pentru mine 2021 a fost și mai rău, cel mai rău din viața mea. Dar tot am sperat la mai bine. 2022 și 2023 au început să se dea pe brazdă, iar 2024 s-ar părea că ne duce spre infinit cu orice, așa că ar fi bine să cultivăm doar sentimente și trăiri frumoase, pentru a nu multiplica la infinit ura, invidia și alte rele.

  O să ziceți că acum e momentul cuvintelor frumoase, ca iubire, dărnicie, credință, ce vin eu, ca picată din lună, să vă zic că degeaba ne dorim un an ”mai bun”, dacă nu facem nimic diferit față de anii care au fost ”mai răi”. În ceea ce ne privește pe fiecare dintre noi, bineînțeles. Putem începe cu a zâmbi unui vecin, a recicla plasticul, a pune 10 lei deoparte înainte de a cheltui tot salariul pe prostii… Să vă spun un secret: dacă Universul vede că economisești, te ajută s-o faci din ce în ce mai bine. Dacă începi prin a-ți nota toate cheltuielile, în fiecare zi, poți fi sigur că atunci când ești tentat să dai banii pe prostii te vei gândi de două ori, înainte de a o face.

  Haideți să decretăm anul 2024 drept anul economiilor, anul reciclării și, nu în ultimul rând, anul în care suntem mai buni cu cei de lângă noi. Cum? Să fie ei buni cu noi și apoi vom fi și noi buni cu ei? Nu cred că așa funcționează.

Până la urmă, fiecare face cum îl taie capul. Și ca să termin într-o notă veselă, LA MULȚI ANI, VASILE!

Manuela Sanda Băcăoanu

  S-ar părea că aceasta este perioada din an în care trebuie să fim buni. N-am înțeles niciodată de ce acum, iar altă dată nu. Probabil chiar și Moș Crăciun inventat de Coca Cola în forma sa actuală se întreabă același lucru. Eu sunt de părere că nu avem nevoie de un moș și o perioadă de sărbători pentru a fi buni, pentru a ne gândi la cei de lângă noi și a face un lucru cât de mic, care să le aducă zâmbetul pe buze și o rază de soare în suflet.

 Dar nu putem face asta tot anul, nu-i așa? Prinși în vâltoarea vieții, cu planurile ce se materializează greu, fir-ar să fie, cu job-ul care ne dă de furcă și mai ales cu vacanța, la care ne gândim încă de când s-a terminat cea de anul trecut… Deci tot Crăciunul ne salvează conștiințele: donăm câțiva lei pentru o cauză umanitară, facem câteva pachete pentru cei mai puțin norocoși decât noi, mergem în vizită la părinți fiindcă de Paști am fost prinși cu altele și n-au fost pe lista de priorități, într-un cuvânt bifăm cât mai multe fapte bune pe lista noastră, pentru ca sfârșitul de an să ne prindă cu un vibe bun (urăsc cuvântul ăsta) și relaxați.

  Și când te gândești că într-o viață de om nici nu sunt atât de multe Crăciunuri, îi poți număra pe degete pe cei care au prins 100. Mda, dacă o țin tot așa, intru direct în depresie. Oricum, depresia de sărbători e la mare modă acum, nici măcar n-aș face ceva ieșit din comun.

 Bun, hotărăsc să nu intru în depresie, iar în timp ce privesc la cozonacii care se lăfăie în cuptor de zici că-s pe o plajă din Malibu, aud ceva forfotă pe afară, lătrat de câine și voci de copii. Hehe! Copilașii din vecini au venit cu colinduța sau cu bizăreaua. Chiar aseară mă gândeam că acum probabil copiii mici nu mai pot umbla cu colinduța, că e prea cald afară. După știința mea, aceasta se confecționează dintr-un băț de brad care se giluiește, dar nu de tot, iar după ce se udă, se pune în ger, ca să înghețe. În acest fel, colinduța este un fel de toiag Punk, ce seamănă cu blănița unui mieluț abia fătat. Gândul meu era că probabil acum trebuie să pui colinduța în congelator, dar nu speram să mai văd vreuna anul acesta. Bucurie mare, copiii își spun replica, mai ales fetița, care e mai mare: O VINIT AJUNUL LUI CRĂCIUN, ÎNTR-UN CEAS BUN, CU ZILE MULTE ȘI BUNE!

 Cam atât au de spus, iar la plecare, după ce primesc o atenție din partea gazdei, mai zic: NOI IEȘIM, DUMNEZEU INTRĂ! Iar propoziția asta este de-a dreptul magică. Automat îți amintește că nu ești singur, că plecarea copiilor nu face decât să-l lase pe Dumnezeu în casa ta, oaspete de preț și de nerefuzat.

  Pe lângă un asemenea oaspete, Moș Crăciun pare mic și neimportant. Din păcate, e exact pe dos.

  Ei, dar nu e treaba mea pe cine așteaptă fiecare, eu doar atât vă mai zic: O VINIT AJUNUL LUI CRĂCIUN, ÎNTR-UN CEAS BUN, CU ZILE MULTE ȘI BUNE! După un număr considerabil de ani în care m-am tot gândit de ce se zice cu zile multe și bune că doar Ajunul e doar o zi, în sfârșit mi-a picat și mie fisa. De fapt, urarea ar vrea să spună cam așa:” Iată că ai mai prins un Ajun de Crăciun! Fii fericit și bucuros! Noi îți urăm să mai ai zile multe și bune!” Dar urarea fiind spusă de către copiii mici, s-a simplificat până la ceea ce ați citit mai sus.

  Iar dacă am intrat în casa voastră, acum pot să vă spun: EU IES, DUMNEZEU INTRĂ!   Să aveți sărbători binecuvântate!

Manuela Sanda Băcăoanu