Arhive pe categorii: De suflet

Cu mama, la vaccin

Mama mea este o femeie extraordinară. La 80 de ani, face lucruri care alte persoane, mult mai tinere, n-ar fi în stare să le facă.

De exemplu, coase costume populare. În ultimii 3 ani, cred că a cusut mai bine de 5, cu toate componentele: cămașă, poale, șorț și pieptar.

Pe lângă asta, pictează. Tablourile ei pot rivaliza cu ale unor pictori consacrați.

Dar nu ca s-o laud am scris aceste rânduri, ci ca să vă dați seama ce fel de OM este mama mea. A fost învățătoare, iar prin mâna ei au trecut zeci de generații de copii, care și acum își aduc aminte cu drag de acele vremuri, când stăteau în bănci, iar mama mea le povestea câte-n lună și-n stele. Nu era nevoie să țipe, așa cum făceau alți dascăli, pentru a menține liniștea în clasă.

Ei, și a venit pandemia peste noi. În ultimul an, am învățat să luăm masa separat, să ne uităm la TV în camere diferite și să păstrăm o distanță de siguranță față de ea, ca să nu-i dăm cumva virusul de care toată omenirea se teme. (mai puțin inconștienții, care încă mai cred că nu există. Îmi povestea fratele meu, care e de mulți ani în Canada, că ultimele cuvinte ale unui domn în vârstă de acolo, răpus de covid, au fost” N-am crezut că există!”)

Ei bine, săptămâna aceasta, mama mea a primit prima doză de vaccin, la Câmpeni. Organizarea mi s-a părut în regulă, măsurile de protecție erau respectate, iar cei care participau la acțiune, profesioniști. Poate doar așa, cu pași mici, vom reuși să ieșim din conul de umbră în care ne-a băgat pandemia și să ne reluăm viețile, de acolo de unde le-am lăsat cu un an în urmă. Îmi spunea cineva că anul 2020 nici nu vrea să și-l socotească la vârstă, a fost un an lipsit de viață, plin de temeri și de evenimente neplăcute.

Reacția la vaccin a mamei mele a fost una minoră, un pic de durere la locul înțepăturii și a doua zi o stare de somnolență. Să sperăm că toate vor reveni la normal, că ne vom putea îmbrățișa nepoții și unii pe alții și că nu vom mai trăi neîncetat cu teama că-i vom îmbolnăvi pe cei dragi ai noștri, sau că noi înșine ne vom îmbolnăvi.

Sănătate multă, dragi cititori!

Manuela Sanda Băcăoanu

BABELE, FRUMOASELE…

În fiecare an, această perioadă ne aduce în suflete bucuria renașterii, a înfloririi și a drumurilor de început. Primăvara nu este doar anotimpul îndrăgostirii, dar și al speranței, soarele prinde puteri noi cu fiecare zi, ne place din ce în ce mai mult să ne petrecem timpul în parcuri și pe stradă, iar primele flori ne aduc aminte că în fiecare an, viața o ia de la capăt. Ne alegem câte o babă, iar cum e vremea de ”baba” noastră, așa ne va merge tot anul. Cel puțin, așa credeam până acum un an sau doi, când am aflat că nici măcar baba nu o poți alege, ea e dată de ziua în care te-ai născut.

Pentru cei care se întreabă care-i baba ta dacă te-ai născut pe 23 când se știe că sunt doar 9, voi da un mic exemplu: aduni 2 plus 3, iar baba este în 5 martie. Dacă numărul e mai mare, tot aduni până ajungi la un număr sub 10. Simplu.

Nu știu dacă vă mai amintiți, dar în 2020 TOATE BABELE AU FOST URÂTE. Chiar mă întrebam, cum se poate ca tuturor să ne meargă rău, în acest an? Și uite că s-a putut!

Să sperăm că babele lui 2021 să fie frumoase, sau măcar drăguțe… ne-am săturat de goliciunea lui 2020, vrem SĂ TRĂIM cu adevărat, nu doar virtual.

Acestea fiind spuse, vă doresc să aveți o babă după cum o doriți! Și o primăvară, așișderea!

Manuela Sanda Băcăoanu

Crăciunița

Cu toții știm că crăciunițele sunt plante ale căror frunze devin roșii în preajma Crăciunului, fiind deosebit de decorative și dând casei un aer sărbătoresc. Crăciunița din imagine însă, este de altă părere.

Am cumpărat-o acum doi ani de la un supermarket când nu era mai mare de 10 centimetri, dar cu frunzele roșii… Am mutat-o într-un ghiveci mai mare, s-a bucurat de lumină și atenție din partea noastră, iar astă vară era cât un pomișor, cu frunze verzi și bogate. A stat toată vara pe terasă, dar la umbră.

A venit toamna… acum, ce să facem? Am dus-o și pe ea înăuntru, cu toate că avem o mulțime de ghivece cu plante imense de iernat.

Știam că trebuie s-o țin nu-știu-cum la întuneric total noaptea, ceea ce nu făcusem, deci nici mari așteptări nu aveam. N-a avut frunze roșii la Crăciun, dar prin ianuarie, au început să-i cadă frunzele verzi…

În februarie, ce să vezi, i-au crescut frunzulițe noi, roșii… Probabil crăciunița mea e defazată, sărbătorește primăvara, nu Crăciunul. E bine și așa, eu o iubesc oricum.

Să aveți o primăvară frumoasă!

Manuela Sanda Băcăoanu

Îmbrățișează un cățel!

Vă amintiți că anul trecut cam pe vremea asta, italienii aveau o mare problemă cu a nu-i frustra pe chinezi, așa că au inventat un slogan: ÎMBRĂȚIȘEAZĂ UN CHINEZ!.

Știm cu toții la ce a dus acea inițiativă idioată, dar probabil nu era mult diferit nici dacă nu se punea în practică. Acum, la un an de zile după debutul oficial al pandemiei, parcă suntem și mai departe de sfârșitul ei, decât ne credeam atunci. Ce-i drept, nimeni dintre cei în viață nu mai trecuse și prin epidemia din 1918, ca să-și poată aduce aminte de grozăvia ei.

Și uite așa, după un an de izolare, purtat mască și socializare de la distanță, singurii care se mai pot bucura de îmbrățișările noastre au rămas cățeii. Ei nu transmit boala, dar sunt fericiți când humanoizii îi dezmiardă și le dau mai multă atenție decât o făceau înainte, pentru simplul motiv că dacă nu ne putem îmbrățișa între noi, să îmbrățișăm măcar un cățel.

Ferice de cei care au un câine, ei pot să-și îndrepte dragostea asupra lui. Copiii, nepoții, părinții, frații trebuie să-i ținem la distanță. Și uite-așa, se dovedește încă o dată că acest animal atât de frumos și de plin de suflet este, încă o dată, cel mai bun prieten al omului.

Dacă n-ai un cățel, nu e târziu să adopți unul, vei avea parte de iubire necondiționată și apropiere sufletească mai mare decât din partea unor oameni…

Când va trece pandemia, să ne amintim cu drag de prietenii noștri patrupezi și să nu-i aruncăm de la casă doar fiindcă sunt bătrâni și nu mai au vlaga din tinerețe.Dacă ne uităm în oglindă, vom vedea că nici noi nu mai suntem la fel, ca acum 20 de ani.

Manuela Sanda Băcăoanu

Dragă mamă…

Draga mea mamă,

îți mulțumesc că m-ai adus pe lume într-o friguroasă zi de 4 februarie, la Casa de ÎNașteri din Lupșa, pe un ger de înghețau pietrele, iar urșii se puteau ascunde după nămeții de zăpadă.

Îți mulțumesc că ai avut atâta grijă de mine, că la 3 ani m-ai învățat să scriu, iar la 4 mă plimbai noaptea prin casă, fiindcă mă durea o măsea.

Îți mulțumesc că m-ai dat la școală, că ai fost alături de mine în toate suișurile dar mai ales coborâșurile vieții mele, ai fost glasul care m-a făcut să merg mai departe și umărul pe care să pot plânge la nevoie.

Dar mai ales, îți mulțumesc că ești încă lângă mine, că-mi dai mereu povețe, uitând că sunt și eu bunică și s-ar putea să știu și eu să fac câte un lucru…

În fiecare an, fiecare dintre noi ar trebui ca de ziua nașterii noastre să le mulțumim mamelor, căci ele ne-au adus pe lume și ne-au pus pe drumul pe care suntem acum.

Vreau să vă mulțumesc și vouă, celor care mi-ați trimis un gând frumos, aș vrea s-o fac fiecăruia în parte, dar timpul nu-mi permite să răspund la sute de mesaje, așa că vă cuprind într-o mare îmbrățișare și vă urez să aveți parte de toate bunătățile vieții, dar să nu uitați că e bine să păstrăm o măsură în toate.

Să ne vedem cu bine, sănătoși și plini de viață!

Manuela Sanda Băcăoanu

Vorbele și pozele

Se spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte. Așa o fi, dar un cuvânt spus din inimă, exact pentru persoana care-l primește și nu pentru o listă întreagă, face cât toate pozele din lume.

Vă mulțumesc din suflet tuturor celor care mi-ați scris mie, personal, nu ați distribuit întregii liste de prieteni o fotografie, care, întâmplător a ajuns și la mine. Știu că trăim într-o lume în care timpul a devenit extrem de prețios, dar, pentru oamenii care contează în viața noastră, trebuie să avem mai mult decât o poză, pe care o distribuim la toată lumea.

Am încercat să le răspund tuturor celor care mi-au scris mie, personal, iar dacă pe unii v-am uitat îmi cer iertare, vă mulțumesc și vă rog să primiți îmbrățișările mele, cu toate urările de bine, sănătate și prosperitate pentru acest an care, ca orice bebeluș la început de drum, se arată plin de speranță și de surprize plăcute.

Să avem cu toții parte de un 2021 bun, la sfârșitul căruia bilanțul să fie unul pozitiv și de care să ne despărțim cu părere de rău. După un 2020 care a plecat direct la Groapa de Gunoi a Istoriei, ne dorim un 2021 care să ne readucă în vechile vieți, dar, poate, cu tipare schimbate și cu un alt mod de a privi și primi tot ce viața ne oferă.

LA MULȚI ANI!

Manuela Sanda Băcăoanu

Ajutorul lui Moș Crăciun

Într-o noapte, era prin 15 noiembrie, Moș Crăciun m-a vizitat și m-a întrebat dacă vreau să fiu unul dintre ajutoarele lui. Am fost foarte încântată:

  • Da, sigur că vreau, ce trebuie să fac pentru asta?
  • E foarte simplu, mi-a răspuns el, te duci la mercerie și cumperi lână, ca să împletești pulovere pentru nepoții tăi, apoi mi le dai mie, ca să le pun sub pom. Tot e pandemie și nu e vreme de umblat prin mall-uri.
  • Bună idee, Moșule, așa voi face.

Am cumpărat lână și m-am pus pe tricotat. Aveam destul timp, așa că nu m-am prea grăbit…

Apoi, când eram aproape gata, Moșul m-a vizitat din nou, dându-mi o idee excelentă:

  • Oare n-ai vrea să faci și mamelor pulovere ca ale fiicelor, să fie așa, o temă ”mamă-fiică”?
  • Ba da, cum de nu m-am gândit la asta până acum?

Cu mare repeziciune am vizitat merceria, de unde am cumpărat mai multă lână, de ce să nu facă parte din tema mamă-fiică și fiica mea cea mică, împreună cu mine?

Bun, dar pe tătici să-i las deoparte? Ați ghicit, iar la mercerie, iar o plasă de lână și… tăticii au avut și ei pulovere…

Era deja foarte târziu, eram extenuată de zecile de ore de tricotat, când iar a venit Moșul, cu o întrebare foarte înțeleaptă:

  • Dar pe mama ta, o lași deoparte?
  • Nu, n-o las, dar atunci, tema ”mamă-fiică” se va transforma într-una”bunică-nepoată”, că mie nu mai am timp să-mi fac un pulover…
  • Bine și așa, oricum, tu ai destule, iar soțul tău a zis că lui nu-i trebuie…

Și iaca-așa, în 23 decembrie am dat gata și ultimul pulover, le-am trimis pe toate Moșului, iar el le-a dus la destinație.

Anul viitor, sper ca Moșul să mă anunțe de prin vară că vrea să fiu Ajutorul lui.

Să aveți parte de Moși frumoși!

Manuela Sanda Băcăoanu

2020, bine că ești la sfârșit!

Am avut cu toții parte de un an interesant. Nu vreau să-i spun nici bun ( cu toate că pentru unii a fost), nici rău, cu toate că așa a fost pentru majoritatea dintre noi.

Dar, ca la orice sfârșit de an când e important să faci un bilanț și să te gândești la țelurile anului viitor, atunci când am tras linie, am constatat că 2020 a fost, pentru mine și familia mea, un an ca mulți alții dinaintea lui. Putem fi mulțumiți că am fost și suntem sănătoși, că n-a trebuit să facem cunoștință cu groaznica pandemie, decât prin intermediul mass media. Avem ce pune pe masă fără a ne gândi cu groază la ziua de mâine, eu personal am reușit să închei niște proiecte a căror utilitate se va vedea anul viitor…

Una peste alta, avem pentru ce mulțumi, mai mult decât pentru ce să fim supărați. Într-adevăr, anul care e pe sfârșite ne-a pus în situația de a ne îndepărta fizic unii de alții, ne-a învățat că igiena este un lucru foarte important pentru păstrarea sănătății, ne-a arătat că multe job-uri se pot face și online, iar timpii morți de la birou, au dispărut ca prin farmec.

Copiii sunt supărați că nu pot merge la școală, lor cred că le lipsește cel mai mult socializarea cu colegii. Profesorii sunt supărați că predau în fața unei camere, iar elevii pot fi neatenți, se pot ocupa cu alte lucruri în timp ce se prefac a urmări ora.

Dragi profesori, să știți că elevii sunt conștiincioși, am avut ocazia să asist la mai multe ore, iar totul se desfășura în condiții foarte civilizate.

Nu mai spun acum că încă sunt persoane care ”luptă” cu arme necinstite împotriva celor care au instituit un set de reguli care ne pot menține sănătatea, pe timpul pandemiei. E sfârșit de an și vreau să amintesc doar lucrurile bune, vorba urării:” cele rele să se spele, cele bune, să se-adune!”

Am speranța că 2021 să fie anul în care vom reuși cu toții să ieșim la liman, să ne îndreptăm cât de cât spre vechile noastre vieți, pe care n-am fost destul de conștienți ca să le prețuim îndeajuns și să ne dăm seama cât eram de fericiți. Nu degeaba se spune că prețuiești un lucru mult mai mult atunci când l-ai pierdut.

Drept dovadă că viața e totuși frumoasă, vă las să admirați niște fotografii de la Lupșa, dintr-o zi minunată, în care am fost până la poalele Șagăului.

Să aveți un sfârșit de an cum o fi, dar 2021 să fie FABULOS, pentru noi, toți!

Manuela Sanda Băcăoanu

La mulți ani, România!

Iată că un nou 1 DECEMBRIE a mai trecut, o zi în care cu toții ne-am simțit un pic mai importanți, mai români, mai… acasă. Spun acest lucru și pentru cei care sunt nevoiți să-și aducă aminte că e ziua României de pe meleaguri îndepărtate, dar oricât de departe și oricât de supărat ai fi pe țara ta și pe conducătorii ei, un pic tot îți simți inima bătând mai repede, în această zi.

Știm cu toții că acest an ne-a adus multe încercări, așa că n-o să repet ceea ce vă este deja foarte cunoscut, vreau să spun doar câteva cuvinte despre ceremonia de depunere a mai multor coroane, la Monumentul Eroilor din Lupșa. Au fost acolo puțini participanți, din motivele pe care nu vreau să le pronunț acum, dar s-a simțit că fiecare dintre cei prezenți a adus cu sine pe toți cei dragi, vecini și prieteni, așa că, de fapt, toată comunitatea a fost prezentă măcar cu inima, dacă nu personal.

Oamenii inimoși ai comunei, alături de primarul Radu Penciu, au adus un omagiu celor căzuți de-a lungul istoriei, jertfiți pe altarul unei patrii care-i iubește la fel pe toți fiii ei, indiferent de ceea ce sunt sau de locul din lumea aceasta mare în care-și duc viața.

E important să păstrăm legătura cu țara și să ne aducem aminte care ne sunt strămoșii, fiindcă niciun copac nu poate crește falnic, dacă rădăcinile lui nu se hrănesc dintr-un sol fertil și nu se sprijină pe o stâncă de neclintit.

A fost o zi superbă, întreaga natură s-a bucurat alături de români și România. Am văzut că unii, pe la televiziuni care în continuare vor să dezbine poporul acestei țări, se plângeau că nu s-au făcut parade și manifestări, așa cum era în alți ani. Ba am auzit și cuvinte cu subînțeles împotriva autorităților care au interzis pelerinajul la Peștera Sfântului Andrei. Sunt de părere că toți acești oameni sunt doar niște oportuniști, niște ”yesmeni” care trăiesc doar pentru a pupa mâna (sau ce li se mai oferă) dușmanilor României. Să nu-i băgăm în seamă!

Acestea fiind zise…

TRĂIASCĂ ROMÂNIA!

TRĂIASCĂ LUPȘENII!

TRĂIASCĂ ROMÂNII, ORIUNDE S-AR AFLA!

Manuela Sanda Băcăoanu

Călătorie printre ”Prieteni”

Pe Facebook, fiecare dintre noi are un anumit număr de prieteni, unii cunoscuți, alții complet necunoscuți, unii cu care interacționăm, alții care ”nici nu strică nici n-ajută”, atâta doar că-ți umplu lista, iar când ai vrea să accepți prietenia cuiva care chiar te interesează constați că nu mai poți, fiindcă ai ajuns la numărul maxim acceptat de aplicație.

Am avut de mai multe ori ”plăcerea” să scot anumite persoane din listă, fiindcă numai prieteni nu se puteau numi. Cineva care jignește în mod gratuit, doar fiindcă poate, nu are ce căuta în lista nimănui.

Așadar, observând că am mai mulți de 2500 de prieteni, am hotărât să fac o mică incursiune în lista lor și totodată puțină curățenie. Nu pot eu cunoaște atâta lume sau interacționa cu 2500 de oameni, nu-i așa?

Facebook îi pune în capul listei pe cei cu care ai legături mai dese, sunt, cum s-ar zice, prietenii buni. E plăcut să știi că ești pe primele locuri în lista cuiva, asta înseamnă că acea persoană e importantă pentru tine, iar tu ești important pentru ea. Spre surprinderea mea, am trecut printre sute de nume, majoritatea fiindu-mi cunoscute, sunt oameni pe care-i cunosc în viața reală, oameni cu care schimb idei, oameni ale căror postări sunt interesante și le citesc cu plăcere…

M-am simțit ca-ntr-o călătorie printre amintiri, fiecare-mi aducea aminte de o întâmplare haioasă, o lacrimă sau o floare.

Și uite așa, am șters doar vreo 2-3 nume, care nu-mi spuneau chiar nimic. Ce-i drept, n-am ajuns până la sfârșitul listei, las acest lucru pentru altă dată.

Vreau acum să vă mulțumesc tuturor celor care sunteți prezenți în viața mea, chiar dacă numai virtual. În aceste timpuri, e important să știm că nu suntem singuri.

Vă cuprind pe toți într-o mare îmbrățișare și vă doresc sănătate, înțelepciune și noroc!

Manuela Sanda Băcăoanu