Arhive pe categorii: De suflet

Dragă mamă…

Draga mea mamă,

îți mulțumesc că m-ai adus pe lume într-o friguroasă zi de 4 februarie, la Casa de ÎNașteri din Lupșa, pe un ger de înghețau pietrele, iar urșii se puteau ascunde după nămeții de zăpadă.

Îți mulțumesc că ai avut atâta grijă de mine, că la 3 ani m-ai învățat să scriu, iar la 4 mă plimbai noaptea prin casă, fiindcă mă durea o măsea.

Îți mulțumesc că m-ai dat la școală, că ai fost alături de mine în toate suișurile dar mai ales coborâșurile vieții mele, ai fost glasul care m-a făcut să merg mai departe și umărul pe care să pot plânge la nevoie.

Dar mai ales, îți mulțumesc că ești încă lângă mine, că-mi dai mereu povețe, uitând că sunt și eu bunică și s-ar putea să știu și eu să fac câte un lucru…

În fiecare an, fiecare dintre noi ar trebui ca de ziua nașterii noastre să le mulțumim mamelor, căci ele ne-au adus pe lume și ne-au pus pe drumul pe care suntem acum.

Vreau să vă mulțumesc și vouă, celor care mi-ați trimis un gând frumos, aș vrea s-o fac fiecăruia în parte, dar timpul nu-mi permite să răspund la sute de mesaje, așa că vă cuprind într-o mare îmbrățișare și vă urez să aveți parte de toate bunătățile vieții, dar să nu uitați că e bine să păstrăm o măsură în toate.

Să ne vedem cu bine, sănătoși și plini de viață!

Manuela Sanda Băcăoanu

Vorbele și pozele

Se spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte. Așa o fi, dar un cuvânt spus din inimă, exact pentru persoana care-l primește și nu pentru o listă întreagă, face cât toate pozele din lume.

Vă mulțumesc din suflet tuturor celor care mi-ați scris mie, personal, nu ați distribuit întregii liste de prieteni o fotografie, care, întâmplător a ajuns și la mine. Știu că trăim într-o lume în care timpul a devenit extrem de prețios, dar, pentru oamenii care contează în viața noastră, trebuie să avem mai mult decât o poză, pe care o distribuim la toată lumea.

Am încercat să le răspund tuturor celor care mi-au scris mie, personal, iar dacă pe unii v-am uitat îmi cer iertare, vă mulțumesc și vă rog să primiți îmbrățișările mele, cu toate urările de bine, sănătate și prosperitate pentru acest an care, ca orice bebeluș la început de drum, se arată plin de speranță și de surprize plăcute.

Să avem cu toții parte de un 2021 bun, la sfârșitul căruia bilanțul să fie unul pozitiv și de care să ne despărțim cu părere de rău. După un 2020 care a plecat direct la Groapa de Gunoi a Istoriei, ne dorim un 2021 care să ne readucă în vechile vieți, dar, poate, cu tipare schimbate și cu un alt mod de a privi și primi tot ce viața ne oferă.

LA MULȚI ANI!

Manuela Sanda Băcăoanu

Ajutorul lui Moș Crăciun

Într-o noapte, era prin 15 noiembrie, Moș Crăciun m-a vizitat și m-a întrebat dacă vreau să fiu unul dintre ajutoarele lui. Am fost foarte încântată:

  • Da, sigur că vreau, ce trebuie să fac pentru asta?
  • E foarte simplu, mi-a răspuns el, te duci la mercerie și cumperi lână, ca să împletești pulovere pentru nepoții tăi, apoi mi le dai mie, ca să le pun sub pom. Tot e pandemie și nu e vreme de umblat prin mall-uri.
  • Bună idee, Moșule, așa voi face.

Am cumpărat lână și m-am pus pe tricotat. Aveam destul timp, așa că nu m-am prea grăbit…

Apoi, când eram aproape gata, Moșul m-a vizitat din nou, dându-mi o idee excelentă:

  • Oare n-ai vrea să faci și mamelor pulovere ca ale fiicelor, să fie așa, o temă ”mamă-fiică”?
  • Ba da, cum de nu m-am gândit la asta până acum?

Cu mare repeziciune am vizitat merceria, de unde am cumpărat mai multă lână, de ce să nu facă parte din tema mamă-fiică și fiica mea cea mică, împreună cu mine?

Bun, dar pe tătici să-i las deoparte? Ați ghicit, iar la mercerie, iar o plasă de lână și… tăticii au avut și ei pulovere…

Era deja foarte târziu, eram extenuată de zecile de ore de tricotat, când iar a venit Moșul, cu o întrebare foarte înțeleaptă:

  • Dar pe mama ta, o lași deoparte?
  • Nu, n-o las, dar atunci, tema ”mamă-fiică” se va transforma într-una”bunică-nepoată”, că mie nu mai am timp să-mi fac un pulover…
  • Bine și așa, oricum, tu ai destule, iar soțul tău a zis că lui nu-i trebuie…

Și iaca-așa, în 23 decembrie am dat gata și ultimul pulover, le-am trimis pe toate Moșului, iar el le-a dus la destinație.

Anul viitor, sper ca Moșul să mă anunțe de prin vară că vrea să fiu Ajutorul lui.

Să aveți parte de Moși frumoși!

Manuela Sanda Băcăoanu

2020, bine că ești la sfârșit!

Am avut cu toții parte de un an interesant. Nu vreau să-i spun nici bun ( cu toate că pentru unii a fost), nici rău, cu toate că așa a fost pentru majoritatea dintre noi.

Dar, ca la orice sfârșit de an când e important să faci un bilanț și să te gândești la țelurile anului viitor, atunci când am tras linie, am constatat că 2020 a fost, pentru mine și familia mea, un an ca mulți alții dinaintea lui. Putem fi mulțumiți că am fost și suntem sănătoși, că n-a trebuit să facem cunoștință cu groaznica pandemie, decât prin intermediul mass media. Avem ce pune pe masă fără a ne gândi cu groază la ziua de mâine, eu personal am reușit să închei niște proiecte a căror utilitate se va vedea anul viitor…

Una peste alta, avem pentru ce mulțumi, mai mult decât pentru ce să fim supărați. Într-adevăr, anul care e pe sfârșite ne-a pus în situația de a ne îndepărta fizic unii de alții, ne-a învățat că igiena este un lucru foarte important pentru păstrarea sănătății, ne-a arătat că multe job-uri se pot face și online, iar timpii morți de la birou, au dispărut ca prin farmec.

Copiii sunt supărați că nu pot merge la școală, lor cred că le lipsește cel mai mult socializarea cu colegii. Profesorii sunt supărați că predau în fața unei camere, iar elevii pot fi neatenți, se pot ocupa cu alte lucruri în timp ce se prefac a urmări ora.

Dragi profesori, să știți că elevii sunt conștiincioși, am avut ocazia să asist la mai multe ore, iar totul se desfășura în condiții foarte civilizate.

Nu mai spun acum că încă sunt persoane care ”luptă” cu arme necinstite împotriva celor care au instituit un set de reguli care ne pot menține sănătatea, pe timpul pandemiei. E sfârșit de an și vreau să amintesc doar lucrurile bune, vorba urării:” cele rele să se spele, cele bune, să se-adune!”

Am speranța că 2021 să fie anul în care vom reuși cu toții să ieșim la liman, să ne îndreptăm cât de cât spre vechile noastre vieți, pe care n-am fost destul de conștienți ca să le prețuim îndeajuns și să ne dăm seama cât eram de fericiți. Nu degeaba se spune că prețuiești un lucru mult mai mult atunci când l-ai pierdut.

Drept dovadă că viața e totuși frumoasă, vă las să admirați niște fotografii de la Lupșa, dintr-o zi minunată, în care am fost până la poalele Șagăului.

Să aveți un sfârșit de an cum o fi, dar 2021 să fie FABULOS, pentru noi, toți!

Manuela Sanda Băcăoanu

La mulți ani, România!

Iată că un nou 1 DECEMBRIE a mai trecut, o zi în care cu toții ne-am simțit un pic mai importanți, mai români, mai… acasă. Spun acest lucru și pentru cei care sunt nevoiți să-și aducă aminte că e ziua României de pe meleaguri îndepărtate, dar oricât de departe și oricât de supărat ai fi pe țara ta și pe conducătorii ei, un pic tot îți simți inima bătând mai repede, în această zi.

Știm cu toții că acest an ne-a adus multe încercări, așa că n-o să repet ceea ce vă este deja foarte cunoscut, vreau să spun doar câteva cuvinte despre ceremonia de depunere a mai multor coroane, la Monumentul Eroilor din Lupșa. Au fost acolo puțini participanți, din motivele pe care nu vreau să le pronunț acum, dar s-a simțit că fiecare dintre cei prezenți a adus cu sine pe toți cei dragi, vecini și prieteni, așa că, de fapt, toată comunitatea a fost prezentă măcar cu inima, dacă nu personal.

Oamenii inimoși ai comunei, alături de primarul Radu Penciu, au adus un omagiu celor căzuți de-a lungul istoriei, jertfiți pe altarul unei patrii care-i iubește la fel pe toți fiii ei, indiferent de ceea ce sunt sau de locul din lumea aceasta mare în care-și duc viața.

E important să păstrăm legătura cu țara și să ne aducem aminte care ne sunt strămoșii, fiindcă niciun copac nu poate crește falnic, dacă rădăcinile lui nu se hrănesc dintr-un sol fertil și nu se sprijină pe o stâncă de neclintit.

A fost o zi superbă, întreaga natură s-a bucurat alături de români și România. Am văzut că unii, pe la televiziuni care în continuare vor să dezbine poporul acestei țări, se plângeau că nu s-au făcut parade și manifestări, așa cum era în alți ani. Ba am auzit și cuvinte cu subînțeles împotriva autorităților care au interzis pelerinajul la Peștera Sfântului Andrei. Sunt de părere că toți acești oameni sunt doar niște oportuniști, niște ”yesmeni” care trăiesc doar pentru a pupa mâna (sau ce li se mai oferă) dușmanilor României. Să nu-i băgăm în seamă!

Acestea fiind zise…

TRĂIASCĂ ROMÂNIA!

TRĂIASCĂ LUPȘENII!

TRĂIASCĂ ROMÂNII, ORIUNDE S-AR AFLA!

Manuela Sanda Băcăoanu

Călătorie printre ”Prieteni”

Pe Facebook, fiecare dintre noi are un anumit număr de prieteni, unii cunoscuți, alții complet necunoscuți, unii cu care interacționăm, alții care ”nici nu strică nici n-ajută”, atâta doar că-ți umplu lista, iar când ai vrea să accepți prietenia cuiva care chiar te interesează constați că nu mai poți, fiindcă ai ajuns la numărul maxim acceptat de aplicație.

Am avut de mai multe ori ”plăcerea” să scot anumite persoane din listă, fiindcă numai prieteni nu se puteau numi. Cineva care jignește în mod gratuit, doar fiindcă poate, nu are ce căuta în lista nimănui.

Așadar, observând că am mai mulți de 2500 de prieteni, am hotărât să fac o mică incursiune în lista lor și totodată puțină curățenie. Nu pot eu cunoaște atâta lume sau interacționa cu 2500 de oameni, nu-i așa?

Facebook îi pune în capul listei pe cei cu care ai legături mai dese, sunt, cum s-ar zice, prietenii buni. E plăcut să știi că ești pe primele locuri în lista cuiva, asta înseamnă că acea persoană e importantă pentru tine, iar tu ești important pentru ea. Spre surprinderea mea, am trecut printre sute de nume, majoritatea fiindu-mi cunoscute, sunt oameni pe care-i cunosc în viața reală, oameni cu care schimb idei, oameni ale căror postări sunt interesante și le citesc cu plăcere…

M-am simțit ca-ntr-o călătorie printre amintiri, fiecare-mi aducea aminte de o întâmplare haioasă, o lacrimă sau o floare.

Și uite așa, am șters doar vreo 2-3 nume, care nu-mi spuneau chiar nimic. Ce-i drept, n-am ajuns până la sfârșitul listei, las acest lucru pentru altă dată.

Vreau acum să vă mulțumesc tuturor celor care sunteți prezenți în viața mea, chiar dacă numai virtual. În aceste timpuri, e important să știm că nu suntem singuri.

Vă cuprind pe toți într-o mare îmbrățișare și vă doresc sănătate, înțelepciune și noroc!

Manuela Sanda Băcăoanu

Acasă la Arborele vieții

Aceasta este o carte care sunt convinsă că multora le-a schimbat sau le va schimba perspectiva asupra vieții și, mai ales, a morții.

E o carte fascinantă, care te duce într-un univers ce pare fantastic la prima vedere, te duce acolo ”de unde nimeni nu s-a întors”, în accepțiunea majorității oamenilor, mai ales a celor care n-au studiat aceste fenomene.

Pentru mine nu a fost un subiect nou, dar pot spune că e cea mai complexă carte pe care am citit-o din domeniul acesta. Abia aștept urmarea, fiindcă sunt convinsă că va fi una, Dr. Elena Gabor este o deschizătoare de drumuri, care nu se poate opri tocmai acum, când ne-a incitat cu un subiect atât de important, cum este viața de după moarte sau viața dintre vieți.

N-am crezut niciodată că Dumnezeu e un moșneag care stă acolo, în Cer, pe un jilț și are în mână o nuia, cu care îi  ”atinge” pe cei mai puțin cuminți, iar cele ce ni se revelează în această carte sunt exact așa cum simțeam eu. Dumnezeu este IUBIRE, este ENERGIE, nu are nevoie de umilințele sau rugăciunile noastre, este deasupra a orice ne putem închipui cu mintea noastră de oameni. Religiile sunt cele care au îndoctrinat și îndoctrinează oamenii, încercând să-i supună și să-i mențină în ignoranță și ascultare.

Citind această carte, simți cum, în mod magic, devii liber să trăiești viața pe care ți-o dorești, dogmele și ritualurile rămân undeva departe, iar ființa ta parcă-și ia avânt spre fericire și iubire.

Teama de moarte dispare automat, atunci când realizezi că ai mai trecut de zeci sau sute de ori prin prin acest proces, că MAREA TRECERE s-a mai repetat de multe ori pentru sufletul tău. Da, carnea rămâne aici, este haina pe care ai purtat-o în această viață, dar sufletul pleacă îmbogățit cu experiențele pe care tu ai ales să le trăiești înainte de a veni pe Pământ.

Vă doresc lectură plăcută, e una dintre cărțile pe care fiecare om ar trebui să le citească.

Manuela Sanda Băcăoanu

15 ani

Iată că poți face vechime, chiar și la a doua căsătorie. Totul este să ai destulă răbdare, sănătate și-un strop de noroc.

N-o să încep cu declarații siropoase, nu este felul meu de a fi și ar suna fals. Dar vreau să-ți mulțumesc ție, soțul meu, că mă lași să fiu eu însămi, nu trebuie să mă prefac a fi ceea ce nu sunt, că ești alături de mine și mă sprijini în toate proiectele, cu toate că uneori ție ți se par nerealizabile, nefolositoare sau de-a dreptul utopice.

Am demonstrat până acum că facem împreună cea mai tare echipă, că putem munci cot la cot, putem cutreiera munții și nu ne plictisim niciodată.

Chiar zilele trecute mi-ai zis că nu te plictisești niciodată cu mine, dar contextul era că aveam impresia (din nou) că mi-am pierdut telefonul. Sunt maestră în a pierde lucruri, dar și în a le găsi, așa că, viața e mai frumoasă presărată din când în când cu niscaiva palpitații.

În această zi, îmi doresc ca următorii ani să ne aducă sănătate, mai mulți nepoți și o viață plină, la fel ca până acum.

HPIM3345

La mulți ani!

Manuela Sanda Băcăoanu

 

 

Karma rea

Măgărușul din poză nu are nicio legătură cu povestea, dar mi-a plăcut cum arăta.

Vreau să vă povestesc azi cum oamenii buni pot face lucruri rele, sau, mă rog, nu prea bune. Fiecare are o părere bună despre el însuși, iar eu nu fac excepție de la acest tipar. Adică mă gândesc că sunt un om decent, care nu fac lucruri ilegale, nu bârfesc și nu invidiez pe nimeni; poate doar pe cei pe care natura i-a dăruit cu o dantură perfectă, dar nu e neapărat invidie ci dorința de a fi beneficiat de același dar. Din păcate, nici locul în care m-am născut și nici ADN-ul nu m-au ajutat în privința aceasta, așa că trebuie să mă mulțumesc cu celelalte daruri pe care ursitoarele mi le-au lăsat la leagăn.

Se pare că tot timpul am mai multe de spus decât esențialul, sper să nu vă fi pierdut deja pe drum, înainte de a citi toată povestea.

Se întâmpla acum vreo două săptămâni cred, am ieșit pe balcon să întind niște rufe și, sperietură mare, un porumbel zboară în trombă de pe un raft. M-am speriat de era să pic în fund, am și țipat. Știam că sunt porumbei, dar mai ales pe balconul de deasupra, în fiecare săptămână trebuia să le curăț ”urmele”, lucru de care mă cam săturasem. Acum, că au venit și pe balconul meu, distracția promitea să fie și mai mare.

Când mă uit mai bine, într-un ghiveci părăsit, cu pământul uscat, două ouă stăteau cuminți, de pe ele zburase porumbița, acum știam că era o ”ea”. Primul meu gând a fost: ”Oh, nu, acum voi avea colonie de porumbei, mizeria va fi desăvârșită!”, așa că am reacționat în consecință, acoperind ghiveciul cu ouăle cu altul, gol. Sincer, n-am avut prea mari mustrări de conștiință, nu m-am gândit că porumbița va suferi, ideea era să-și facă un cuib în alt loc și să depună alte ouă, dacă mai are chef. De ce neapărat pe balconul meu?

Asta se întâmpla după masă, iar seara  i-am povestit fiicei mele de isprava pe care tocmai o făcusem. Ea s-a supărat foarte tare și mi-a zis: ” Știi ce karmă rea ți-ai făcut?” la care eu i-am răspuns că mi-o asum, că n-o fi cel mai oribil lucru pe care cineva îl poate face în această viață. Ba, gândindu-mă la milioanele de animale care mor pentru ca oamenii să se înfrupte din carnea lor, parcă… n-aș fi eu cea mai rea persoană din lume.

Am plecat la Lupșa cu ideea că precis voi păți ceva rău, ca răspuns la fapta mea abominabilă, foarte atentă la condus și la tot ce făceam. Cel mai rău lucru care mi s-a întâmplat a fost că am căzut de pe leagăn, dar cu pernele și pilota sub mine, pe care le pusesem la aerisit…

Ca să n-o mai lungesc, săptămâna trecută am ieșit din nou pe balcon în același scop și, ce să vezi, porumbița a zburat din nou, speriată la apariția mea. Aaa, fiică-mea mi-a reparat karma, de aia am picat pe pilotă!!! Mă gândeam că poate clocește toată vara, probabil ouăle au fost compromise în perioada în care nu le-a mai putut cloci…

Ce să vezi, ieri am fost din nou pe balcon, iar porumbița, cu toate că era acolo, n-a mai zburat. Stătea spăsită, cu siguranță moartă de frică, dar n-a zburat din cuib. Seara, Ștefan m-a anunțat că ”avem pui”. ”Sunt urâți?” ” Da!” Și n-am mai vorbit despre asta. N-am idee cât durează până învață să zboare, dar acum, cu karma complet reparată, parcă-mi vine și mie să zbor.

Și-am încălecat pe-o șa…

Manuela Sanda Băcăoanu

Trăim în lumi paralele?

     În ultimele luni, lumea în care trăim, în loc să fie mai unită din cauza pericolului mondial, e parcă din ce în ce mai dezbinată.

                 Dacă auzi două persoane povestind aceeași întâmplare, observi cu stupoare că cele povestite diferă  în proporție de 80%. Cum am stabilit acest procent? Exact la fel cu cei care fac reclame la pasta de dinți, care-ți va face dinții cu 80% mai albi, sau ca multe alte ”îmbunătățiri” care cresc procentual, dacă folosești cutare produs.

    Nu prea mai intru pe rețelele de socializare, deoarece, în primul rând nu am timp, iar în al doilea rând, mediul mi se pare din ce în ce mai deprimant. Am reușit oarecum să elimin din lista de prieteni agramații, care mă fac să mă urc pe pereți cu ale lor cuvinte ”nepotrivite”, totuși, poveștile tuturor sunt ori false, ori triste. Cred că le prefer pe cele triste.

De ce spuneam că trăim în lumi paralele (curios, s-ar părea că politrucii chiar să fi avut dreptate cu statul lor paralel), fiindcă fiecare trăiește în lumea pe care singur și-o plăsmuiește.

Într-o zi, când eu eram încântată că oamenii mențin distanța socială, sunt atenți, se dezinfectează când intră într-un magazin (dacă au cu ce, bineînțeles), altcineva scria despre îmbulzeala asemeni oilor, nesimțirea și reaua-credință a altor semeni de-ai noștri.

A doua zi, stăteam cuminte la ușa unui mic magazin de mercerie așteptându-mi rândul, după mine mai era o doamnă, când cineva (n-are importanță cine) ne-a ignorat total, intrând în magazin, de parcă noi eram doar afișe, sau reclame la bunul simț, puse la intrare. Aha, am intrat în lumea ”celorlalți”, m-am gândit eu, în timp ce o aduceam cu picioarele pe pământ pe persoana pentru care, cu o secundă înainte, nici nu existam.

Pe moment m-am enervat, eu respect întotdeauna regulile și nu-mi plac cei indisciplinați. Dar peste câteva momente, mi-am dat seama că e alegerea mea să plec de acolo furioasă, sau să mă gândesc că poate femeia se gândea la ale ei și nu ne-a văzut. Tot timpul viața ne dă prilejul să facem alegeri, depinde de noi cum hotărâm să trăim, dacă vrem ca pe strada noastră să răsară soarele, sau să fie veșnic întuneric și furtună.

Acesta a fost doar un mic exemplu, dar dacă suntem puțin mai atenți cu felul în care reacționăm în diverse situații, vom vedea că putem schimba multe în viața noastră.

Cactusul, cât e el de țepos, oferă lumii niște flori minunate. Ne arată interdicția: NU MĂ ATINGE!, dar se și alintă: POȚI SĂ PRIVEȘTI ȘI SĂ TE BUCURI DE FLORILE MELE!

   Să fim atenți la țepii cactusului, dar să ne desfătăm privind uluitoarele lui flori! Adică, ia din viață ce-i frumos!

Să aveți o seară luminată de gânduri bune, pașnice, la adresa cetățenilor lumii…

Manuela Sanda Băcăoanu