Bun simţ „românesc”

Şi-apoi, să nu mă supăr? Cu ceva timp în urmă, îmi exprimam dezaprobarea faţă de purtarea conaţionalilor noştri aşa în general, şi în particular la „Fântâna lui Cenan”, (cum s-a şi numit articolul cu pricina), un izvor de pe Valea Arieşului, de unde toată lumea ia apă, aceasta fiind foarte bună şi având avantajul că-şi păstrează proprietăţile timp îndelungat, chiar dacă e stocată în bidoane de plastic.

După sărbători, am observat că cineva a făcut curăţenie în jurul izvorului, curăţenie care însă nu a ţinut mult, un alt strat de mizerii fiind prezente la faţa  locului. Noroc cu zăpada, care a acoperit murdăria, redând spaţiului din jurul izvorului inocenţa şi puritatea care ar trebui să fie în mod obişnuit apanajul unui loc dătător de viaţă, ca acesta.

Vinerea trecută mergeam la Lupşa, şi,  ca de obicei, ne-am oprit pentru a lua apă. Erau mai multe maşini oprite din acelaşi motiv, dar din ultima care a sosit, coboară trei tineri, dintre care unul a confundat locul cu o latrină, din păcate nu este singurul, am văzut de nenumărate ori acest gest făcut de bărbaţi fără pic de bun simţ şi de ruşine. O dată, unul se îndrepta chiar spre maşina mea, a trebuit să claxonez ca să-l întorc din drum.

Mi se pare dezgustător să te opreşti într-un loc din care oamenii iau apă, ca să-ţi deşerţi vezica. Dacă tot ai o urgenţă, opreşte mai sus sau mai jos de izvor, nu ai nici atât de mulţi spectatori şi nici nu devii obiectul unui articol al unei moaţe din Munţii Apuseni.

Să aveţi o după masă norocoasă!

Manuela Sanda Băcăoanu … vezi mai sus

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s