E primăvară, vremea începe să se încălzească vrând-nevrând, chiar dacă zilele acestea e un pic mai rece, iar în acelaşi timp cu soarele de pe cer, soarele din suflet încălzeşte şi mai puternic, reînviind acel ancestral „dor de ducă”, pe care l-am uitat în miile de ani de când stăm în acelaşi loc, dar pe care Camino de Santiago a reuşit să-l scoată din nou la suprafaţă. Din nefericire, anul acesta voi trăi doar din amintiri, aşa că vă las şi pe voi să vă delectaţi cu minunatele imagini de pe Camino del Norte.

Cine ştie, poate vă fac cu ochiul şi… de aici până la a pune strictul necesar într-un rucsac, e doar un pas.

Cel mai surprinzător este atunci când, mergi, mergi, prin pădure, simţi oceanul aproape dar nu-l vezi deloc, iar dintr-o dată, ţi se înfăţişează în toată măreţia lui, parcă acel tablou a fost creat în acel spaţiu numai şi numai pentru desfătarea ta. În acele momente, simţi într-adevăr că viaţa e minunată, chiar şi numai pentru faptul că ai fost binecuvântat să ajungi în acest paradis terestru.

Privind fotografiile, simt umezeala şi parfumul sărat al oceanului şi ştiu că nimeni şi nimic nu-mi poate lua asta.

Mult soare în suflet şi pe cer, să aveţi astăzi!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni