Se spune că nu trebuie să dai sfaturi decât atunci când sunt cerute, sau când este o situaţie de viaţă şi de moarte.

Din fericire, nu ne încadrăm la varianta a doua. Voi scrie câteva rânduri pentru acele persoane care deja ştiu „cu ce se mănâncă” terapia Bowen, dar ar dori poate să afle sau să li se reamintească anumite lucruri, dar şi pentru cei ce cochetează cu ideea de a apela la un terapeut, nefiind încă hotărâţi dacă vor urma sau nu această cale.

Probabil informaţii de acest gen sunt foarte multe până la ora de faţă, având în vedere  că terapia Bowen nu mai este una total necunoscută în România, cum era prin 2010, când am început eu să o practic.

Dacă aţi fost deja măcar la o şedinţă, cu siguranţă aţi aflat că trebuie să faceţi mişcare (în limita bunului simţ, adică nu în exces, dacă aveţi probleme articulare sau la coloană), să beţi cel puţin doi litri de apă pe zi, pentru a ajuta la detoxifierea organismului, care începe încă din prima şedinţă, să nu faceţi băi (duşuri) prea calde sau prea reci, să nu staţi aşezat prea mult timp pe scaun, şi, nu în ultimul rând, să aveţi răbdare, fiindcă nici Dumnezeu nu a făcut Lumea într-o singură zi.

Este posibil ca, după primele şedinţe, durerile să se acutizeze, dar acesta este un semn bun, înseamnă că, organismul lucrează, vrea să se vindece, aceasta putând fi însăşi „criza de vindecare”. Foarte mulţi oameni se descurajează în această etapă, spun că terapia nu funcţionează şi nu mai merg în continuare, când poate erau foarte aproape de a obţine rezultatele dorite.

Să vă spun o întâmplare de ieri, o colegă m-a rugat să-i iau prăjituri de la o anumită cofetărie, a cărei adresă o ştiam doar aproximativ. Ei bine, am mers până acolo, dar… n-am găsit-o, aşa că m-am întors cu buzele umflate. Fiindcă deja ne era foarte poftă la amândouă, am mai făcut o dată drumul împreună, şi, ce să vezi, cofetăria era la fix zece metri mai departe decât ajunsesem eu. Exact aşa se poate întâmpla şi în terapia Bowen, exact când corpul să facă declicul ce este diferenţa între boală şi sănătate,. între durere şi starea de bine, omul să considere că nu mai trebuie să facă cei zece metri ce-l despart de rezultatul pozitiv, întorcându-se acolo de unde a pornit, bineînţeles că şi cu încrederea zdruncinată în terapie şi în terapeut.

Vă rog eu, faceţi şi ultimii zece metri, o să fiţi încântaţi că i-aţi parcurs!

Acum vă las, mă aşteaptă clienţii la cabinet.

Zilele următoare voi vorbi despre depresie şi alte boli grave.

O zi nemaipomenită să aveţi!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni