Dragii mei caminanţi,
Văd că, aşa cum sunt toate la români, o bulă mare de aer la început, după care ne dezumflăm şi uităm de entuziasmul cu care am primit o oarecare iniţiativă înainte chiar de a începe ceva, s-ar părea că asta se întâmplă şi cu proiectul „Camino prin România”, pentru care am fost entuziasmaţi la început, iar acum nimeni nu mai zice nimic.
Am văzut pe FB că a fost o întâlnire la Bucureşti, dar mai multe date nu am primit despre ce s-a hotărât, cum ne putem înscrie în asociaţie şi care, ce ar avea de făcut.
Eu aş dori să mă implic, dar nu ştiu „de unde să o apuc”, ce trebuie făcut, care este începutul acestei acţiuni?
În primul rând, ar trebui hotărât pe unde va trece acest drum, pentru a şti dacă este peste tot „acoperit” cu oameni care să facă marcaje, să găsească adăposturi, etc.
Sper ca cei ce sunt deja implicaţi în acest proiect să vadă acest mesaj, poate totuşi se întâmplă ceva.
Celor plecaţi vă doresc un Buen Camino din inimă, iar celor din ţară vă cer ajutorul, pentru a demara cu adevărat munca ce ne aşteaptă şi pe care o aşteptăm.
Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni