Îmi place foarte mult Oradea, e un oraş care în ultimii ani a înflorit, pur şi simplu. Am avut ocazia de curând să petrec câteva ore acolo, ore care mi-au înseninat ziua şi m-au făcut să visez că aş putea fi undeva, oriunde, în Europa.
Faţă de Cluj, Oradea are avantajul spaţiilor deschise, piaţa din centru este uriaşă, toate clădirile sunt restaurate, iar privirea de ansamblu este una de mare efect. Ai putea foarte bine să fii la Viena sau la Budapesta, arată foarte asemănător.
Am făcut doar câteva fotografii, nereprezentative veţi spune, dar intenţia mea nu era să public ceva, doar aşa, nişte frânturi de gânduri în compania unor scriitori şi poeţi unguri, care mi-au şoptit la ureche să stăm liniştiţi, că nu le trebuie Ardealul.
Ady Endre chiar a fost de acord să mă ţină pe genunchi, iar în devenirea mea spre statutul de scriitoare, m-am simţit foarte onorată de această apropiere.
Dar obişnuinţa de a merge pe jos prin locuri mai neumblate şi mai… aproape de natură, m-a adus pe malul Crişului Repede, pe o cărare autentică, care sper că va rămâne aşa, nu va fi transformată într-o alee cu pretenţii. M-au fascinat copacii seculari ce străjuiesc râul, dând şi mai mult farmec locului. Aproape fiecare copac avea o plăcuţă verde, la început am crezut că e ca bulina roşie de pe blocurile din Bucureşti, adică spune cam aşa: ” ATENŢIE, COPAC CARE SE POATE PRĂBUŞI ÎN ORICE MOMENT!” Mergând mai aproape însă, am văzut că pe plăcuţele verzi scria specia, vârsta şi, cel mai important, numele celui care a adoptat copacul. Da, copacii de pe malul Crişului sunt adoptaţi, o idee nemaipomenită, zic eu. Ce poţi face pentru un copac pe care l-ai adoptat? Poate să-l vizitezi des, să-i spui o vorbă bună, să te îngrijeşti ca împrejurul lui să fie curat… Habar n-am ce ai mai putea face, că de apă nu duce lipsă, mai toţi au rădăcinile până în râu.
Cam asta a fost plimbarea mea prin Oradea, străzile unde accesul auto este interzis, pasajul Vulturul Negru, toate fac parte din farmecul acestui oraş, într-o continuă înflorire. Pot doar să-i felicit pe edili, iar celorlalţi primari din ţară le pot recomanda să ia exemplul celui de aici.
Vizitaţi România, dragii mei, este una dintre cele mai frumoase ţări din lume!
Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi
manuelasandablog 