Am citit cu foarte mare plăcere și interes cartea Elisabetei Turi, iar faptul că o cunoșteam personal, fiind printre puținele persoane care și-au rupt din timpul liber și au participat la lansarea cărților mele de la Timișoara, a făcut ca lectura să fie și mai savuroasă.

Parcă mă vedeam pe mine la primul Camino, mergând și strângând din dinți din pricina durerilor, iar în timp ce povestea se derula în fața ochilor mei, cu ochii minții revedeam locuri dragi, care mi s-au întipărit pentru totdeauna în suflet.

Cea mai frumoasă însă mi s-a părut transformarea, poate că nici nu și-a dat seama că la începutul cărții era varianta numărul 1 , o femeie cu multe temeri și frustrări, iar apoi, de-a lungul drumului, a trecut prin mai multe variante ale ei însăși, ca la sfârșitul cărții să tindă spre perfecțiune.

Cartea e scrisă cu atâtea mici amănunte, încât ai impresia că ești prezent, vezi cu ochii autoarei și simți bucuria de a fi ACOLO, neumbrită de durerile interminabile și de toate încercările prin care majoritatea pelerinilor sunt nevoiți să treacă.

Atunci când pleci pe Camino pentru prima dată, nu-ți închipui nici pe departe ce te așteaptă, e ca prima zi de școală. Pentru unii, Camino e ca o plimbare în parc, dar pentru alții, e cu multă trudă și durere. Eu sunt de părere că numai cu durere se poate naște o creație literară, doar așa ajungi până la esența lucrurilor.

Felicitări, Elisabeta Turi, ai scris o carte care îi va trimite cu siguranță și pe alții pe Camino de Santiago.

În loc de încă un fular sau alt cadou banal, cumpărați o carte de pus sub bradul de Crăciun!

Să aveți iubire în suflete și lumină în priviri!

Manuela Sanda Băcăoanu