Dragii mei, azi a fost pentru mine o zi specială, ziua în care, în urmă cu din ce în ce mai mulți ani, am venit pe lume.
Deoarece am primit sute de mesaje de felicitare, vreau să vă mulțumesc tuturor că v-ați oprit o clipă din activitățile zilnice și mi-ați lăsat un gând frumos, că ați avut starea necesară pentru a transmite urările voastre de bine.
Vreau să vă mulțumesc și celor care m-ați sunat, oameni dragi, fără de care viața ar fi mult mai seacă și mai lipsită de sare și piper.
Știu că se află printre voi persoane care s-au gândit la mine, dar au uitat să lase un semn, vă mulțumesc și vouă din suflet, fiindcă mi se întâmplă și mie adesea să nu sun sau să nu las un mesaj celor dragi, asta neînsemnând însă că nu-mi pasă de ei.
Vreau să vă mulțumesc și vouă, celor care nu mă cunoașteți personal și care nu v-ați gândit deloc la mine azi, doar fiindcă existați și s-ar putea ca într-o bună zi să ne întâlnim.
Vă mulțumesc așadar tuturor din adâncul inimii, iar celor pe care nu v-am felicitat de ziua voastră vă cer iertare și promit ca în viitor să nu mai am asemenea scăpări.
Vă doresc tuturor ca tot ceea ce mi-ați urat, în gând sau prin alt fel de comunicare, să primiți însutit și să vă bucurați de sănătate perfectă, să vă atingeți țelurile și să nu uitați niciodată că ceea ce trimitem Universului, aceea se întoarce înapoi, la noi.
Să aveți o zi, o lună, un an minunat!
Manuela Sanda Băcăoanu
La, încă, mulţi ani!
ApreciazăApreciază
Multumesc, asemenea!
ApreciazăApreciază