La început, aveam doar impresia că tot haosul acesta ni se trage de la conducătorii noștri, nu doar din România ci de pe întreaga planetă, dar acum sunt sigură de acest lucru.
Mai întâi, oficialii chinezi au ascuns pentru vreo două luni adevărul despre ceea ce se întâmpla în țara lor, lăsând ca virusul să se împrăștie nestânjenit, în toată lumea. Partidul Comunist Chinez nu putea să-și păteze fața cu o asemenea grozăvie, în comunism curge doar lapte și miere, toate sunt bune și frumoase, bolile nu ne ating… Ca la noi, în vremurile de tristă amintire, când trebuia să asculți Europa Liberă, pentru a mai afla ce se întâmplă cu adevărat în lume și în țara ta.
Bun, într-un final, s-a aflat!
Așa, și? Italiei, buna prietenă a Chinei, cu care are multe contacte economice (asta nefiind neapărat un lucru rău, știm cu toții că avem în jurul nostru mai peste tot numai lucruri ”made in China”), nu i-a venit să creadă. Așa că, pentru a nu-i discrimina pe chinezii proaspăt întorși din focarele de infecție în Italia după Anul Nou Chinezesc, un oficial al guvernului italian a dat o directivă, sau nu știu cum s-o denumesc, o recomandare la nivelul populației, sub denumirea: ÎMBRĂȚIȘEAZĂ UN CHINEZ!!!
Da, acum este incredibil, o prostie mai mare nu cred că se putea face, ideea este că italienii, un popor cu sânge fierbinte și bine intenționat, s-au conformat. Cum prindeau un chinez, cum îl îmbrățișau, ca să nu se simtă discriminat, iar rezultatele se văd, nu mai trebuie alte comentarii.
Austria știa despre virusul ucigaș și despre răspândirea lui în stațiunea de schi cu nume de nepronunțat, dar a preferat să nu le strice afacerile celor care investeau acolo. Și iacă-așa, viruselul a plecat prin toată Europa, împreună cu mii de oameni.
Dacă azi, 26 martie 2020, sunt descoperiți zilnic mii de oameni infectați, iar pandemia încă n-a ajuns la vârf, oare ce ne mai așteaptă?
Tot ce ne rămâne este să rămânem (era să zic pozitivi, dar asta e de rău acum), calmi și să fim optimiști. Dar nu ca optimistul acela din banc.
Pesimistul: Mai rău, nu se poate!
Optimistul: Ba se poate!
Să auzim de bine!
Manuela Sanda Băcăoanu, o moață ce avea Apusenii pe tălpi…