Se spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte. Așa o fi, dar un cuvânt spus din inimă, exact pentru persoana care-l primește și nu pentru o listă întreagă, face cât toate pozele din lume.
Vă mulțumesc din suflet tuturor celor care mi-ați scris mie, personal, nu ați distribuit întregii liste de prieteni o fotografie, care, întâmplător a ajuns și la mine. Știu că trăim într-o lume în care timpul a devenit extrem de prețios, dar, pentru oamenii care contează în viața noastră, trebuie să avem mai mult decât o poză, pe care o distribuim la toată lumea.
Am încercat să le răspund tuturor celor care mi-au scris mie, personal, iar dacă pe unii v-am uitat îmi cer iertare, vă mulțumesc și vă rog să primiți îmbrățișările mele, cu toate urările de bine, sănătate și prosperitate pentru acest an care, ca orice bebeluș la început de drum, se arată plin de speranță și de surprize plăcute.
Să avem cu toții parte de un 2021 bun, la sfârșitul căruia bilanțul să fie unul pozitiv și de care să ne despărțim cu părere de rău. După un 2020 care a plecat direct la Groapa de Gunoi a Istoriei, ne dorim un 2021 care să ne readucă în vechile vieți, dar, poate, cu tipare schimbate și cu un alt mod de a privi și primi tot ce viața ne oferă.
LA MULȚI ANI!
Manuela Sanda Băcăoanu