Se întâmpla pe la începutul lui iunie. Din motive pe care nu vi le pot spune acum, n-am mai scris nimic din acele zile, dar n-au nicio legătură cu întâmplarea, așa că, să-i dăm bătaie…

    După cum unii dintre voi știți, am început să fac și hărți pentru Camino de Santiago care începe din România, partea lui prin Munții Apuseni. Pentru aceasta, trebuie să parcurg din nou pe jos traseele pe care deja le-am marcat și să le înregistrez pe telefon, cu un program numit Wikiloc.

   Fiindcă aveam timpul și dispoziția necesare, într-o dimineață de joi am urcat în tren din gara Cluj, cu destinația Aiud. Voiam să merg până la Rîmetea, dar, n-a fost să fie…

  Am coborât în gara Aiud pe la 9,30, iar ziua se anunța fierbinte. Am căutat în zadar săgețile pe care tot eu le-am marcat, apoi am hotărât că dacă fac hartă, oricum, nimeni nu se va rătăci în marea metropolă Aiud, am plecat la drum.

  După o cafea băută în centru  pe o terasă ce respecta regulile de distanțare socială, am căutat din nou săgețile, de astă dată știam exact stâlpii pe care le marcasem, dar… nimic.

    Bun, am pornit din nou, de data aceasta pe direcția ”Buru”, așa cum arăta indicatorul  rutier, cred că pe strada Avram Iancu.

    Ei, ce să vezi, abia după mai bine de un kilometru am găsit prima săgeată, s-ar părea că pe asta o rataseră cei ce vopsiseră stâlpii în alb, exact acolo unde făcusem eu marcaje. Probabil așa primiseră ”indicații” de la doamna primar, cu care am și o întâmplare de istorisit. În urmă cu un an, când făceam prospecțiuni asupra traseului, m-am gândit că ar fi bine să mă întâlnesc și cu primarii. Până aici, toate bune, dar s-ar părea că ei, primarii, nu voiau să se întâlnească cu mine… cel puțin unii, cu alții am avut colaborări fructuoase, aș putea zice, ca să mă exprim ca la ședința de partid. Dar să nu mai bat apa-n piuă, ”time is money”, vorba americanului. Nu cred că englezii au spus asta, ei sunt mai flegmatici din fire și au mai făcut și Brexit. S-ar părea că tare sunt ”nevorbită” sau mai bine zis ”nescrisă”, că o tot iau pe arătură.

   Să spun despre doamna primar, deci: m-am dus la primărie pusă la patru ace, dar dumneaei era foarte ocupată, iar audiențe avea doar a doua zi. I-am explicat secretarei sau ce titlu o fi având, că nu am venit ca să cer ceva pentru mine, ci vreau să FAC ceva pentru comunitatea lor. Oare câți fraieri ca mine mai găsești pe mia de kilometri pătrați?

   Doamna primar era în continuare foarte ocupată, nu avea cinci minute pentru mine, așa că, plecând cu coada între picioare și având destul timp până la tren, m-am oprit la o cafea, ocazie cu care m-am și deșteptat, mi-am amintit că luasem cu mine un exemplar din ”Între Pământ și Cer pe Camino de Santiago”, mai multă mită nu eram în stare să dau. M-am întors și am lăsat-o secretarei, cu o dedicație care la sfârșit suna cam așa:” Păcat că n-ați avut cinci minute pentru mine”.  (Nu cred că am pus semnul exclamării.)

   N-am apucat să ies din clădirea primăriei, când secretara m-a ajuns din urmă, spunându-mi că, în sfârșit, primărița s-a eliberat pentru câteva minute. Măi, să fie, uite că și cărțile-ți deschid uși!

   Am avut o întrevedere scurtă, nu mi s-a părut că a înțeles ceva din ce-i spuneam la foc automat, din lipsă de timp. La plecare, secretara nu s-a abținut și m-a mustrat că am scris chestia cu ”cinci minute” pe dedicație. Ei, ce să-i faci, unii fac școli înalte ca să învețe diplomația, eu am avut doar experiența vieții.

   S-ar părea că efectul a fost acela că toate săgețile au fost șterse, adevărul este că strada este în șantier. Sper ca până va porni puhoiul de pelerini, să arate omenește.

Vestea bună este că de la ieșirea din Aiud (5 km de la gară) săgețile apar, au rămas la locul lor.

Am luat-o la stânga pe drumul spre Mănăstirea Râmeț, apoi la dreapta, peste un câmp cu varză. Măgina, primul sat, este unul dintre favoritele mele, are așa un aer de Camino… Vreau și părerea voastră, după ce veți trece pe acolo. Mănăstirea Măgina, cu o bisericuță minusculă de pe la 1600,  îți aduce atâta pace și liniște în suflet, încât merită să parcurgi distanța de la drum, până la lăcaș.

   Urci dealul, apoi peste câmp, în comuna Livezile, unde am avut eu întâmplarea aceea de pomină anul trecut, (ziua în care m-am rătăcit) când am hălăduit prin munți o zi întreagă și era să mă prindă noaptea; apoi pe șosea până la Colțești, unde am făcut o mică buclă (n-o băgați în seamă) și… cam atât, a venit soțul meu după mine, era și destul de târziu, așa că am lăsat pentru altă zi porțiunea Colțești Rîmetea, dar voi pune harta tot aici, aceea n-a fost o călătorie cu peripeții.

   Cheile Vălișoarei sunt de vis, la fel și toată Depresiunea Trascăului. Camino nu merge pe creastă, am lăsat acel drum pentru doritorii de senzații tari, dar se poate merge, are marcaj turistic.

Harta Aiud – Colțești

https://www.wikiloc.com/walking-trails/aiud-coltesti-50444350

Colțești – Rîmetea

https://www.wikiloc.com/mountain-biking-trails/coltesti-rimetea-51032068

   Stați pe aproape, mai am povești!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață care hălăduie prin Apuseni