Ce mare chestie, să mergi câțiva kilometri pe Valea Caselor, un pârâu ce se varsă în Arieș și nici măcar nu are un nume original, există o „Vale a Caselor” în mai toate  localitățile de prin împrejurimi… Și totuși, la o atât de mică distanță de lumea civilizată, să găsești peisaje rupte parcă dintr-un basm pare neverosimil,  peisaje care, îmbiindu-te la visare, simți cum creierul tău obișnuit să facă toată ziua calcule și planuri începe să se relaxeze, să simți cu adevărat că ești în VACANȚĂ.

La vreo doi kilometri de centrul comunei Lupșa, dai de vestigiile a ceea ce au fost DUBELE, un fel de mașină de spălat arhaică, unde apa, care cade cu putere, învârtea câteva zile țoalele (țesături groase din lână), care apoi erau uscate la soare, iar proprietarul le lua acasă curate și dezinfectate, albe ca zăpada, numai bune de învelit în timpul iernilor geroase. De o perioadă, această ”afacere” a dat faliment, lumea se învelește cu pilote, iar vechile țoale stau cuminți prin poduri pline de păianjeni, sau, în cel mai fericit caz, la Muzeul Etnografic din Lupșa.

Urcând pe vale, pădurea de foioase e înlocuită de cea de conifere, semn că altitudinea a crescut.

Nu am ajuns până la kilometrul 7, acolo unde, cu muuulți ani în urmă, când eram în clasa a VII-a, la practica agricolă, toată școala noastră a participat la plantarea unei întregi păduri de brad. Cred că pădurea noastră e acum foarte mare, trebuie să merg într-o zi până acolo, aș vrea foarte tare s-o văd.

Noi, copiii de la munte, care nu aveam un C.A.P. prin împrejurimi pentru a face practica agricolă ce era obligatorie la începutul anului, adunam cantități imense de măcieșe, porumbele și coarne, care mergeau spre centrele de colectare.  Totul era ca o joacă, îmi amintesc și acum cu drag de zilele în care mergeam în grupuri mai mari, sau mai mici, pentru a aduna fructele ce creșteau din belșug pe munții din apropiere.

Poate cuvintele mele nu v-au convins să veniți în vizită pe Valea Arieșului, dar sper ca imaginile să facă mai mult, așa cum spune consacrata expresie: ”O imagine, face cât o mie de cuvinte!”

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni