Ziua Arieşului- pro şi contra

Am văzut că şi De-clic au făcut un pic de publicitate Zilei Arieşului, motiv pentru care le mulţumesc frumos. Deoarece  pagina mea de Facebook e setată astfel încât doar atunci când îmi dau eu acordul apare ceva postat de către altă persoană, trecuseră deja trei zile de când apăruse articolul meu via – De clic şi până când l-am văzut şi eu.

Apăruseră deja comentarii, unele de felicitare, dar unul m-a întristat profund, era ceva de genul „ Eu reciclez. Ieşiţi!”, ca răspuns la invitaţia cuiva ca toţi să ieşim în 7 octombrie, la curăţarea Văii Arieşului.

Era atât de mult orgoliu în aceste cuvinte, chiar şi dispreţ. Adică, eu sunt un Zeu, iar voi, muritorii de rând, nu aveţi decât să ieşiţi din carapacea voastră şi să faceţi curat după voi şi după alţii…

M-a întristat şi faptul că mi s-a mai confirmat încă odată că românii nu pot să fie uniţi, că întotdeauna există persoane care se dau deoparte atunci când se încearcă a se face o acţiune care ar avea menirea să ne aducă mai aproape unii de alţii, în loc să ne îndepărteze. Aş putea să-i răspund acelui domn că şi eu reciclez, nu las niciodată, nicio mizerie, indiferent unde aş fi, o iau cu mine acasă, dacă nu găsesc un loc de depozitare.

Scopul acţiunii pe care am iniţiat-o mai este şi acela de educare a cetăţenilor, de conştientizare că natura este a noastră, a tuturor, iar dacă unora dintre noi nu ne pasă, acest lucru ne afectează, de fapt, pe toţi.

Se spune că nu e mare lucru ceea ce vrem să facem… Bineînţeles că nu pare ceva la nivel mondial, dar mie-mi place să cred că, făcând curat pe albia unui râu, am curăţat o părticică din această ţară, care, ia ghiciţi, se află pe planeta Pământ, deci am contribuit la vindecarea rănilor ei, ale planetei ce cu drag ne cară în cârcă, de milioane de ani…

Deci, vă invit încă odată să facem un pic de mişcare, iar în urma noastră o părticică din acestă lume să rămână mai curată, mai luminoasă, mai fericită. O putem face cu zâmbetul pe buze şi cu mulţumirea că am participat la primul eveniment important de pe Valea Arieşului, una dintre cele mai frumoase zone din România.

Nu fiţi trişti, vreau ca Ziua Arieşului să fie cea mai luminoasă Zi a acestei toamne!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

2 gânduri despre „Ziua Arieşului- pro şi contra

  1. Silvia Geangalau

    Am văzut și eu comentariul, și m-a intristat aroganta de care da dovada acest ….”domn.”…Cel mai trist este faptul ca probabil așa își educa și copiii! Și atunci ce așteptări sa avem? Astfel de personaje nu le poți coopta pentru așa o acțiune!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s