Este foarte greu să obții o cultură ecologică în zilele noastre, când apa, aerul și pământul sunt împânzite de tot felul de fungi și bacterii, care dau un număr tot mai mare de boli ale plantelor.

Până anul trecut, mai combinam agricultura bio cu cea chimizată, adică eram nevoită să stropesc culturile și cu substanțe chimice, nu le puteam salva altfel. O să vă povestesc ce am făcut anul acesta, când m-am încăpățânat să obțin musai produse ecologice, fără niciun amestec al chimiei în procesul de creștere a plantelor.

Am semănat roșiile în februarie, în jardiniere. Au crescut frumos, iar în solar le-am plantat la sfârșitul lui aprilie. Ar fi trebuit să le transplantez întâi în ghivece, erau deja tare înghesuite când le-am plantat și afară, la 1 mai.

Din păcate, au urmat mai bine de două săptămâni de nopți reci, unele aproape de zero grade. Roșiile din solar creșteau, dar cele de afară, erau atât de oropsite, încât credeam că în veci nu voi scoate ceva din ele. Am perseverat însă, pământul era îngrășat cu gunoi de grajd și le-am mai pus și suplimentar, diluat cu apă.

Am uitat să spun, când am plantat roșiile, fiecăreia i-am pus la rădăcină câte o mână de urzici. Am început să le și stropesc cu urzici și începeau să crească, aveau din nou frunze verzi și sănătoase. Am început să alternez: o stropire cu urzici (macerate câteva zile) cu o stropire cu cenușă (leșie, cum făceau bunicele noastre, pentru a albi rufele). O lingură mare de cenușă (o spumieră) la un litru de apă, se fierbe, apoi se lasă la răcit. Eu am pus 2 l din acest amestec, am completat cu 8 l de apă și am stropit roșiile.

Acum vreo 3 săptămâni, plecând pentru 5 zile la Cluj, când m-am întors, roșiile de afară arătau groaznic, toate galbene și cu frunzele parcă însubțiate, micșorate, pe moarte, ce mai! Era o perioadă cu ploi sporadice, urmate de un soare puternic, numai bună pentru îmbolnăvirea tomatelor și a celorlalte plante din grădină.

Disperare mare, am preparat leșie și infuzie la cald de urzici, am pus 2 litri de leșie, 2 litri de ceai de urzici și 6 litri de apă și le-am stropit urgent. În două zile, plantele mele arătau diferit. Peste 4-5 zile, în care mai plouase aproape zilnic, le-am stropit cu 2 litri de lapte, plus 8 litri de apă. Au început să înflorească și să arate foarte prosper, dar nu vedeam fructe. După multe emoții, am observat că fac și fructe, m-am liniștit.

Roșiile din solar sunt deja mari, încep să se coacă.

Vreau să vă spun că am folosit amestecul de leșie și urzici pentru a stropi toată grădina: trandafirii, cartofii, castraveții, ardeii, ceapa, usturoiul și piersicii ale căror frunze se strângeau cumva în fiecare an și trebuia să-i stropesc cu ceva chimic.

Anul acesta, toate arată bine, sunt foarte încântată de rezultatele pe care le-am obținut.

Am mai aflat ceva, morcovilor nu le place să crească lângă pătrunjei, așa că i-am despărțit.

Roșiilor le place lângă plante frumos mirositoare, așa că le-am plantat lângă salvie și mentă de o parte și busuioc și crăițe (crăițele nu miros frumos, dar alungă dăunătorii) de cealaltă. De asemenea, le plac condurii doamnei. Acum, plantația mea de roșii nu este numai  prosperă, ci și frumoasă.

Pentru a înflori mai bogat, le-am mai îngrășat și cu găinaț, diluat. Aveți grijă, dacă este prea concentrat, le arde.

Dacă experiența mea îi va fi cuiva de folos, mă bucur de pe acum.

Manuela Sanda Băcăoanu, grădinar amator, foarte pasionat

Tot auzeam că sunt persoane care merg în Germania, la cules de sparanghel. Când eram pe Camino de Santiago, în orice supermercado dădeam peste sparanghel la borcan, care arăta ca un păstârnac, dar era destul de scump.

Cred că pe Camino del Norte eram, când am decis să cumpăr și eu un borcan cu sparanghel, să văd pentru ce dau spaniolii atâția bani. Sincer, nu mi-a făcut o impresie deosebită, arăta în continuare ca un păstârnac, iar gustul era pe aproape. Am hotărât că nu e de mine, nu sunt atât de elevată în ale bucătăriei, pentru a-l aprecia.

Apoi, a apărut și la noi în supermarket, dar în altă prezentare, niște tulpini verzi, crude, pe care le poți prepara în diverse feluri. Fiica mea a cumpărat, l-a pregătit, am gustat și eu și mi s-a părut delicios. Hmm… înseamnă că este sparanghel de la care se mănâncă rădăcina, iar  altul, cu tulpina comestibilă?  Hotărât lucru, eu sunt în tabăra celor care mănâncă tulpina.

Astă primăvară, am constatat că am o bucată de teren în grădină pe care pot s-o aloc culturii sparanghelului, așa că am purces la treabă. Am cumpărat semințe, le-am semănat în solar, dar ghinionul a făcut ca în tot solarul să răsară o mulțime de mărar, inclusiv în locul dedicat sparanghelului. Cum n-aveam nici cea mai mică idee cum trebuie să arate baby-sparanghelul, mai ales înconjurat de mărarul care-i cam seamănă, după ce am așteptat vreo trei săptămâni, am mai semănat o tură, de data aceasta în două jardiniere, ca să-mi dau seama dacă a răsărit, sau nu. În cele din urmă mi-a făcut bucuria să răsară, iar diferența dintre sparanghel și mărar este că primul arată ca un brăduț când răsare și e de un verde mai deschis.

Am întârziat foarte mult cu plantarea lui în câmp, dar sper să treacă bine peste iarnă, iar anul viitor să fie mai viguros. De recoltat, cred că se poate recolta doar din al 3-lea an. Dar ce contează, răbdarea este una dintre calitățile pe care trebuie să le aibă un grădinar.

Acum e firav, abia se vede, de aceea i-am pus fiecăruia câte un băț, ca să nu-l sap din greșeală, să-l găsesc între buruieni. Vecinii care treceau pe lângă grădină mă tot întrebau ce fac acolo, unii credeau că bețele sunt sparanghelul… A, în legătură cu bețele, mai am o poveste, dar v-o spun data viitoare!

Să aveți o zi cu inimi calde, că afară plouă și e frig, în toiul lunii lui cuptor!

Manuela Sanda Băcăoanu, grădinar amator, dar tare pasionat