Arhive pe autori: manuelasanda

Avatarul lui Necunoscut

Despre manuelasanda

Sunt o femeie ca oricare alta, dar cu ceva în plus. Îmi place să spun lucrurilor pe nume, direct, în faţă, fără să mă ascund pe la colţuri. O laudă din partea mea este întotdeauna sinceră, n-o să-ţi spun niciodata "Vai, ce bine-ţi vine rochia asta!" când de fapt gândesc " E oribilă, nu ştiu unde naiba ai găsit-o!" Mă pasionează să fac lucruri cu mâinile mele, aşa încât să pot să arăt şi să spun "eu am făcut asta", de aceea îmi place foarte mult să îngrijesc florile (am zeci de ghivece şi jardiniere), dar în general grădinăritul mă aduce în acea stare ancestrală în care sunt doar eu şi Universul, ador să tricotez şi să croşetez, fac asta din clasa I, când, din bumbac bej, am făcut un jerseu păpuşii. Bineînţeles că-mi place şi să scriu, altfel nu aţi citi aceste rânduri, poate că nu cu un har deosebit, dar o fac cu sinceritate şi fără cuvinte pompoase "ce din coadă au să sune", vorba poetului. Foarte mult îmi place să călătoresc, de aceea acest blog este împânzit de poveştile mele adunate în diverse călătorii, cele mai importante fiind în Spania, pe Camino de Santiago. Am publicat patru cărți, dacă sunteți curioși, le puteți căuta online. Se pot comanda de la editura Eikon. Sper ca ”micile mele rândulețe” să vă destindă, binedispună (uneori, fiindcă viața nu e numai roz, din păcate) și să vă ajute să vă găsiți pacea sufletească.

Ghidul pelerinului – Etapa a II-a – Rîmetea – Vidolm

Felicitări, dragă pelerinule, iată-te ajuns în ziua a doua sau a treia a pelerinajului tău, depinde cum ţi-ai împărţit etapele şi unde ai ales să dormi.

Etapele specificate în acest ghid sunt doar informative, eu îţi voi arăta unde sunt locuri de dormit şi unde este mai bine să înnoptezi din anumite puncte de vedere, tu vei fi însă cel care vei alege cum să decurgă drumul tău.

Iată un site unde poţi vedea posibilităţile de cazare din Rîmetea: https://travelminit.ro/ro/cazare/rimetea?tm_campaign=CRO%C2%B7LOC%C2%B7ACM%C2%B7SOT%C2%B7LRO%C2%B7STD%C2%B7DYS&tm_manmt=MBR&tm_mt=b&tm_ap=&tm_acloc=21244&tm_kw=&tm_device=c&gclid=EAIaIQobChMIqOTavN7L5wIVVeN3Ch0lZwFiEAAYASAAEgIU1PD_BwE

Nu uita să te aprovizionezi cu hrană şi apă, la Vidolm este doar un magazin ambulant, care funcţionează o zi pe săptămână. Apă vei găsi şi în Vidolm, la Izvorul Dacilor.

Dacă ai ales să dormi în noaptea precedentă la cabana Albamont, care este dincolo de Rîmetea, va trebui să te întorci până în centrul localităţii şi să urmezi săgeţile, care te vor duce pe versantul opus celui pe care ai venit până aici.

Drumul pe şosea de la Rîmetea la Vidolm are 18 km, dar varianta peste munte este mult mai scurtă şi de un pitoresc desăvârşit. Pe măsură ce urci pe drumeagul care trece prin grădini şi livezi, ajungi într-o zonă în care parapantiştii îşi arată iscusinţa, plutind lin pe cerul albastru ca peruzeaua. Asta, dacă ai noroc să treci pe aici într-o zi însorită, de vară. Drumeagul ajunge în pădure, de departe se aud tălăngile oilor, care, în mod necesar, sunt păzite de câini ciobăneşti. Este bine să te asiguri că ai un băţ cu care să te aperi, sau o bucată de pâine pe care să le-o poţi arunca, în caz că ciobanul nu este prin apropiere.

Nu mi s-a întâmplat niciodată să fiu atacată de câini, dar, „paza bună, trece primejdia rea”, spune o veche vorbă românească.

Camino urcă în continuare, cam o oră şi jumătate, apoi, te trezeşti pe o şa, o trecătoare, iar de cealaltă parte a muntelui te plimbi ca pe o alee dintr-un parc secular, printre foioase şi conifere, o zonă misterioasă, în care ciripitul unei păsări, sau o creangă ce scârţâie, sunt singurele zgomote pe care le vei auzi.

Trebuie să fii foarte atent, deoarece , la un moment dat, săgeţile galbene îţi vor indica s-o iei spre dreapta, ieşi din pădure şi străbaţi coborând destul de vertiginos o fâneaţă necosită, cu tufişuri, care te va duce la un alt drum, ţinând direcţia spre vest cam la 300 de metri.

Când ajungi la drum o iei la stânga, apoi, după alte câteva sute de metri, la dreapta, pe o altă fâneaţă, drumul nefiind prea folosit în ultimii ani.

După ce ai ajuns la un pârâu nu te mai poţi rătăci, îi urmezi cursul, iar el te va duce direct în satul Vidolm, care are un nu-ştiu-ce foarte deosebit faţă de alte sate din Munţii Apuseni.

Chiar la intrarea în sat, vei avea posibilitatea să te cazezi, aici: https://www.google.com/travel/hotels/Vidolm/entity/CgoI8a_jw_Dg2LBfEAE?g2lb=2502548%2C4254308%2C4258168%2C4260007%2C4270442%2C4274032%2C4291318%2C4305595%2C4306835%2C4308216%2C4314846%2C4317915

Tot drumul de la Rîmetea până la Vidolm durează cam 3 ore, poţi merge mai departe, sau poţi rămâne aici.

Dacă ai destul timp, mai poţi vizita împrejurimile.

https://sites.google.com/site/romanianatura39/home/carpatii-apuseni/trascau/zade-la-vidolm-muntii-trascau

Dacă nu, ia-o din loc!

Urmând şoseaua ce trece prin centrul satului, azi te vei bucura de o întâlnire de neuitat, vei intra pe Valea Arieşului, râul care te va însoţi sporadic până la Arieşeni.

Până la următoarea întâlnire, eu iţi urez „Buen Camino!”

Manuela Sanda Băcăoanu

Când soarele răsare la apus… vă mai amintiţi de cartea mea?

Pentru cei ce vor să-şi aducă aminte de cea de- a doua carte a mea, sau pentru cei care încă n-au citit-o, un mic fragment…

CAPITOLUL al X – lea

 Varvara

  • Mi se pare mie, sau e dimineaţă? se întinde Laurenţia, privind spre geamul aburit.

    Nimeni nu-i răspunde, aşa că, după ce o priveşte cu drag pe Cătălina ce doarme ca un prunc lângă ea, o caută cu privirea pe Ana, care nu se vede pe nicăieri. Cred că e foarte devreme, mai zice Laurenţia doar pentru ea, închizând ochii pentru a se mai bucura câteva minute de căldura aşternutului şi de mirosul de poame ce e din ce în ce mai pregnant în încăpere. Oare ce miroase atât de bine? Se mai gândeşte ea, înainte ca uşa să se deschidă cu fereală, pentru a nu face zgomot, iar Ana să apară cu un braţ de vreascuri pentru foc.

    Stând aşa, cu ochii închişi, fata recapitulează toate întâmplările zilei de care doar o noapte le desparte, face tot felul de presupuneri, fiind  foarte curioasă să afle ce se va mai întâmpla. De când au plecat de acasă, parcă au nimerit într-un tărâm al poveştilor, unde orice este cu putinţă, şi nimic nu este ieşit din comun.

   Lăsând la o parte povestea tristă a fratelui Cătălinei, de pildă, această femeie pe nume Ana, care localnicilor li se pare nebună, e clar că nebunia ei e doar o mască, sub care se ascunde un suflet echilibrat şi frumos. De ce oare este ea nevoită să trăiască aici, de una singură? Oare ar răspunde la întrebări, sau s-ar retrage din nou sub carapacea aşa-zisei nebunii? Ce e foarte ciudat, că nu le-a întrebat cine sunt şi de unde vin, parcă avea toate aceste informaţii, parcă, la fel ca şi Varvara, le-ar fi aşteptat de când lumea.

     În acest timp, Cătălina deschide ochii şi-şi priveşte prietena cu drag, crezând că aceasta încă mai doarme. Laurenţia nu rezistă însă privirii Cătălinei şi izbucneşte în râs, un râs sănătos, de pe vremea când nimic nu le întuneca viaţa simplă de eleve de liceu şi apoi de studente studioase.

  • Bună dimineaţa, Soare! zice Laurenţia, ca pe vremuri.
  • Bună dimineaţa, Lună, răspunde şi Cătălina, intrând în jocul ei. Vai, ce bine am dormit, ca la cinci stele. Da’ ce bine miroase! Oare ce este? Bună dimineaţa, Ana! Am dormit foarte bine în patul tău. Îmi pare rău că a trebuit să te chinui pe laviţa aia.
  • Nu-i niciun bai, eu sunt obişnuită, dorm oriunde. V-am uscat nişte poame, (mere tăiate felii subțiri) de  asta miroase aşa frumos. M-am gândit că voi, acolo la oraş, nu mâncaţi slănină şi ceapă la micul dejun, aşa că…
  • Mâncăm orice, sare Laurenţia, dar aducându-şi aminte de dieta Cătălinei, care e strict vegană, (fără proteine animale) , vrea să o dreagă: e foarte bine că ai făcut poame, le putem mânca cu… mămăligă? Asta în loc de cerealele de la micul dejun, priveşte ea şugubăţ spre prietena ce pare a nu fi fost atentă la dialogul dintre ele.

După un mic dejun gustos, fetele au chef de vorbă, nu se grăbesc să plece în sat.

  • Dar tu, Ana, cum de locuieşti aici, singură cuc? Vara mai merge, însă iarna, nu prea cred că lupii cei prietenoşi îţi cântă colinde la geam. Abia dacă ai un bec, bun şi acela, dar eşti chiar ruptă de lume. Îţi place traiul acesta, sau eşti nevoită să-ţi duci viaţa aşa, singură, într-un  vârf de munte?
  • Păi mai am şi un radio, mai aud şi eu noutăţile, şi mai vin oameni din când în când… răspunde Ana, care nu prea vrea să se lase trasă de limbă. Şi da, îmi place aici, nu am niciodată un program pe care să-l respect, fac tot timpul doar ce-mi place, doar uneori ceea ce sunt nevoită să fac, încheie ea cea mai lungă frază pe care a spus-o de când s-au întâlnit.
  • Mai am o curiozitate, nu se lasă Laurenţia, am observat că nu vorbeşti ca şi oamenii de pe aici, pare că ai mai multă şcoală şi ai trăit şi în alte locuri, decât laşi să se vadă. Şi ce-i cu grămada asta de haine în care te înfofoleşti, sunt sigură că o faci doar ca să alimentezi ideea sătenilor cum că ai fi nebună, fiindcă mie nu-mi pari nebună deloc, ba chiar eşti mai cu picioarele pe pământ decât mulţi dintre cei pe care-i cunosc şi care se dau deştepţi şi înţelepţi. Ai şi cunoştinţe medicale, glezna Cătălinei, care nu mai e umflată deloc, dovedeşte asta. Deci? Ce ai de declarat în apărarea ta? Încheie Laurenţia dând-o pe glumă, pentru a n-o speria prea tare pe femeia ce o priveşte pe jumătate mirată şi pe jumătate amuzată.

    Ana zâmbeşte, aproape că-i vine să râdă în hohote, iată că o femeiuşcă de la oraş a dibuit-o, iar toţi consătenii ei sunt convinşi că trăieşte într-o lume de năluci, o lume în care ei nu au avut şi nu vor avea niciodată acces.

  • Mi-eşti simpatică, altfel n-aş sta de vorbă cu tine. Pentru curiozitatea ta, pot să-ţi spun că eu şi Cătălina suntem rude, eu fiindu-i un fel de mătuşă mai îndepărtată. Iar povestea mea e prea lungă pentru câteva minute, câte mai aveţi voi până să plecaţi spre sat.
  • Dar cine ţi-a spus că mai stăm doar câteva minute? Avem timp berechet, că doar Varvara nu cred să mai aibă prea multe de povestit, zice Laurenţia, uitându-se la Cătălina, pentru confirmarea spuselor ei.
  • Sigur că da, mai putem să stăm, ar trebui totuşi să sunăm acasă, n-am vorbit cu ei de ieri dimineaţă şi or fi speriaţi că nu mai ştiu nimic de noi, iar aici nu este semnal.
  • Ba este, uite, acolo între cei doi brazi, este semnal cât vrei, spune Ana, scoţând un telefon de sub şorţ, ca să dovedească veridicitatea spuselor sale.

Fetele sar ca arse şi aleargă spre locul indicat, fără măcar să se mai îmbrace cu hainele de exterior, în casă era cald şi bine, nu şi-au dat seama că la munte temperatura e mult mai scăzută decât în oraşul lor, la acest sfârşit de toamnă.

Vorbesc întretăiat, abia aşteaptă să le spună celor de acasă câte toate li s-au întâmplat într-o singură zi, în timp ce Ana le aduce scurtele matlasate, fiindcă au început să tremure. Cei doi brazi sunt un fel de cabină telefonică, toţi turiştii care trec pe aici folosesc acest loc pentru a vorbi, aşa că iarba e bătătorită, iar dacă ar fi şi o băncuţă, locul ar fi ideal de stat la şuetă, doar temperatura să fie un pic mai blândă.

  • Gata, i-am pus la curent cu noutăţile, vin fetele în fugă spre casă, avem acum timp şi pentru povestea ta, mi se pare că e foarte interesantă, nu o slăbeşte Laurenţia pe Ana, care tocmai pune lemne pe foc.

By Romania Camino pilgrim guide introduction

Dear Pilgrim,

I am very glad you are reading these words. It probably means that you started your journey, or at least you plan to start your journey on St. Jacob’s Way, here, in Romania. I would like to congratulate you on your choice and I promise I will be by your side at every step, with advice and ideas, to make this journey unforgettable. 

This guide will describe every stage of the trip through Apuseni Mountains. The trip will start at Aiud, Alba County. It will cross the mountains along Aries Valley, following the river upstream all the way to its source, in Arieseni. There will be some small side-trips to historical locations, which may remind you of Western European towns. From Arieseni we will cross to the other side of the mountains to Chiscau, the site of the famous Bear’s Cave. We will continue to Beius and Baile Felix, a resort where you could have some rest and enjoy the thermal springs (???). This will help replenish your energy to continue towards the beautiful city of Oradea and further, crossing the border into Hungary.

The good news is that keeping in touch with friends and loved ones is easy. As soon as you arrive in Romania, in the first town you could buy a prepaid SIM card for your cell phone. At present, for 5 euros you can get unlimited calls within the network (very useful to make lodging reservations), 1000 minutes anywhere in Romania (???) (+ international calls and SMS) and 5 GB of data. 

You will enjoy an itinerary full of history and the views are uniquely beautiful. You will pass through mountain villages where the welcoming locals will offer you traditional food, with a rich flavour which can only be found here.

Be warned, this path through Apuseni and Tara Motilor is not a very easy one. You are expected to be in pretty good physical shape and also to wear adequate boots. Walking in sandals is not an option, the way it is done in Spain or Portugal. In choosing the itinerary, I tried my best so the harder mountain stretches alternate with easier ones, on the road, which are just as beautiful. This way you won’t be tempted to give up because of fatigue and miss this wonderful project.

At times, you will have to buy two days worth of food and also to carry extra water. My advice would be to carry as little personal belongings as possible so your backpack would not be excessively heavy.

Camino through Apuseni Mountains will be a real adventure, so I wish you „Buen Camino!”. Have a wonderful journey and enjoy everything the Universe will send your way, in order to help you become a better version of yourself, in this life.

I will describe here all the stages of the trip, with all the necessary information. Stay tuned!

Manuela Sanda Bacaoanu

Un munte de mulțumiri

    Dragii mei, azi a fost pentru mine o zi specială, ziua în care, în urmă cu din ce în ce mai mulți ani, am venit pe lume.

    Deoarece am primit sute de mesaje de felicitare, vreau să vă mulțumesc tuturor că v-ați oprit o clipă din activitățile zilnice și mi-ați lăsat un gând frumos, că ați avut starea necesară pentru a transmite urările voastre de bine.

    Vreau să vă mulțumesc și celor care m-ați sunat, oameni dragi, fără de care viața ar fi mult mai seacă și mai lipsită de sare și piper.

   Știu că se află printre voi persoane care s-au gândit la mine, dar au uitat să lase un semn, vă mulțumesc și vouă din suflet, fiindcă mi se întâmplă și mie adesea să nu sun sau să nu las un mesaj celor dragi, asta neînsemnând însă că nu-mi pasă de ei.

   Vreau să vă mulțumesc și vouă, celor care nu mă cunoașteți personal și care nu v-ați gândit deloc la mine azi, doar fiindcă existați și s-ar putea ca într-o bună zi să ne întâlnim.

    Vă mulțumesc așadar tuturor din adâncul inimii, iar celor pe care nu v-am felicitat de ziua voastră vă cer iertare și promit ca în viitor să nu mai am asemenea scăpări. 

    Vă doresc tuturor ca tot ceea ce mi-ați urat, în gând sau prin alt fel de comunicare, să primiți însutit și să vă bucurați de sănătate perfectă, să vă atingeți țelurile și să nu uitați niciodată că ceea ce trimitem Universului, aceea se întoarce înapoi, la noi.

   Să aveți o zi, o lună, un an minunat!

Manuela Sanda Băcăoanu 

Ghidul pelerinului – Camino prin România – Munţii Apuseni – ETAPA I : AIUD – RÎMETEA

Dragă pelerinule,

Bun venit la Aiud! Ai făcut deja primul pas spre marea aventură, Camino prin Munţii Apuseni.

Aiud este un municipiu în județul Alba, Transilvania, România, format din localitățile componente Aiud, Aiudul de Sus, Gâmbaș, Măgina și Păgida, și din satele Ciumbrud, Gârbova de Jos, Gârbova de Sus, Gârbovița, Sâncrai și Țifra.

Suprafață: 142,5 km²; Populaţie: 22.876 (2011) locuitori

Dacă doriţi să vizitaţi Aiudul şi împrejurimile înainte de a pleca la drum, puteţi găsi cazare pe mai multe site-uri, mai jos aveţi un exemplu.

Aici te poţi aproviziona cu hrană pentru o zi, poţi lua masa la restaurant, sau poţi bea o cafea pe una din terasele din centrul oraşului.

Municipiul Aiud este un amalgam de construcţii noi şi foarte vechi, care-i conferă un aer aparte. Vizitând link-ul de mai jos, veţi vedea ce se poate vizita aici.

https://www.traveleuropa.ro/obiective-turistice-aiud/

În afară de cazările pe care le găsiţi pe site, ar mai putea fi o variantă pe timpul verii la căminul Colegiului Naţional Bethlen Gabor din Aiud, unde suntem în tratative cu administraţia, pentru a oferi câteva locuri pentru pelerini, la preţuri foarte avantajoase.

Urmând săgeţile galbene, vei vedea indicatorul de „Buru”, chiar în apropierea Cetăţii Aiudului, aflată în centrul oraşului. Va trebui să urmezi această stradă, iar după vreo 3-4 km vei vedea o săgeată la stânga, apoi, la 150 de metri, după un pod, spre dreapta, peste câmp. Drumul începe să semene cu cel din Spania, în curând ajungi în satul Măgina, la ieşirea din sat fiind mănăstirea cu acelaşi nume. Dacă ai obosit sau ai o problemă de sănătate, am înţeles că la Mănăstirea Măgina ar fi două locuri de cazare. Merită să intri, chiar dacă doreşti să mergi mai departe. E un loc foarte special, cu o bisericuţă veche din lemn, în care te poţi reculege o clipă, pentru a porni din nou la drum, spre comuna Livezile, urmând în continuare săgeata galbenă, peste deal.

Ajungând în vârful dealului, în faţa ochilor ai o panoramă vastă, vezi munţii cu vârfuri golaşe în depărtare, iar de jur împrejur totul e verde, auriu sau ruginiu, depinde de anotimpul în care ai ajuns aici.

Treci printr-o livadă de meri, apoi cobori dealul de partea cealaltă, la Livezile. Un izvor cu apă de munte te îmbie să-ţi umpli recipientele pentru apă şi ar fi bine s-o faci.

De la Livezile, Camino va fi pe şosea, deocamdată n-am găsit o variantă valabilă peste munte.

Urmează Poiana Aiudului, unde este bar, magazin alimentar şi o pensiune. Deocamdată, acest ghid este informativ, dar în scurt timp voi pune în fiecare localitate lista cu locurile de cazare şi celelalte facilităţi.

Şoseaua nu este aglomerată, vremea este bună, iar după Poiana Aiudului vei ajunge într-un loc de poveste: Cheile Vălişoarei. Este unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le vei întâlni pe acest traseu, dar nu te speria, vor mai fi încă multe altele în care simţi că ţi se taie respiraţia.

Munţii care te înconjoară din toate părţile dau impresia unei cetăţi antediluviene, construită de nişte uriaşi. Cu toate că peisajul e grandios, păstrează ceva prietenos în înfăţişare, ai vrea să stai aici mult şi bine. Chiar o poţi face, la Castelul Cavalerilor, pe partea stângă a şoselei, unde am obţinut un preţ promoţional pentru pelerini, sper ca patronii să nu se fi schimbat între timp.

După vreo trei kilometri ajungi în Vălişoara, un sat care nu are nimic, nici bar, nici magazin alimentar. Pe site-ul de mai sus, găseşti cazări aici, dacă vrei să te opreşti. Drumul este foarte frumos, pe o şosea mărginită de nuci, iar de o parte şi de alta încep să se apropie Munţii Trascăului, extrem de fotogenici.

Sus, pe deal, se vede satul Colţeşti, iar când ajungi aici, o iei imediat spre stânga pe prima străduţă, care te va duce până în apropierea cetăţii Colţeşti. Dacă vrei, poţi vizita cetatea, dacă nu, urmezi marcajul şi ajungi în centrul localităţii, unde găseşti un bar şi magazin alimentar, care însă sunt închise duminica.

Săgeţile te vor duce spre Conacul Secuiului, un hotel destul de scump, dar care are nişte împrejurimi atât de frumos amenajate, încât aici vin miresele ca să-şi facă poze. Merită să-l vedeţi, măcar pe dinafară. Are şi un restaurant, cu mâncare tradiţională.

În continuare, săgeţile te vor îndruma spre câmp, apoi vei urca pe versantul drept al munţilor, de unde vei putea admira întreaga Depresiune a Trascăului, o oază de verdeaţă, înconjurată de munţi. Camino merge cam pe la o treime din înălţimea munţilor, care au cam 1000 de metri altitudine. Cei curajoşi, pot merge chiar pe creastă, este un traseu marcat, care-i va duce la Rîmetea. Nu te poţi rătăci dacă ţii direcţia pe la poalele muntelui, chiar şi dacă ai pierdut săgeţile. A fost dificil de marcat, deoarece nu erau suporţi pe care să putem face asta.

Rîmetea se zăreşte în depărtare, cu casele şi bisericile albe, de parcă s-ar pregăti de o continuă sărbătoare. Este o localitate care păstrează tradiţia în ceea ce priveşte arhitectura caselor, locuită de unguri şi de români, care parcă se iau la întrecere în a avea o casă mai frumoasă şi mai curată. Aici găsiţi cazare, restaurante şi baruri, este o localitate cu vechi tradiţii în domeniul turismului.

Dacă mai mergeţi cam un km pe şosea după ce ieşiţi din Rîmetea, veţi ajunge la Cabana Salvamont, care arată ca un adevărat albergue din Spania, iar preţurile sunt modice. Mai sunt şi două campinguri cu căsuţe, cu condiţii foarte bune de cazare. Problema este că va trebui să te întorci din nou la Rîmetea, pentru a pute porni spre Vidolm, peste munte.

Acest ghid este în lucru. Va mai fi perfecţionat.

Manuela Sanda Băcăoanu

Moartea, celălalt tărâm al vieţii

Am cumpărat această carte acum vreo trei săptămâni, dar a trebuit să stea puţin la rând, atunci citeam altceva.

Poate vi se va părea un titlu cam greu de „digerat”, cum este de altfel şi conţinutul cărţii, dar nu cred că este în lumea aceasta vreun om care să nu se fi întrebat măcar o dată de unde venim în această lume şi unde plecăm, atunci când drumul nostru se termină. Nu vorbesc acum despre cei îndoctrinaţi în dogme religioase, care au impresia că ceea ce li se spune la biserică este purul sau singurul adevăr.

Întotdeauna mi s-a părut că viaţa este mai mult decât drumul dintre naştere şi moarte, mai mult decât copilăria, şcoala, serviciul şi bătrâneţea, e absurd să vii aici doar pentru atât.

Această carte descrie strădania autorului, un jurnalist renumit, de a lua legătura cu fratele lui, mort într-un accident de maşină, în Afganistan. Acesta recurge la toate metodele cunoscute pentru a demonstra că viaţa nu se termină odată cu ultima suflare.

E o carte care dezvăluie, te ţine, care nu-ţi dă pace până n-o duci la bun sfârşit.

Dacă vreţi să vă îmbogăţiţi sufletul şi cunoştinţele, v-o recomand cu drag.

Manuela Sanda Băcăoanu

Virusul Corona şi civilizaţia

Probabil vă întrebaţi dacă ideea pe care vreau s-o dezvolt aici este despre propagarea rapidă a unui virus, datorită mijloacelor de transport care te ajută să fii azi aici, măine… în Bacău, după cum suna o veche vorbă românească. Dar Bacăul de altă dată s-a mutat mult mai departe, aşa că acum, sunt şanse ca un virus să se împrăştie rapid pe toată planeta, dacă nu se iau măsuri de stopare a călătoriilor dinspre zonele contaminate.

Dar nu, nu despre acest subiect vreau să vorbesc, ci despre o întâmplare petrecută zilele trecute.

Era dimineaţă, oamenii se îndreptau grăbiţi, fiecare spre locul de muncă, şcoală sau facultate. Până aici, nimic neobişnuit. Din păcate însă, nici cele ce urmează nu vi se vor părea neobişnuite.

În faţa mea, din sens invers, veneau doi bărbaţi grizonaţi, bine îmbrăcaţi, prinşi într-o discuţie ce părea interesantă. Chiar când treceam unii pe lângă alţii, unul dintre ei aruncă nonşalant chiştocul maroniu al unei ţigări fine, fumată ceva mai mult de jumătate, tocmai în faţa mea. Am rămas fără grai. La doi metri, coşul de gunoi pare la fel de trist, ca mine.

Primul impuls, a fost să alerg după acel domn şi să-i spun că … a scăpat ceva pe jos. Dar cum mi-a luat vreo trei secunde ca să procesez informaţia, cei doi erau deja la vreo zece metri şi între timp, gândindu-mă mai bine, m-am temut de reacţia lui. Dacă se uită de sus în jos la mine (înalţimea îi permitea acest lucru) şi se preface că nu ştie despre ce este vorba, sau chiar mă apostrofează? Privind mai atent pe trotuarul din centrul oraşului Cluj- Napoca al anului 2020, am o revelaţie: chiştocul distins nu este singur, e în tovărăşie cu zeci de alte chiştoace, ce-i drept, mai puţin selecte.

Iar acum, ca să nu rămână titlul fără acoperire, mai vreau să adaug doar atât: chinezii fac un spital în două săptămâni, iar noi ne îngropăm banii în studii de fezabilitate şi proiecte ce nu mai prind în veci viaţă, deoarece buzunarele unora ce au obiceiul de a „scăpa” chiştoace pe jos, sunt prea largi.

Întotdeauna am spus şi o repet, civilizaţia unei ţări începe cu o curăţenie generală, care mai trebuie şi menţinută. Până când mentalitatea că acolo unde nu tu trebuie să faci curat nu trebuie să păstrezi nici curăţenia nu se va schimba, nimic bun nu se va întâmpla în această ţară.

Degeaba denigraţi ţara, oameni buni, ea nu are nicio vină. Noi, oamenii care o locuim trebuie să ne schimbăm, să fim conştienţi de faptul că dacă trăim în cocină, nu merităm mai mult decât porcul!

Dacă sunteţi de altă părere, abia aştept s-o aud (văd)!

Manuela Sanda Băcăoanu

Camino Francez – nu mai este ceea ce a fost

    Văzând o postare pe Facebook despre fluctuația și preferințele pelerinilor pentru un Camino sau altul, mi-am amintit o întâmplare de pe Camino Francez, din 2017.

    Se obișnuia ca primul Camino să fie cel Francez, cu plecare de la Saint Jean Pied de Port, de la Pamplona, de la Burgos sau de la Leon, fiecare cât timp avea la dispoziție și cât se încumeta să meargă pe jos.

    Fiind a doua oară pe acest drum, prima dată în 2012 îl parcursesem de la un capăt la celălalt, acum aveam mai puțin de două săptămâni la dispoziție, voiam doar să intru un pic  în atmosfera pelerinajului și să compar cele trăite acum, cu ce am simțit, trăit, suferit în 2012.

    Am început pelerinajul din Pamplona, așa hotărâsem de acasă. După vreo opt zile,am ajuns la Burgos, cu mai multe mici incidente datorate pelerinilor care nu mai sunt acum atât de pelerini ci devin oarecum turiști la prețuri mici, fără bunul simț obligatoriu atunci când trăiești foarte aproape de alți oameni și pe care nu dorești să-i deranjezi sau indispui în niciun fel.

    Dar să n-o mai lungesc, eram la Burgos, cu o durere tot mai acută în genunchiul stâng și cu dilema de a mai merge până la Leon, sau a mă opri aici.

    Am găsit cazare la albergue municipal, acolo unde nu reușisem să ajung în 2012 deoarece nu mai erau locuri. Este un albergue uriaș, pe mai multe etaje, dar excelent organizat și cu condiții bune.

     Sunt despărțituri care cuprind câte patru (sau opt?)  paturi supraetajate, așa că nu te trezești în imensitatea unui dormitor uriaș, lucru care-ți dă măcar iluzia intimității.

    Totuși, vânzoleală multă, o mare parte dintre pelerini abia acum își încep drumul și nu-și dau seama că–i deranjează pe ceilalți, mă gândesc eu, în apărarea celor ce făceau gălăgie, nepăsându-le că împart camera cu alți oameni, care poate nu vor să le asculte conversațiile pe un ton ridicat.

    E deja ora 22, dormitorul pare să fi intrat în liniștea nopții, când dintr-o dată, cu mare gălăgie, apare un grup de tineri, probabil sub 20 de ani. Tresar, tocmai ațipeam.

    Zic că poate acum sunt în prima lor noapte, că au stat până târziu în oraș, că… Dar gălăgia e tot mai mare, se pare că unul dintre tineri nu se lasă pus la culcare, iar ceilalți fac mare tămbălău. Simt cum îmi crește tensiunea, nu sunt eu cea care să rabde ca cineva să încalce bunele maniere, așa că le spun pe un ton calm, fără să-mi părăsesc patul, să se ducă la culcare, sunt pelerini care vor să doarmă, sunt obosiți de drum. Efectul este doar o mai mare agitație, așa că un domn mai în vârstă își încearcă și el norocul vorbindu-le în spaniolă, dar cu același rezultat.

Toată lumea din dormitorul cu vreo 50 de paturi se foiește, dar nimeni nu zice nimic, parcă ar fi cu toții legați de guri și de paturi. M-am simțit exact ca în România, când se întâmplă lucruri de neiertat, dar toată lumea-și bagă capul în nisip.

    Limita răbdării mele fiind atinsă, m-am ridicat din pat cu chiu cu vai din pricina genunchiului, vrând să-i văd pe protagoniștii acestei scenete de prost gust. Ce mi-a fost dat să văd, a întrecut orice închipuire: tânărul care nu putea fi potolit se afla călare pe despărțitura dintre paturi, iar ceilalți, aparent ceva mai aproape de lumea reală ( care o fi aceea) încercau să-l dea jos, trăgându-l de picioare. Am constatat într-o clipă că acei tineri sunt beți, drogați sau ambele. Totuși, faptul că am mers până lângă ei și i-am pus la punct, a avut, în sfârșit, efectul scontat. Recalcitrantul s-a dat jos și s-a așezat în pat, în timp ce-mi spunea cuvinte murdare în spaniolă, ca răspuns la faptul că am îndrăznit să fac ordine acolo unde nimeni nu s-a încumetat.

Nu vă spun la ce cote era furia mea, dar, în cele din urmă, zgomotele au încetat și toată lumea a putut dormi.

   A doua zi dimineața, am luat un tren spre San Sebastian, unde am făcut plajă o zi, înainte de a mă întoarce acasă.

 Vreau să spun că nimic din acest ultim pelerinaj n-a mai fost ca în primul, voi mai merge pe Camino, dar niciodată pe un drum pe care l-am mai străbătut, nu vreau să fiu decepționată din nou.

 

Manuela Sanda Băcăoanu

 

 

 

 

 

 

Ghidul pelerinului – Camino prin România – Munţii Apuseni – INTRODUCERE

INTRODUCERE

Dragă pelerinule,

Mă bucur că citeşti aceste rânduri, înseamnă că ai intenţia sau chiar ai pornit pe Drumul Sfântului Iacob de aici, din România. Te felicit pentru alegerea făcută şi-ţi promit că te voi însoţi pas cu pas, cu sfaturi şi cu idei, pentru ca drumul tău să fie unul de neuitat.

Acest ghid va descrie etapele călătoriei prin Munţii Apuseni, călătorie care începe la Aiud, în judeţul Alba, trece munţii spre Valea Arieşului pe care o urmează până la izvoarele lui, în Arieşeni, cu mici incursiuni în localităţi istorice, care-ţi vor aminti cu siguranţă de vechile burguri din vestul Europei. De la Arieşeni, peste munte la Chişcău, unde se află celebra Peşteră a Urşilor, apoi spre Beiuş şi Băile Felix, o staţiune în care te vei putea odihni şi bucura de apele termale, acest lucru va fi de ajutor pentru a pleca în continuare cu forţe proaspete spre frumosul oraş Oradea, apoi, în continuare, spre Ungaria.

Vestea bună este că nu vei avea probleme în ceea ce priveşte comunicarea cu cei dragi. Imediat ce ajungi în România, în primul orăşel, poţi achiziţiona o cartelă de telefon prepay, care de exemplu pentru 5 euro oferă minute nelimitate în reţea, (necesare eventual pentru a face rezervări la cazare), 1000 de minute naţionale, internaţionale şi SMS, de asemenea, 5GB internet.

Vei avea parte de un traseu plin de istorie, iar peisajele care te vor însoţi îţi pot garanta că sunt unice şi extraordinar de frumoase. Vei trece prin localităţi de munte, în care locuitorii primitori (pe numele lor moţi), te vor întâmpina cu produse tradiţionale, mâncăruri a căror savoare doar aici o poţi întâlni.

Te avertizez că acest drum, prin Apuseni şi prin Ţara Moţilor, nu este unul foarte uşor, trebuie să fii destul de antrenat şi, mai ales, să ai încălţăminte adecvată, adică bocanci. Aici nu poţi călători în sandale, aşa cum se întâmplă în Spania sau Portugalia. Am avut grijă ca porţiunile grele, montane, să alterneze cu porţiuni mai uşoare, pe şosea, dar la fel de frumoase, pentru ca oboseala să nu te facă să abandonezi acest proiect atât de frumos.

Uneori, va fi nevoie să cumperi mâncare pentru două zile şi să te aprovizionezi cu mai multă apă, aşa că te sfătuiesc să ai cât mai puţine lucruri personale, pentru ca rucsacul tău să nu fie prea greu.

Camino prin Munţii Apuseni va fi o adevărată aventură, aşa că-ţi doresc „Buen Camino!, Drum bun! să ai parte de tot ceea ce Universul va vrea să-ţi trimită, pentru a te ajuta să devii cea mai bună versiune a ta, din această viaţă.

Voi adăuga aici toate etapele călătoriei, cu informaţiile necesare. Fii pe fază!

Manuela Sanda Băcăoanu

AȚI FOST VREODATĂ LA …CÂMPENI?

Da, știu că titlul corect era ”Ați fost vreodată la Abrud?”, dar acum este vorba despre ”frumosul” orășel Câmpeni, locul în care moții de pe toate văile și din toți munții din împrejurimi s-au adunat, de-a lungul istoriei, pentru a-și spune păsul și pentru a arăta că sunt oameni harnici, cu simțul dreptății și care nu-și pleacă gâtul sub niciun fel de jug.

Nu este în intenția mea să vă povestesc despre vreo răzmeriță a sus-pomeniților moți, ci vreau doar să vă arăt niște imagini actuale din centrul orașului Câmpeni, care pe mine m-au lăsat fără grai, dar, din păcate, nu prin frumusețea lor.

Pentru cei care n-au fost niciodată prin aceste locuri, pot descrie centrul orașului ca fiind plin de gropi, cam neîngrijit și fără urmă de mână de gospodar care să fi trecut pe acolo.

Totuși, singurul lucru bun și frumos, mie mi se părea a fi parcul, cu copaci vechi, iarbă, bănci pe care te puteai odihni, avându-l în centru pe Avram Iancu, adevărata emblemă a orașului.

Am trecut săptămâna trecută prin Câmpeni, după o lipsă de vreo două-trei luni, iar ceea ce am văzut, m-a făcut să mă gândesc la un război, la bombe care au căzut într-o noapte peste bietul parc, dărâmându-l și scoțând copacii din rădăcini. Oricum, peisajul este atât de trist, încât îți dau lacrimile.

Înțeleg ambiția edililor localității de a construi un centru civic modern, dar… cu copacii ce-ați avut? Nu încăpeau în noul peisaj? ( Ca în zicătoarea aceea: ”Pe mine m-ai omorâtu, da cu calu, ce-ai avutu?”

Când peste tot în lume se încearcă să se păstreze natura în forma ei de zeci sau sute de ani, la Câmpeni, parcul a fost ras de pe fața pământului, lăsând în urmă un Avram Iancu mirat , în bătaia vânturilor și cu o lacrimă atârnând în colțul ochiului.

Pozele cu noul centru arată foarte bine, au chiar și copaci, dar mă întreb, din nou, cât timp le va trebui acestora să crească și, mai ales, peste cât timp centrul va arăta ca în fotografii?

Viitorul ne va răspunde la aceste întrebări, iar dacă apucăm să trăim destul… vom și vedea.

Cam acestea au fost gândurile mele de azi. Dacă am supărat pe cineva… așa și trebuia!

Manuela Sanda Băcăoanu