E sâmbătă, e 13 mai, iar împreună cu soțul meu, Ștefan, pornim spre aventura unei noi zile, de astă dată la Iași. Aici e mare târg de carte, mare, așa că hop și eu,  ca să mai fac o lansare… (n-am găsit altă rimă, vorba lui MIrcea Diaconu, în tinerețile sale).

Începem cu o plimbare pe străzile vechiului oraș, iar inima mea, pot spune cu certitudine, a fost pentru totdeauna cucerită de străzile largi și curate, de Parcul Copou, apoi, răsuflarea mi-a fost de-a dreptul tăiată de bogăția și minunăția plantelor de pe strada pietonală ce duce la Palatul Culturii, o adevărată emblemă a orașului.   Străjuită de mici căsuțe ca din povești, în care ”locuiesc” meșteri populari care-și arată măiestria celor ce vor să-i urmărească, întreține o atmosferă de sărbătoare, de festiv, cu toate că e sâmbătă.

Catedrala și Biserica Trei Ierarhi ne întâmpină cu toată istoria ce le șade pe umeri.

În stânga Palatului Culturii, piesa de rezistență, Palas Mall. Cu tristețe o spun, mall-urile din Cluj se pot ascunde, aici e o altă lume. Iar parcul din spatele Palatului Culturii, este un loc în care poți jura că nu este în România, fie vorba între noi, nici în străinătate  nu am văzut ceva mai frumos. Păcat că aparatul foto nu poate surprinde toată minunăția acestui parc…

A fost și lansarea de carte, la librăria Casa Cărții, ba și la Mall… După vânzoleala și murmurul veșnic din Mall, la librărie, pur și simplu te ”lovește” liniștea, dar într-un mod plăcut și alinător.

Le mulțumesc celor care au fost alături de mine, care, în loc să mai dea o raită prin mall, au preferat să asculte povești adevărate, punctate cu acorduri de chitară, mângâiată cu drag, de d-l Valentin Ajder, editorul de la Eikon.

Vă las în compania fotografiilor, ele vă vor demonstra că tot ce v-am spus este adevărul gol-goluț.

Vă aștept la următoarele întâlniri cu cititorii, care vor avea loc la Satu Mare, Alba Iulia și Timișoara.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

Veți spune că sunt cam în urma timpului, că tocmai au trecut sărbătorile, iar eu acum scriu mesaje de… Paști?

Da, sunt cam în urma timpului și cam demodată, eu sunt de pe vremea când ”Paștele” erau ”Paști”, urarea era ”Sărbători fericite!”, deoarece oricine își dădea seama că ”Paști fericit!” sună hilar…

În ultimii ani însă, tot ”paștem” fericiți, cu toate că de fiecare dată nu ne putem ascunde un zâmbet când ni se urează asta în gura mare, în media sau chiar de către prieteni.

Pe vremuri, se trimiteau rudelor și prietenilor felicitări frumos caligrafiate, care, după ce stăteau prin vitrine până când se îngălbeneau, ajungeau, bineînțeles, la gunoi, acolo unde tot ceea ce ne înconjoară ajunge la un moment dat.

A trecut acea epocă, fiind urmată de de-a dreptul furibundele mesaje pe telefon, unele mai sofisticate și mai lungi decât altele. Eu n-am fost niciodată adepta niciunui fel de urare de Paști, de ce oamenii trebuie să-și amintească unii de alții, doar în momente de sărbătoare?

Acum vreo doi ani însă, am vrut să fiu și eu ”cool” și să intru în rândul lumii, așa că, am hotărât să retrimit un mesaj care mi s-a părut mie mai nimerit, prietenilor mai apropiați. Noroc că n-am apucat să trimit la prea mulți, când unul dintre ei mă sună și-mi zice să opresc operațiunea, fiindcă, din cauza grabei, uitasem să schimb expeditorul, așa că, de pe telefonul meu, curgeau mesaje semnate de familia… Pixulescu.

A fost prima și ultima dată când am făcut un plagiat, pe care-l și recunosc, de altfel.

M-am lecuit cu trimiterea de mesaje, dacă că cuprinde dorul de cineva anume, pun mâna pe telefon și-l sun. De ce să-i încarc căsuța cu mesaje kilometrice, care, fie vorba între noi, au cam devenit desuete…

Sunt curioasă ce se va mai inventa, în timp ce noi… ”Paștem fericiți!” Ca pe vremea FNI-ului, doar că atunci, dormeam de-a binelea…

Ei, vă doresc spor la toate, și la muncă, gata cu păscutul, că uite, a dat iarna peste noi!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

A fost odată, un bec. Nu se știe din ce eroare, a ajuns să trăiască în lumea ciocanelor, spunându-i-se că și el este ciocan. Se străduia din răsputeri să fie un ciocan cât mai bun, dar, cum el nu era născut pentru a bate cuie, nimic din cele ce făcea nu era strălucit.

În lumea ciocanelor, cel care bătea mai multe cuie sau făcea alte munci de ciocan, era și cel mai bine văzut. Becul nostru, era foarte supărat că nu poate fi și el un ciocan strălucit, când, într-o bună zi, Zâna cea Bună l-a vizitat în somn, șoptindu-i că e greșit ceea ce încearcă să facă, de fapt el este un bec, ar fi bine să înceapă să lumineze…

Trezindu-se buimac, becul nostru încearcă să dea o mică luminiță, și, spre surprinderea lui, chiar reușește. ”Doamne, eram un bec, iar toată viața am crezut că sunt ciocan… Sunt atât de fericit, atât de fericit! Dar cum să le spun ciocanelor, că eu de fapt sunt bec?”

Tot gândindu-se ce și cum să facă, becul nostru a început să iasă tiptil din lumea ciocanelor, iar, spre surprinderea lui, a mai întâlnit și alte becuri, care luminau fericite, într-o cu totul altă lume decât cea pe care o cunoștea.

Ba a mai întâlnit și oglinzi, care cu toate că nu aveau propria lumină, erau fericite să reflecte lumina ce venea de la el, amplificând-o și făcând-o mai puternică și mai strălucitoare. Becul nostru era în al nouă-lea cer, nu știa cum să le spună asta ciocanelor, dar, într-o bună zi, și-a luat inima în dinți și le-a mărturisit că el este un bec, un bec ce a întâlnit și alte becuri, împreună cu care îi place la nebunie să strălucească, reflectat de sutele de oglinzi care se bucură să fie în preajma lui.

Ciocanele nici nu au ridicat capetele din pământ, erau foarte ocupate să bată cuie, ce le pasă loc că unul dintre ele s-a trezit că este bec? De fapt, ce este acela un bec? N-au mai auzit niciodată de așa ceva… Deodată, din fundul halei, se aude vocea tunătoare a unui ciocan cu experiență:”Numai proștii luminează!”, la care un ciocan mai baban, adaugă:” Hi,hi, da, proștii și pușcăriașii…”

Trist și dezamăgit, becul pleacă într-un colț al halei în care se băteau cuie, simțindu-se singur pe lume…” Cum se poate așa ceva? Ei sunt prietenii mei de o viață, am bătut împreună milioane de cuie, chiar dacă eu nu mă pricepeam prea bine la asta…” Iar lacrimile îi curg cu sârg, împreunându-se sub bărbie și udând filamentul…

Cum stătea el acolo, un bec de lanternă apare de nu se știe unde, iar luminița lui îl face pe eroul nostru să tresară… ”Nu fi supărat” îi spune micul bec, ”ele sunt doar ciocane, nu pot vedea lumina, nu se pot bucura de strălucirea ei, așa cum nici noi nu putem bate cuie… Ridică-te și luminează, aceasta este menirea ta. Nu te poți supăra când cineva nu-ți vede lumina, ar putea mai degrabă să-ți fie milă, ciocanele au doar proprietatea de a bate cuie, așa că,  nu te supăra degeaba”

” Da, oare cum am putut fi supărat pe cineva care aparține altei lumi?” Și-a spus becul nostru, plecând în lumea mare, pentru a întâlni becuri și oglinzi, care știu atât de frumos să reflecte lumina…

Vă doresc să fiți exact în lumea căreia îi aparțineți, iar dacă nu sunteți acolo, să aveți curajul de a vă găsi propria lume, aceea în care să străluciți.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

,

Am murit si m-am descoperit pe mine însămi, iată o carte care schimbă vieţi.

Sper să o schimbe si pe a ta!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Iată un interviu foarte interesant, sper să vă placă:

Dragii mei,

Deoarece spatiul de stocare pe care-l aveam la dispoziție pe acest blog gratuit (adica 3G) s-a umplut,de aceea nu am mai postat nimic in ultimul timp, în caz că cineva s-o fi întrebând…), trebuie să mă mut (cu arme și bagaje) pe un blog care să fie al meu, adică să cumpăr un domeniu, bla, bla…

Nu am habar cum se face asta, așa că dacă aveți cunoștințe în această direcție, v-aș fi recunoscătoare să mi le împărtășiți și mie.

Vă doresc o după masă interesantă, petrecută alături de  oameni inteligenți!

Și ce facă a pierdut România? Oricum nu se aștepta nimeni să facă mare scofală, așa că, dragii mei, de fapt, de aia a pierdut:  dorințe mici, realizări și mai mici.

Visează la stele, poate așa vei atinge măcar luna. Dacă visezi la dâmbul din spatele casei, probabil vei ajunge direct în beci. De fapt, s-a confirmat deja asta.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni