Arhive etichetă: Peisaje

Și totuși, primăvara…

Lasă un răspuns

După această iarnă în plină primăvară, azi a fost o zi care mi-a adus aminte de frumusețea anotimpului renașterii, care mi-a dat speranța că, totuși, primăvara nu este departe.

Am venit,, ca de obicei duminica de la Lupșa și m-am gândit să fac niște fotografii, voi face pe urmă un colaj cu cele mai reușite, din fiecare anotimp. Deocamdată natura e încă adormită, doar câteva floricele albastre au îndrăznit să-și desfacă petalele, pentru a primi mângâierea soarelui.

Am evitat să fotografiez zonele în care gunoaiele abundă, dar aceasta rămâne în continuare o problemă stringentă, pe care noi toți, locuitori sau doar trecători pe Valea Arieșului, trebuie să-i dăm de capăt. Cei în măsură s-o facă, să-i pedepsească pe nesimțiții care aruncă gunoaie pe maluri, iar noi, ceilalți, să păstrăm curățenia, să nu lăsăm NICIODATĂ, NIMIC în urma noastră, atunci când suntem în natură, pe drum, sau oriunde ne-am afla.

Cu ani în urmă, veneam cu mașina dinspre Dej și am avut ocazia să aduc până la Cluj un lucrător de la curățenia șoselei. Venea la medic și m-am bucurat că am oprit să-l iau, dar ce mi-a povestit, m-a oripilat. Îmi spunea că ei fac curățenie zilnic (v-am spus că era cu mulți ani în urmă), și găsesc cele mai oribile lucruri aruncate de către participanții la trafic. O dată, pe o masă dintr-o parcare, cineva își făcuse nevoile.

Ce om poate fi acela, care se manifestă în acest mod? Este cu mult sub nivelul animalelor, fiindcă ele fac doar lucruri instinctive, nu oribile, așa ca unii dintre semenii noștri.

Faptul că aruncăm ambalaje cărora le trebuie 100 de ani pentru a se dezintegra, mi se pare parcă și mai condamnabil  decât cele ce v-am povestit mai sus. Când vreți să lăsați gunoaie în urma voastră, să vă amintiți de această întâmplare, fiindcă murdăriți fața Pământului și s-ar putea ca, într-o zi (nu bună), să se sature să ne mai suporte.

Vă las cu fotografiile de pe Arieș, care, într-o BUNĂ  și nu prea îndepărtată ZI, va fi Camino de Santiago.

Atât de iarnă ca și acum, n-a fost anul acesta.

Sunt mândră că pe aici va trece Camino de Santiago, dar am nevoie de ajutor din partea voastră, a tuturor, că doar Camino nu este al meu, va aduce o viață mai bună pentru toți cei ce-și vor dori acest lucru. Tot ce vreau eu, este ca Țara Moților să renască, să se trezească la viață la fel ca și natura primăvara, iar moții să arate că sunt oameni buni,  muncitori, și că le pasă de această țară, care se cheamă România, care anul acesta împlinește 100 de ani și așteaptă de la noi mai mult decât văicăreală și bârfe pe la colțuri, așteaptă o acțiune care s-o scape de pecinginea ce o acoperă, la propriu și la figurat.

Și-am scris această carte eu,

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

 

Transursoaia

2 răspunsuri

Denumire zdravănă, românească, fără putinţă de confundare cu alte spaţii, ale altor ţări. Când ajungi aici, te aştepţi ca de după brazii ce susţin la propriu drumul, să apară oricând o ursoaică, împreună cu puii mici, veseli şi jucăuşi.

Am fost pe acest drum în toamna lui 2016, auzisem mai demult despre el, dar abia atunci astrele s-au aliniat în mod benefic, pentru a-l străbate.

Am rămas uimită de frumuseţea lui, n-am mai multe imagini fiindcă aparatul meu foto era descărcat, acestea sunt doar câteva fotografii făcute în grabă, de către soţul meu, cu telefonul.

Dacă nu ştiţi pe unde este acest drum, vă spun eu: de pe Valea Arieşului, de la Horea, o iei la dreapta în direcţia spre Huedin şi ajungi într-o lume de basm, un drum străjuit de păduri seculare, cam strâmt şi cu multe curbe, dar care merită străbătut, măcar datorită frumuseţii lui. La un moment dat, te afli deasupra tuturor, te simţi ca un zeu ce veghează de sus la bunul mers al lucrurilor în Munţii Apuseni.

Parcări foarte frumos amenajate pe tot parcursul traseului, curăţenie şi un sentiment al lucrului bine făcut, te fac să admiri şi mai mult acest drum.

Am ajuns la barajul de la Beliş, iar după ce am trecut şi de localitate, am luat-o la dreapta, pe un drum peste dealuri, pe care eu am mai fost cu doi ani în urmă, nu pe drumul spre Huedin.

Am ieşit la şoseaua europeană la Căpuşu Mic, dacă bine-mi amintesc, dar periplul peste munţi şi dealuri a fost de neimaginat, ne-am încărcat bateriile şi ne-am umplut sufletele de lumina izvorâtă de sus, din cerul minunat de albastru, dar şi de pretutindeni, oriunde priveai, era un prilej de bucurie şi mândrie că trăim în această ţară atât de frumoasă, cu peisaje de poveste, care uneori te umplu de uimire,  iar obrazul simţi că-ţi este inundat de lacrimi..

Avem cea mai frumoasă ţară!

Lasă un răspuns

…şi nu spun asta doar dintr-un patriotism desuet, chiar cred cu tărie acest lucru. Păcat este că nu ştim să preţuim îndeajuns ceea ce ne-a dat Dumnezeu, nu ştim să trăim „bine” folosindu-ne de frumuseţea ţării noastre.

Avem o istorie care încă e în picioare, care „trăieşte” aceste vremuri tulburi, neştiind cât îi va mai fi dat să dăinuiască: cetăţi vechi de sute de ani, oraşe, sate pitoreşti, toate acestea sunt moştenirea noastră, pe care suntem moralmente obligaţi să o lăsăm intactă urmaşilor noştri.

Sunt ţări ce nu au nici pe jumătate ceea ce avem noi, dar principala sursă de venit este turismul. Noi avem, dar nu ştim să folosim, nu ştim să promovăm şi să construim facilităţile necesare unui turism civilizat.

Dă Doamne să ne trezim, înainte de a fi prea târziu!

Zbor peste Transilvania

Să aveţi o zi minunată, aşa cum meritaţi!

P.S. Poza de copertă este făcută de mine, pe Valea Arieşului.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni