Arhive pe categorii: Adevăruri care dor

CE-A MAI RĂMAS DIN NOI?

3 răspunsuri

   Timpul acesta pe care fiecare dintre noi îl folosește cum poate mai bine în aceste zile, de fapt încercăm cu toții să-l umplem cu lucruri folositoare, după ce numai cu două săptămâni în urmă alergam ca bezmeticii de ici-colea, pentru a face tot ceea ce TREBUIA. Acum, nu mai trebuie nimic. Tot ce e necesar să facem, se reduce la a sta acasă și a încerca să-i incomodăm cât mai puțin pe ceilalți, în cazul în care nu-i putem ajuta.

   Acum, goana după cumpărături, idolatrizarea unor NIMENI îmbrăcați în haine cu eticheta la vedere, deh, să vadă tot prostul că a dat mii de euro pe ele, dar altfel nulități perfecte, meciurile de fotbal difuzate la orice oră și vizionate mai ceva decât aselenizarea din 1967, au dispărut undeva, într-un trecut care s-ar putea să nu mai reînvie.

    Am fost întotdeauna șocată de felul în care-și cheltuiau oamenii banii, sau de felul idiot în care se iroseau. Am spus de o mie de ori că investiția în fotbal și nu în medicină ne va face să plângem într-o zi, dar, sincer, speram ca eu să-mi fi încheiat drumul pe Pământ în acea clipă. N-am înțeles niciodată de ce o întreagă planetă poate urmări cu sufletul la gură cum o minge intră sau nu într-o poartă. Nu înțeleg nici acum. De fapt, altceva nu înțeleg, de ce un fotbalist câștigă sute de mii de euro, iar un medic… Soțul meu îmi spunea că în fotbal se investesc mulți bani. Păi asta nu înțeleg eu:                DE CE?

Adevărul a ieșit acum la lumină, iar non-valoarea este pe cale să-și ia tălpășița din viețile noastre. Trebuie doar să o mai ajutăm un pic, să-i dăm un brânci și s-o scoatem definitiv din peisaj. E bine să ia cu ea toate așa-zisele vedete care, dacă nu sunt parțial dezbrăcate, n-ai ce admira la ele, creierul lor fiind observabil doar la microscop.

   Ar fi bine ca de acum, când am constatat cu stupoare că suntem cu toții egali, nu contează ce mașină conducem, sau în ce casă locuim, să avem respect pentru toți cei care muncesc din greu pentru a ne scoate de situația îngrozitoare în care ne aflăm și să-i sprijinim nu doar acum, ci câte zile om avea.

Să ne uităm cu drag la omul care dă cu sapa în grădinița de lângă casă, nu a avut niciodată haine de firmă, dar viața lui e cu siguranță mai adevărată decât a noastră.

Știu că multă lume are acum rate la bănci, locuri de muncă ce s-au desființat, copii de crescut, dar sunt convinsă că vom ajunge cu toții la mal, întotdeauna după o criză majoră omenirea a reușit să treacă mai departe. Cu mai puține pretenții și fițe, vom avea o viață mai adevărată, iar bogăția sufletească nu ne-o poate fura nimeni, o ducem de-a pururi cu noi.

SĂ FIM CU TOȚII SĂNĂTOȘI!!!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață care speră să aibă din nou Apusenii pe tălpi…

CUM POATE FI POSIBIL ACEST LUCRU? sau ÎMBRĂȚIȘEAZĂ UN CHINEZ!!!

Lasă un răspuns

Acum câteva minute, am scris un articol cu titlul: ÎMBRĂȚIȘEAZĂ UN CHINEZ, l-am publicat, dar parcă l-a mâncat gaia. Nu-l mai găsesc nicăieri.

Încerc să-l rescriu, dar voi face și o copie pe laptop, just in case.

   Plec de la ideea că de ceea ce se întâmplă acum pe plan mondial, sunt responsabili toți șefii de state și guverne care nu au luat în serios pericolul. Cel mai tare am pică pe chinezi, care au ținut secret dezastrul din țara lor vreo două luni, timp în care virusul s-a răspândit pe tot Pământul. Cum putea partidul comunist să recunoască așa o mare nerealizare? Pentru cei ce plâng încă după comunism, ar trebui să fie o reamintire a vremurilor în care trebuia să asculți la Europa Liberă informații adevărate din lume și din țara ta.

   După Anul Nou Chinezesc, când China nu mai putea să ascundă veștile proaste, Italia, țara cu care are multe contacte economice, s-a gândit să-i dea o ”mână de ajutor”, să nu se simtă miile de chhinezi întorși din zonele infectate cu coronavirus discriminați, așa că a apărut inițiativa: IMBRĂȚIȘEAZĂ UN CHINEZ.

Zis și făcut, cu mic, cu mare, italienii îmbrățișau chinezi, că doar nu contează rasa, dar s-ar părea că ideea n-a fost prea bună…. HMM! Chiar nu contează rasa, virusul i-a îmbrățișat și el pe italienii creduli, într-un final nu numai pe ei, iar acum, știm cu toții ce se întâmplă acolo.

Guvernul Austriei știa de pericolul ce planează asupra Europei, dar n-a închis o stațiune de schi al cărui nume îmi scapă, dar de unde mii de oameni au plecat infectați, totul din rațiuni economice. S-ar părea că rațiunile economice ar trebui să se bazeze , în primul rând, pe rațiuni sanitare… dar nu a fost cazul lor.

    Aș mai putea continua, cu meciuri de fotbal urmărite de zeci de mii de oameni și ”udate” cu multe beri, date din mână în mână. Și așa, virusache a ajuns în Spania…

Cred că este pentru prima dată în istorie când România nu mai ia ca model țările vestice, când nu mai vrem să fim ca ei. Să fim ca noi, în sărăcia noastră, dar sănătoși (la minte și la trup) și fericiți.

Poate banii nu sunt, totuși, etalonul după care un om este fericit sau nu.

Să auzim de bine…!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață ce avea Apusenii pe tălpi…

VOM FI CU TOȚII MAI SĂRACI!

2 răspunsuri

    Voiam să scriu despre frică. Despre frica ce ne devorează intestinele, ne face să avem toate simptomele date de coronavirus și să stăm nemijlocit în casă, dar îmi dau seama că azi nu pot face acest lucru.

   Voi încerca să înșir câteva vorbe despre o mică fereastră din imaginația mea spre viitorul atât de incert, dar pe care cu toții ne dorim să-l apucăm.

     Știu că s-a scris mult, pe toate temele posibile, dar am și eu o părere de transmis lumii care vrea s-o asculte. În primul rând, v-aș ruga pe toți să nu mai distribuiți atâtea vești proaste, au grijă televiziunile s-o facă. Dacă vrem să ne facem bine, numai cu optimism vom putea. Nu vorbesc despre un optimism prostesc, de genul TOTUL VA FI BINE! când vezi că în jurul tău se moare pe capete. (Nu mă refer strict la România, acum).

Dar, în lumea de după covid 19 (nu-l mai scriu cu majuscule, ca să nu-i mai atribui o atât de mare putere), cu toții vom fi altfel. Nu vom mai avea atâția bani, dar vom fi mai fericiți. Vom putea să admirăm apusul de pe prispa casei (sau din balcon), minunându-ne de multitudinea nuanțelor pe care Dumnezeu le-a pus special pentru noi în efemerul tablou mereu în schimbare. Vom fi mai săraci din punct de vedere material, dar vom fi mai receptivi la nevoile celui de lângă noi, vom da bună ziua unor necunoscuți, doar pentru a ne auzi vocile care răsună din nou pe stradă, în aer liber, nu în spatele ușilor în care am fost nevoiți să ne baricadăm.

    Vom fi mai săraci, dar vom putea urca pe vârful muntelui, ne vom putea bucura de zborul maiestuos al vulturului și de înțelepciunea stâncii.

    Dacă, în urmă cu o lună, cineva v-ar fi cerut jumătate din avere pentru ca totul să fie bine în lume, pentru ca sute de mii de oameni să nu treacă prin infernul bolii, ce ați fi răspuns? (Probabil ceea ce aș fi răspuns și eu, nu vă faceți probleme.) Ei, acum vom rămâne cu toții fără bani o vreme, (nu-i pun la socoteală pe speculanți, cu ei e o altă poveste), dar ne vom restrânge cheltuielile, nu vom mai merge zilnic la supermarket, nu vom umple frigiderele în mod compulsiv cu tot felul de mărfuri al căror ambalaj ne-a atras atenția, ca pe urmă să le aruncăm pe majoritatea la gunoi.

Vom învăța că nu tot ce zboară se mănâncă și nu tot ce se postează pe net sau se dă la TV este adevărat, sau ne este de folos.

   Vom învăța că familia este cel mai important lucru, că șeful nu-ți aduce un pahar de apă atunci când ești bolnav, că muncim pentru a trăi frumos, nu pentru a aduna averi mai multe decât vecinul, care, uite, l-a luat coronavirusul și… dus a fost.

   Se tot spune că viața se trăiește în prezent, dar zău că-mi place să mă ”uit” puțin în viitor, prezentul e prea înfricoșător.

    Să trăim fiecare zi frumos, fără gânduri negre și fără să dăm vina unii pe ceilalți. Să trimitem un gând bun celor care acum sunt în tranșee pentru noi, pentru ca noi să putem sta cuminți și sănătoși acasă, iar acest coșmar să se termine cât mai curând.

STAȚI ACASĂ!

Manuela Sanda Băcăoanu

   

Dragă cititorule din China…

Lasă un răspuns

Cei care au un blog, știu că există posibilitatea de a vedea câte persoane îți citesc articolele și din ce țară sunt acele persoane.

E adevărat, unii ajung în mod accidental pe un site, vi s-a întâmplat și d-vs. să dați căutare după un cuvânt sau o expresie și să ajungeți în locuri care nu răspund căutării, așa că vă continuați activitatea, în altă parte.

Așa m-am gândit și eu când am văzut că cineva din China a ajuns (în mod accidental, mi-am zis eu) pe blogul meu.

Dar am văzut că a ajuns și azi și mâine, mă rog, o perioadă de timp, măcar la câteva zile, aveam un cititor (sau o cititoare) din China.

Cu siguranță este român, nu cred că vreun chinez se uita la poze pe blogul meu. Mă obișnuisem cu acel cititor (cititoare), dar, la un moment dat, a renunțat, iar eu am intrat la idei.

Mă gândeam cu groază că s-o fi îmbolnăvit, că nu are pe nimeni cu care să vorbească acolo, că i-o fi greu, că… Nu știu cum ar fi dacă eu aș fi într-o asemenea situație, departe de casă, de prieteni și de rude, păstrând legătura cu țara doar cu ajutorul internetului.

Așa că, te implor, dragă cititorule din China, dă-mi un semn că ești bine, ca să fiu liniștită!

Vă doresc multă sănătate tuturor celor care citiți aceste rânduri și sper să vă dau vești bune.

Manuela Sanda Băcăoanu (nu știu cum ar suna numele meu în chineză)

Vin românii, vin acasă, vin… vin acasă, vin…!

Lasă un răspuns

 Acest titlu l-am obținut parafrazând cunoscutul cântec care spune: ” Vin românii, vin la Alba vin, vin la Alba vin!”

   În zilele acestea care au trecut peste noi de curând, am trecut cu toții prin toată gama de emoții și sentimente, de la spaima paroxistică vis-a vis de invizibilul virus, până la ura adâncă îndreptată asupra românilor care au fost nevoiți din nou să-și ia lumea-n cap, de astă dată pe drumul întoarcerii acasă.

   Am văzut de toate: un virus greu de ținut în frâu, decese pe bandă rulantă, teoria conspirației mai bine sau mai puțin bine argumentată, oameni responsabili care stau în casă și oameni dezinhibați și relaxați, care nu au catadixit să-și schimbe obiceiurile de dragul pandemiei.

   Nu mai dau amănunte, fiindcă știu că tuturor vă este capul plin de ultimele evenimente și întâmplări, care de care mai macabre.

    Ceea ce aș dori să remarc eu, este faptul că românii nu se dezmint, adică dacă până acum eram împărțiți în două tabere: noi (cei rămași acasă) și diaspora, acum, diaspora s-a splitat, îi avem pe cei care au rămas în țările care i-au adoptat, versus cei care s-au întors disperați acasă, nemaigăsind mijloace de trai în afara țării, din diverse motive: și-au pierdut locurile de muncă, familiile le sunt în România, mă rog nu sunt eu în măsură să-i judec și nici n-o fac.

DAR, căci aici există un mare DAR, felul în care s-au comportat un mare număr dintre cei reîntorși, mă face să-mi fie rușine că sunt concetățenii mei. Păi bine, omule, ai venit dintr-un focar de infecție, iar tu declari că vii din altă parte? De ce? Că ți-e frică de carantină? Dar când o să duci cadou de Paști familiei tale acest virus, iar în loc de sărbătoare, o  să ai înmormântare în familie, va fi bine?

   Nu mai comentez acum faptul că era mult mai bine să fie duși cu toții într-un singur loc (în hotelurile de pe litoral zicea cineva), să stea în condiții bune, dar  să fie păziți, că nu moare nimeni două săptămâni în carantină!!!

    Acum, că faptul este consumat, că avem stare de urgență și ordonanță militară, probabil că nu mai are rost să dăm vina pe nimeni, dar nu mă pot abține să nu le zic vreo două și celor care ieri erau la picnic,  se călcau pe picioare pe la biserici, sau ca să vadă icoane făcătoare de minuni sau se relaxau senini în parc, de parcă toată lumea era a lor. Atâta egoism transpare din toate aceste acțiuni, că ți se face rău!

 Am văzut în câteva zile tot ce poate fi mai josnic în om. Dacă spui ceva la adresa preoților care dau împărtășania cu aceeași linguriță tuturor enoriașilor, vine imediat un ”credincios” care te înjură de toți sfinții și  coboară cerul asupra ta, de necredincios ce ești. Mă întreb cum s-ar simți intubat, singur și fără nicio speranță… Mă întreb.

Dacă este voia lui Dumnezeu să se întâmple aceste lucruri, să nu uităm că tot El ne-a dat liberul arbitru, ne-a lăsat puterea de a judeca ce este bine și ce nu, pentru noi înșine și pentru cei din jur.

   Să aveți o noapte liniștită, fără fantome și fără gânduri suicidare!

În fond , CE VA FI, VA FI!

Manuela Sanda Băcăoanu

ÎMBRĂȚIȘEAZĂ UN CHINEZ!

Lasă un răspuns

   La început, aveam doar impresia că tot haosul acesta ni se trage de la conducătorii noștri, nu doar din România ci de pe întreaga planetă, dar acum sunt sigură de acest lucru.

   Mai întâi, oficialii chinezi au ascuns pentru vreo două luni adevărul despre ceea ce se întâmpla în țara lor, lăsând ca virusul să se împrăștie nestânjenit, în toată lumea. Partidul Comunist Chinez nu putea să-și păteze fața cu o asemenea grozăvie, în comunism curge doar lapte și miere, toate sunt bune și frumoase, bolile nu ne ating… Ca la noi, în vremurile de tristă amintire, când trebuia să asculți Europa Liberă, pentru a mai afla ce se întâmplă cu adevărat în lume și în țara ta.

Bun, într-un final, s-a aflat!

Așa, și? Italiei, buna prietenă a Chinei, cu care are multe contacte economice (asta nefiind neapărat un lucru rău, știm cu toții că avem în jurul nostru mai peste tot numai lucruri ”made in China”), nu  i-a venit să creadă. Așa că, pentru a nu-i discrimina pe chinezii proaspăt întorși din focarele de infecție  în Italia după Anul Nou Chinezesc, un oficial al guvernului italian a dat o directivă, sau nu știu cum s-o denumesc, o recomandare la nivelul populației, sub denumirea: ÎMBRĂȚIȘEAZĂ UN CHINEZ!!!

  Da, acum este incredibil, o prostie mai mare nu cred că se putea face, ideea este că italienii, un popor cu sânge fierbinte și bine intenționat, s-au conformat. Cum prindeau un chinez, cum îl îmbrățișau, ca să nu se simtă discriminat, iar rezultatele se văd, nu mai trebuie alte comentarii.

Austria știa despre virusul ucigaș și despre răspândirea lui în stațiunea de schi cu nume de nepronunțat, dar a preferat să nu le strice afacerile celor care investeau acolo. Și iacă-așa, viruselul a plecat prin toată Europa, împreună cu mii de oameni.

    Dacă azi, 26 martie 2020, sunt descoperiți zilnic mii de oameni infectați, iar pandemia încă n-a ajuns la vârf, oare ce ne mai așteaptă?

    Tot ce ne rămâne este să rămânem (era să zic pozitivi, dar asta e de rău acum), calmi și să fim optimiști. Dar nu ca optimistul acela din banc.

Pesimistul: Mai rău, nu se poate!

Optimistul: Ba se poate!

Să auzim de bine!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață ce avea Apusenii pe tălpi…

Virusul Corona şi civilizaţia

1 răspuns

Probabil vă întrebaţi dacă ideea pe care vreau s-o dezvolt aici este despre propagarea rapidă a unui virus, datorită mijloacelor de transport care te ajută să fii azi aici, măine… în Bacău, după cum suna o veche vorbă românească. Dar Bacăul de altă dată s-a mutat mult mai departe, aşa că acum, sunt şanse ca un virus să se împrăştie rapid pe toată planeta, dacă nu se iau măsuri de stopare a călătoriilor dinspre zonele contaminate.

Dar nu, nu despre acest subiect vreau să vorbesc, ci despre o întâmplare petrecută zilele trecute.

Era dimineaţă, oamenii se îndreptau grăbiţi, fiecare spre locul de muncă, şcoală sau facultate. Până aici, nimic neobişnuit. Din păcate însă, nici cele ce urmează nu vi se vor părea neobişnuite.

În faţa mea, din sens invers, veneau doi bărbaţi grizonaţi, bine îmbrăcaţi, prinşi într-o discuţie ce părea interesantă. Chiar când treceam unii pe lângă alţii, unul dintre ei aruncă nonşalant chiştocul maroniu al unei ţigări fine, fumată ceva mai mult de jumătate, tocmai în faţa mea. Am rămas fără grai. La doi metri, coşul de gunoi pare la fel de trist, ca mine.

Primul impuls, a fost să alerg după acel domn şi să-i spun că … a scăpat ceva pe jos. Dar cum mi-a luat vreo trei secunde ca să procesez informaţia, cei doi erau deja la vreo zece metri şi între timp, gândindu-mă mai bine, m-am temut de reacţia lui. Dacă se uită de sus în jos la mine (înalţimea îi permitea acest lucru) şi se preface că nu ştie despre ce este vorba, sau chiar mă apostrofează? Privind mai atent pe trotuarul din centrul oraşului Cluj- Napoca al anului 2020, am o revelaţie: chiştocul distins nu este singur, e în tovărăşie cu zeci de alte chiştoace, ce-i drept, mai puţin selecte.

Iar acum, ca să nu rămână titlul fără acoperire, mai vreau să adaug doar atât: chinezii fac un spital în două săptămâni, iar noi ne îngropăm banii în studii de fezabilitate şi proiecte ce nu mai prind în veci viaţă, deoarece buzunarele unora ce au obiceiul de a „scăpa” chiştoace pe jos, sunt prea largi.

Întotdeauna am spus şi o repet, civilizaţia unei ţări începe cu o curăţenie generală, care mai trebuie şi menţinută. Până când mentalitatea că acolo unde nu tu trebuie să faci curat nu trebuie să păstrezi nici curăţenia nu se va schimba, nimic bun nu se va întâmpla în această ţară.

Degeaba denigraţi ţara, oameni buni, ea nu are nicio vină. Noi, oamenii care o locuim trebuie să ne schimbăm, să fim conştienţi de faptul că dacă trăim în cocină, nu merităm mai mult decât porcul!

Dacă sunteţi de altă părere, abia aştept s-o aud (văd)!

Manuela Sanda Băcăoanu

AȚI FOST VREODATĂ LA …CÂMPENI?

7 răspunsuri

Da, știu că titlul corect era ”Ați fost vreodată la Abrud?”, dar acum este vorba despre ”frumosul” orășel Câmpeni, locul în care moții de pe toate văile și din toți munții din împrejurimi s-au adunat, de-a lungul istoriei, pentru a-și spune păsul și pentru a arăta că sunt oameni harnici, cu simțul dreptății și care nu-și pleacă gâtul sub niciun fel de jug.

Nu este în intenția mea să vă povestesc despre vreo răzmeriță a sus-pomeniților moți, ci vreau doar să vă arăt niște imagini actuale din centrul orașului Câmpeni, care pe mine m-au lăsat fără grai, dar, din păcate, nu prin frumusețea lor.

Pentru cei care n-au fost niciodată prin aceste locuri, pot descrie centrul orașului ca fiind plin de gropi, cam neîngrijit și fără urmă de mână de gospodar care să fi trecut pe acolo.

Totuși, singurul lucru bun și frumos, mie mi se părea a fi parcul, cu copaci vechi, iarbă, bănci pe care te puteai odihni, avându-l în centru pe Avram Iancu, adevărata emblemă a orașului.

Am trecut săptămâna trecută prin Câmpeni, după o lipsă de vreo două-trei luni, iar ceea ce am văzut, m-a făcut să mă gândesc la un război, la bombe care au căzut într-o noapte peste bietul parc, dărâmându-l și scoțând copacii din rădăcini. Oricum, peisajul este atât de trist, încât îți dau lacrimile.

Înțeleg ambiția edililor localității de a construi un centru civic modern, dar… cu copacii ce-ați avut? Nu încăpeau în noul peisaj? ( Ca în zicătoarea aceea: ”Pe mine m-ai omorâtu, da cu calu, ce-ai avutu?”

Când peste tot în lume se încearcă să se păstreze natura în forma ei de zeci sau sute de ani, la Câmpeni, parcul a fost ras de pe fața pământului, lăsând în urmă un Avram Iancu mirat , în bătaia vânturilor și cu o lacrimă atârnând în colțul ochiului.

Pozele cu noul centru arată foarte bine, au chiar și copaci, dar mă întreb, din nou, cât timp le va trebui acestora să crească și, mai ales, peste cât timp centrul va arăta ca în fotografii?

Viitorul ne va răspunde la aceste întrebări, iar dacă apucăm să trăim destul… vom și vedea.

Cam acestea au fost gândurile mele de azi. Dacă am supărat pe cineva… așa și trebuia!

Manuela Sanda Băcăoanu

Violența noastră ne-a adus aici

Lasă un răspuns

V-ați gândit vreodată că fiecare dintre noi are o vină pentru cele ce se întâmplă acum, pe întreaga planetă?

Să mă explic: am fost cu toții atât de lași, încât ne-am complăcut a trăi într-o lume plină de violență, în primul rând virtuală: filmele sunt în proportie de 80% sau mai mult, violente: crime, violuri, droguri, spitale, boli necruțătoare, dezastre, iar lista poate continua.

Desenele animate pline de monștri și de personaje care te fac să te uiți sub pat seara, înainte de culcare, ca nu cumva să se fi pripășit pe acolo.

Poveștile clasice (ca să nu mai vorbim de cele moderne, care n-au nici cap, nici coadă) sunt extrem de violente. Vă amintiți de Scufița Roșie, Albă ca Zăpada, Capra cu trei iezi, Ursul păcălit de vulpe?, toate ilustrează sentimente negative, învățându-i pe copii violența din fragedă pruncie.

Nici nu mai vorbesc acum despre toate faptele violente care au trecut din virtual în lumea reală, le știm cu toții și nu merită a mai fi aduse în discuție.

Veți spune că trăim într-o lume duală, iar pentru a vedea binele, trebuie să experimentăm răul. De ce?

De ce nu poate fi lumea bună? De ce nu te poți tu bucura sincer de izbânda fratelui tău, a colegului, a vecinului, a omului cu care tocmai te-ai intersectat pe stradă?

Până când oamenii nu-și vor da seama că numai atunci ne va merge bine tuturor, când tuturor ne va păsa unii de alții, lumea va fi mereu splitată și mereu cu susul în jos.

De câte ori i-ați trimis un gând bun vecinului de scară, de peste gard, vecinului pe care-l salutați din când în când și apoi vă vedeți fiecare de drum? Dacă vecinului îi merge bine, automat va fi mai bine și pentru tine, deoarece așa funcționează Universul. Dacă ți-ai dorit ca vecinului să-i moară capra, nu te mira că acum ai scroafa moartă în coteț.

Nu e greu să ne setăm cu toții pe gânduri bune, să nu mai criticăm și să ne pese cu adevărat de cei din jur. Dacă ție ți-a ars casa, acolo, undeva, am și eu o vină, chiar dacă am venit cu o găleată de apă, ca să te ajut s-o stingi.

Să ne asumăm cu toții tot ceea ce se întâmplă în lume, suntem cu toții vinovați!

Dacă avem conducători care lasă de dorit, tot noi suntem de vină, nu numai pentru că i-am ales, ci fiindcă gândurile noastre îi fac să fie așa. Îi vedem proști, incompetenți, iar ei așa devin, fiindcă gândurile noastre sunt mai puternice decât ați putea crede.

Dacă un șef îi spune subalternului zi de zi că e un slab profesionista, acesta din urmă nu va putea să devină niciodată un angajat model. Dacă însă unui angajat mediocru îi spui că e foarte bun, el se va strădui să fie așa cum îl vezi.

Este o vorbă românească, care spune că ochiul gospodarului îngrașă animalul din ogradă.

Vă rog să faceți un experiment. La culcare, fiecare dintre voi să trimită un gând bun tuturor vecinilor, din toate punctele cardinale , de pe orizontală și verticală. Dacă o avalanșă de gânduri bune va veni spre mine, voi ști că, din aproape în aproape, toată omenirea va fi ”inundată” de gândurile noastre de bine, de sănătate și prosperitate și că ÎMPREUNĂ vom reuși să schimbăm LUMEA.

Manuela Sanda Băcăoanu

Verbul „A FURA” la români

Lasă un răspuns

Nu ştiu de ce, cu toate informaţiile negative din mass media, eu aveam impresia că există în România o generaţie a oamenilor de 30-40 de ani care au un job decent, câştigă destul încât să-şi permită să aibă câţi copii vor, fără să-i intereseze dacă şi cât le mai dă statul pentru asta şi, cel mai important lucru, sunt cinstiţi. Sunt peste tot în jurul meu oameni de acest fel, trăind în apartamente mari, frumoase, cu una-două maşini, ducându-şi copiii la şcoală sau la grădiniţă şi-mi creşte inima când îi văd.

Zău, chiar nu înţeleg de ce se vorbeşte doar despre alte categorii sociale, iar despre această clasă de mijloc în devenire, nimeni nu zice nimic, de parcă ar fi inexistenţi. După cum s-ar părea, nu toată lumea a trebuit să plece din ţară pentru a trăi decent şi nu toată lumea este nevoită să fure…

Dar, fiindcă întotdeauna există şi un „dar”, o să vă povestesc o întâmplare care m-a pus pe gânduri…

Să ne închipuim că suntem într-un bloc nou, cu mai puţin de zece apartamente, locuite tocmai de către cei pe care-i descrisesem mai sus, oameni tineri, cu bani şi cu copii destul de mici. Până aici, nimic neobişnuit. Ba da, ar cam fi ceva, unii se plâng de o familie de la parter, care, conform contractului, a primit şi o parte de curte. Aşa, şi? Păi, în curtea lor, se poartă de parcă ar fi o curte de la ţară, la zeci de metri de alte curţi, aşa că-şi permit să facă săptămânal grătare şi să „umple” atmosfera cu „muzici” date la maxim, pentru „desfătarea” tuturor vecinilor. Vorba ceea: vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă! Iar lucrurile nu se opresc aici.

Deoarece s-ar părea că totuşi „acolo sus” cineva veghează, întâmplarea a făcut ca într-una din zilele trecute, sunetul apei care curgea dintr-o ţeavă aflată în beciul familiei despre care vorbeam, să alerteze un vecin care se afla prin apropiere. I-a anunţat şi pe alţii, iar împreună au deschis uşa beciului, care din fericire nu era încuiată, proprietarii nefiind acasă, când… stupoare: nu se spărsese ţeava, ci se fisurase un robinet vechi montat pe ea, în scopul de… da, aţi ghicit, de a FURA APĂ. Robinetul era montat între contorul general şi contoarele celorlalţi vecini, deci apa o furau de la toţi vecinii, care, pe bună dreptate erau miraţi că tot timpul plătesc mai multă apă decât consumau. Firma de administratori nu factura separat consumul şi separat pierderile, ceea ce mi s-ar părea normal, deoarece dacă vezi că tot timpul ai pierderi importante de apă în bloc, începi să-ţi pui întrebări. Aşa, cum „pierderea” ( citeşte „furăciunea”) se împărţea la toată lumea, oamenii nu aveau habar de cele ce se întâmplă.

Cireaşa de pe tort a fost însă atunci când, întrebată fiind vecina hoaţă cum şi-a permis să facă aşa ceva, răspunsul ei, nonşalant, a fost că şi Cutărescu fură, e plecat în Spania, dar are aspersoare care-i udă gazonul şi care pornesc automat, alimentate fiind tot din apa comună.

Întrebare retorică: oare cât de mic la suflet poţi să fii, ca să furi, lunar, de la toţi vecinii? Am uitat să precizez, familia cu pricina are şi piscină în curte. Trai pe vătrai nineacă, pe banii babacului! (În cazul nostru, ai vecinilor)

Am aflat că furtul de apă este caz penal. Sper ca locatarii blocului cu pricina să nu ierte pe niciunul dintre hoţi. Numai tăind răul de la rădăcină, putem scăpa de această plagă ce încă supurează pe faţa României.

EU FUR, TU FURI, EL/EA FURĂ, NOI FURĂM, VOI FURAŢI, EI/ELE FURĂ… asta dacă aţi lipsit la lecţia de gramatică.

Da până când, mă, până când?!!!

Manuela Sanda Băcăoanu