Arhivele lunare: februarie 2019

Ziua a VIII-a:16 zile pentru o minune

Am făcut o mică pauză, dar reluăm:

„Ziua a opta
Citeste versetul 3, psalmul 23 din Biblie.
Exista doua categorii de oameni:
– unii care rateaza ziua de duminica;
– altii care se mahnesc pentru ca nu au cu cine s-o rateze.
Sambata si duminica, cei singuri simt dureros si disperat singuratatea. Acumularea nemultumirii se transforma direct in simptom de angoasa.
Pentru cei singuri, sarbatoarea trebuie redescoperita, pentru insanatosirea omului.
Pentru aceasta unii se duc in casa imparateasca la liturghie. Altii stiu ca si urcarea pe munte este o rugaciune.
Altii descopera azi ” lectia divina „.
Este un pas spre meditatie. Citirea unui text sacru, contopindu-te cu intelesurile lui, se numeste ” lectia divina „.
Ca exercitiu de iluminare, se practica patru ore pe zi.
Daca in alte zile citesti jumatate de verset din Biblie, duminica sa te decizi sa citesti un verset intreg !.
Versetul 3 din Psalmul 23. Citeste-l contopindu-te cu continutul sau, repeta-l, si vei vedea ca el contine secretul vindecarii si al ascensiunii tale.
Si nu uita : esti un om cult in masura in care ai inteles litera Bibliei, si esti un om eliberat in masura in care ai inteles spiritul ei.
Dupa ” lectia divina ” sunt sigur ca vei fi inspirat despre cum sa castigi duminica, de atatea ori pierduta. Vei sti ce sa faci cu ziua vietii tale.
Vei sti ca fericirea care se intemeiaza pe un obiect exterior este fragila si atunci vei cauta unde trebuie. ”

Fără cuvinte.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi

 

De la Sălciua la Brăzeşti, printre râpe, pe poteci

E duminică. E o vreme aproape primăvăratică, ce te îmbie la drumeţie şi noi descoperiri. Cum pentru mine noi descoperiri înseamnă trasee cât mai interesante, plăcute şi sigure prin care să ducem Camino de Santiago prin Apuseni, asta am hotărât să facem şi azi.

Zărisem de mult timp o potecă ce mergea de la Sălciua până aproape la Brăzeşti, pe malul drept al Arieşului. Nu ştiam dacă e continuă sau se întrerupe, fiindcă din şosea vizibilitatea nu era destul de bună. Azi vom afla în  modul cel mai simplu, adică vom parcurge drumul cu piciorul, pentru a vedea dacă îl vom include în traseul nostru…

E momentul să-mi încerc şi noii mei bocanci de Camino, de care mă declar foarte mulţumită.

Zis şi făcut, coborâm la puntea din Sălciua, apoi, după o mică ezitare, fiindcă drumul părea foarte mlăştinos în prima parte, plecăm cu avânt ca să mai cucerim o bucăţică de Camino…

După mai puţin de 200 de metri, încântarea mea este la cote maxime, drumul se transformă într-o cărare, care urcă şi coboară zurlie, întâlnind o mulţime de pâraie de munte, care din fericire, acum sunt îngheţate şi pot fi traversate destul de uşor. Nu e greu nici vara, sunt pietre pe care poţi păşi pentru a trece dintr-o parte în cealaltă.

Mai repede decât mă aştepatam , am ajuns la o poiană îngrădită, iar jos se vede puntea, ce ne duce din nou la şosea.

Nişte mistreţi şi-au făcut de lucru prin zonă, au scurmat cu sârg, nu-mi dau seama ce căutau. Probabil ceva iarbă sau rădăcini, sub zăpada care acum s-a topit.

Cu următoarea ocazie, vom căuta un drum peste deal, care duce la Sartăş. Am văzut o cărare, dar nu ştiu până unde merge.

Vă las în compania imaginilor:

IMG_9454

La un moment dat, cărarea urcă destul, încât să-ţi ofere o privelişte minunată asupra Arieşului. Bineînţeles că la vară vegetaţia va estompa mult din această imagine, dar, ce pot spune, este că va fi şi mai frumos.

Să aveţi parte de zile minunate!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi

 

Marina Popovici – Despre fenomenul O.Z.N.

Personal, sunt convinsă de faptul că există civilizaţii extraterestre. Faptul că mai-marii lumii neagă acest lucru, nu-l face mai puţin probabil. Ar fi trist ca în imensitatea Universului să fim singurele fiinţe raţionale, mai ales că pentru o mare parte dintre locuitorii Terrei raţiunea poate fi pusă între ghilimele. Rândurile de mai jos mi s-au părut interesante, aşa că m-am gândit să vi le împărtăşesc.

Marina Popovici – Revelatii de exceptie !
 
Autor: Resonance12-02-2016În Rusia,Marina Popovici e considerată ca fiind aproape un personaj legendar. S-a născut în anul 1931 şi a ajuns la gradul de colonel în Forţele Aeriene ruse, fiind un pilot de încercare cu abilități extraordinare. A supravieţuit în urma a nu mai puțin de şase accidente aviatice, a pilotat aproximativ 40 de tipuri de avioane şi a înregistrat 107 recorduri mondiale în aviaţie, dintre care multe nici în prezent nu au fost doborâte. Este de asemenea prima femeie care a devenit pilot de încercare şi prima femeie care a depăşit bariera sunetului pilotând un avion.
În cariera didactică, ea a activat ca profesor în ştiinţa aerodinamicii, a susţinut numeroase conferinţe şi a fost vicepredintele Universităţii din Arhangelsk.
.Pe lângă profesia de inginer, ea a urmat şi cursuri de teologie şi fizică, fiind de  dezvoltarea capacităţilor psihice paranormale. În urma practicii sale în această direcţie, ea a devenit capabilă să vadă aura umană şi de asemenea s-a specializat în comunicarea telepatică.
Cu o asemenea carieră şi notorietate, este dificil să nu dăm atenţie informaţiilor pe care ea le-a publicatîn anul 1991 despre ultima fotografie transmisă de sonda spațială rusească Phobos II, înainte de dispariţia ei lângă planeta Marte.Ea a dat de asemenea numeroase referințe despre cazurile OZN în cartea ei intitulată UFO Glasnost (publicată în Germania, în anul 2003), precum și în conferințele și
interviurile pe care le-a susținut, afirmând că au fost înregistrate nu mai puțin de 3000 de mărturii ale piloților militari ruși, cât și a celor din aviația civilă, despre observații și întâlniri cu felurite tipuri de OZN-uri.
 În plus, ea a menționat despre existența a cinci nave extraterestre aflate în posesia guvernului rus, după ce acestea au fost recuperate de la locul prăbușirii lor. Locurile în care acestea s-au prăbușit au fost: Tunguska (1908), Novosibirsk, Tallin, Ordzhonikidze și Dalnegorsk. Totuși, în mod straniu ea nu a menționat
nimic despre cazul OZN-ului așa-zis prăbușit și recuperat in regiunea Sverdlosk, în anul 1968 sau în martie, 1969. OZN prăbușit în regiunea Sverdlosk, Rusia – 1969
Există de altfel mai multe controverse în legătură cu acest caz, printre care poziția neverosimilă în care este prezentat OZN-ul prăbușit. Din ce direcție a venit el, pentru a fi îngropat în pământ ca în fotografia de mai sus, fără a lăsa urme vizibile în pădurea din spatele lui? Chiar și daca s-ar fi prăbuși vertical, impactul cu solul
ar fi trebuit să lase urme mult mai evidente sub forma unui minicrater
sau a pământului dislocat. Singurele posibilități ar fi fost ca OZN-ul sa se fi prăbușit din lateral stânga sau dreapta, însă fotografia nu ne arată un cadru mai larg. Nava extraterestra pare mai degrabă că s-a „încastrat” direct în sol.
 
Revenind la Marina Popovici, adeseori ea a vorbit despre descoperirile ştiinţifice ruseşti în ceea ce priveşte interacţiunea permanenta dintre emotiile si psihicul uman, care afecteaza câmpurile electromagnetice ale planetei noastre, precum şi despre impactul imediat al acestora asupra activităţii Soarelui. De pildă, ea a arătat prezența zonelor obscure în aceste câmpuri, ce corespund ţărilor în
care războiul a făcut ravagii, cum ar fi Iraq.
După ce Marina Popovici a făcut cunoscute aceste studii, oamenii de ştiinţă au estimat că haosul emoţional al fiinţelor umane perturbă foarte mult energia planetei, care a început să răspundă din ce în cemai violent la o asemenea situaţie.
Într-un interviu oferit revistei spaniole Urban Planet,Marina Popovici a dat unele informaţii foarte interesante, referitoare la aceste subiecte. Cităm mai jos unele fragmente din acel interviu remarcabil: 
– În timpul Războiului Rece, Rusia a manifestat un interes deosebit
pentru studierea domeniului paranormal. Aţi făcut descoperiri importante despre reţeaua energetică terestră şi aţi pus în evidenţă un fel de „câmp de înregistrare psihică”, ce înconjoară Terra. Cum  funcţionează acesta?
 
– Studiile realizate la Moscova au arătat că planeta noastră este înconjurată de o reţea energetică imensă, un „ţesut” energetic care se distribuie într-o formă geometrică. Geologia continentelor, de exemplu, răspunde la modelul energetic principal al acestei grile de câmp. De fapt, întreaga structură a ceea ce noi cunoaştem ca fiind planul fizic se ordonează după anumite modele geometrice determinate.
Acest lucru este cunoscut sub numele de Geometrie Sacră. Încă din 1958, profesorul Bernascki a descoperit un fel de inel ce înconjoară Pământul; el conţine un câmp energetic în care sunt memorate „fişierele” de activitate a tuturor formelor de viaţă, precum și istoria planetei noastre. S-a descoperit de asemenea că acest câmp energetic nu aparţine planului fizic. Noi am putut să detectăm această bandă energetică specifică şi să citim valorile ei energetice cu ajutorul anumitor mediumi pregătiţi în acest sens.
 
Ne-am dat seama că, în realitate, acest câmp energetic este o bandă de energie eterică, încărcată cu emoţii
Acesta e motivul principal pentru care trebuie să ne controlăm emoţiile, căci fiecare dintre noi are puterea să afecteze în mod pozitiv sau negativ acest câmp
energetic. Orice manifestare negativă a fiinţei umane, cum ar fi ura sau frica, acţionează în mod direct asupra planetei. Pământul reacţionează violent la gandurile şi sentimentele noastre negative, emițând un tip de radiaţie care se repercutează asupra modelelor
– Poate fi aceasta una dintre cauzele schimbărilor climatice violente
care s-au înregistrat în ultimii ani?
– Ea este doar o parte a unui imens proces, care se înscrie într-o ordine cosmică perfectă. Oamenii de ştiinţă ştiu foarte bine ca planeta noastră se confruntă cu un proces ciclic şi inevitabil, care nu se reduce doar la fiinţa umană. În univers, totul este interconectat; orice am face, fie că este armonios sau dizarmonios,
afectează Terra. Energiile negative pe care le emitem, afectează toate fiinţele de pe suprafaţa Pământului; de fapt, ele sunt chiar mai puternice decât însăşi energia nucleară. Planeta, ca şi cum ar fi un corp bolnav, reacţionează prin intermediul unor „anticorpi” naturali, pentru a supravieţui. Poluarea, de exemplu, nu e cauzată doar de energiile reziduale; noi înşine, atunci când acţionăm ca fiinţe
iresponsabile sau lipsite de control, suntem de asemenea o sursă importantă de poluare a planetei. Lumea răspunde în mod diferit atunci când emitem sentimente de ură sau de iubire.
 
– Este adevărat că ruşii au un avans considerabil în acest domeniu
faţă de americani?
– Unii dintre subiecţii medium au relatat că, în timpul anumitor experiemente pe care noi le-am făcut, s-au întâlnit în plan astral cu alţi mediumi de origine americană, ce lucrau în acelaşi domeniu.
Printr-un antrenament specific, ei au putut să detecteze câmpurile de poluare „psionică” ale Pământului, care apar precum o „manta” întunecată, ce înveleşte anumite părţi ale globului. Ne-am dat seama că, utilizând anumite frecvențe energetice este posibil nu doar să influenţăm viaţa prin control mental, dar de asemenea să modificăm climatul. Deasemeni există studii suplimentare asupra fenomenului de antigravitaţie, care ne-au condus la anumite descoperiri importante asupra câmpurilor scalare, a energiilor vectoriale şi ale vidului. O
aplicare corectă a acestor tehnologii ar putea transforma într-un mod
remarcabil şi minunat întreaga lume şi chiar viaţa pe Pământ. (…)
 
– Există numeroase dovezi indubitabile despre existenţa extratereştrilor şi despre faptul că ei ne vizitează planeta. Se pare că guvernanţii noştri au fost chiar preveniţi despre transformările care vor urma la nivel planetar. Ce ne puteţi spune despre acest subiect şi care este motivul pentru care niciuna dintre oficialităţile lumii nu prezintă aceste dovezi incontestabile?
Mai logic şi de bun simţ trebuie să admitem existenţa vieţii extraterestre, decât să o negăm. Marile puteri ale lumii cunosc aceasta foarte bine… dar totuşi neagă. Pentru că dacă lumea ar cunoaşte ceea ce ştiu aceste fiinţe extraterestre, inclusiv  planetei noastre, sistemul actual de credinţe s-ar prăbuşi în cel mai scurt timp.  asupra maselor de oameni ar dispărea în două-trei zile. 
  Fiinţele extraterestre au cunoştinţe foarte avansate despre ceea ce noi numim
„energia liberă”. Planeta noastră şi întregul univers au la dispoziţie nenumărate si inepuizabile surse de energie nepoluantă, a căror folosire ar da o lovitură nimicitoare imperiului actual de dominare a economiei mondiale. Tocmai utilizarea surselor de energie poluantă, cum ar fi petrolul sau cărbunii, menţin sistemul  economic actual într-o totală dependență fata  de posesorii resurselor financiare.
 
Mare parte dintre fiinţele extraterestre implicate în destinul Pământului respectă liberul nostru arbitru şi nu se implică în mod direct în optiunile umanităţii. 
Ele au demonstrat că au venit cu cele mai bune intenţii şi ne-au arătat cu prisosinţă că pot neutraliza, doar în câteva secunde, orice tehnologie terestră de atac sau dedistrugere. Acest lucru n-ar trebui să fie ascuns omenirii. Tot ceea 
ce are legătură cu acest subiect ar trebui dezvăluit fără întârziere.
 
În toate conferinţele pe care le-am susţinut şi în toate cărţile pe care le-am scris, am vorbit şi am prezentat cele mai importante evenimente de acest tip, care au avut loc pe teritoriul Rusiei. De exemplu, misiunea sondei spațiale Phobos II, pe care noi am trimis-o spre Marte, a dispărut în momentul în care a transmis către Pământ imagini cu o navă extraterestră gigantică, având un diametru de
aproximativ 25 km.
De altfel, dispariţia sau pierderea contactului cu sondele ştiinţifice de explorare spaţială trimise de pe Pământ a reprezentat unul din subiectele de discuţie și analiza între preşedinţii Bush și Gorbaciov la Conferința de la Malta, din decembrie 1989.
Au existat de asemenea şi întâlniri în spaţiu între astronauţii noştri şi fiinţe venite din alte lumi.
Sunt convinsă că destul de curând pe planeta noastră se va petrece ceva care, într-un anumit fel, va „obliga” aceste fiinţele extraterestre benefice să se prezinte fără rezerve umanităţii, pentru a o ajuta.
 Consider că acela va fi evenimentul cel mai important din istoria modernă a umanităţii.


Să aveţi o zi de excepţie, plină cu emoţii pozitive!
Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Luptând cu sistemul

Zilele trecute, am avut ceva de rezolvat la Casa de Asigurări de Sănătate. O chestiune aproape banală, dar pentru care trebuie să-ţi iei număr, apoi să aştepţi răbdător, să-ţi vină rândul. Nimic neobişnuit până aici, veţi spune.

La ora 8,38 am luat numărul 42, apoi m-am interesat la ce număr se ajunsese. Cum numărul 10 era înauntru, mi-am zis că trec cam 20 de numere pe oră, aşa că m-am întors la ora 10.  Nu-mi place să stau în încăperi aglomerate, unde 30 de oameni îşi respiră unii altora în faţă, dacă stai mult acolo, precis te alegi cu un cocktail de virusuri.  Era ca la grădiniţă pe vremea lui Ceauşescu, unii tuşeau, alţii-şi ştergeau nasul, mă rog, ca-ntr-un anotimp al gripelor şi virozelor de tot felul.

La ora 10, mare mi-a fost surpriza să constat că abia numărul 23 era înăuntru. Oamenii deveniseră deja neliniştiţi, numărul lor se dublase, mai aşteptau şi pe afară, dar nu se dădeau duşi. O tânără ce stă pe scaun, îmi spune că persoana ce se află înăuntru, e acolo deja de o jumătate de oră.

Plec din nou, mă gândesc să pierd vremea vreo jumătate de oră, apoi să revin. Când mă întorc, ce să vezi,  tot numărul 23 trona deasupra uşii. Nu-mi vine să cred, atmosfera din sala de aşteptare e una aproape de jale, sunt oameni care aşteaptă de la ora 8. Ce pot să spun, este că de la 10 la 12, au fost rezolvate 4 numere. La ora 12, nr. 27 era înăuntru.

Mă gândesc că în ritmul acesta, va trebui s-o iau mâine din nou de la capăt…

Mă întorc la serviciu, aveam o lucrare urgentă, iar în jur de 14 mă prezint din nou la uşa plângerii, unde, spre stupoarea mea, e afişat numărul 48. „Na-ţi-o bună că ţi-am dres-o!”, ar fi zis Ion Creangă, dar eu nu mă las prea uşor, n-am chef să mai petrec încă o zi făcând naveta de la serviciu la Casa de Asigurări. Eu sunt un caz fericit, lucrez aproape şi pot ieşi fără să dau socoteală. Mă întreb ce fac cei care trebuie să-şi ia o zi de concediu pentru a rezolva o problemă, oricare ar fi ea.

Merg cu curaj spre uşa cu pricina, oamenii se uită chiondorâş, le arăt că am numărul 42, iar ei îmi răspund că a trecut deja. Bun, şi acum, ce să fac? O doamnă-mi spune că ea stă acolo de dimineaţă. Aşa, şi? Trebuia să stau şi eu acolo, să mai consum din oxigenul ce oricum era insuficient?

Împing uşa, iar doamna de la un birou minuscul îmi spune să aştept să mi se afişeze numărul, afară. Eu îi zic că am numărul 42, la care ea îmi răspunde că atunci, trebuie să aştept până se termină toate numerele.

„Bine, dacă ies acum de aici, merg să vă fac reclamaţie!”

„Staţi pe scaunul acela, vine răspunsul prompt şi aşteptaţi după o persoană.”

Mă aşez cuminte pe scaun, habar n-am cum mi-a venit ideea cu reclamaţia, nici nu ştiam cui să mă adresez, poate Sfântului Petru, cert este că a funcţionat

Ceea ce aveam de rezolvat a durat mai puţin de trei minute, am plecat mulţumind politicos, dar tot cu sufletul înnegurat.

Cum se poate ca într-un oraş mare cum e Clujul, să ai o singură persoană care se ocupă de asiguraţi şi problemele acestora?

E drept că erau două uşi ce dădeau în acelaşi birou, dar cealaltă funcţionară se ocupa de cardurile de sănătate europene.

M-am săturat să trăiesc într-o ţară a capului plecat (pe care sabia nu-l taie) pe la diferite ghişee, sau în faţa uşilor după care trudesc funcţionari sleiţi de puteri şi plictisiţi, făcând o muncă seacă, zi după zi. Oare sistemul de sănătate e atât de bolnav, încât nu poate să mai angajeze  măcar încă o persoană, pentru ca oamenii să nu-şi piardă zile întregi pentru a rezolva situaţii minore şi care în general nu se ivesc din pricina lor?

Sistemul acesta în care suntem înregimentaţi cu toţii, nu poate fi schimbat deloc? Fiecare dintre cei ce-şi petrec o zi sau mai multe în faţa uşilor închise, la sfârşit, când calvarul se termină, răsuflă uşurat şi trece mai departe, uitând că s-ar putea să revină în scurt timp, sau că zilnic oamenii se bat de aceleaşi „obişnuinţe”, de care nu ne putem dezbăra. În lupta cu această caracatiţă, te simţi mic şi neajutorat, pierdut într-o mare de reguli făcute de unii fără minte şi fără inimă.

Suntem ţara cu cele mai multe statistici negative, suntem pe primele locuri la lucruri rele…

De ce, oare?

Dacă cineva are vreo idee, iar eu îl pot ajuta, să mă anunţe. Mă ofer voluntar.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi

 

SERBAREA ANIMALELOR – poveşti de adormit părinţii

În pădurea cea verde, trăiau în bună înţelegere mai multe animale, care aveau fiecare un rol bine stabilit în cadrul comunităţii.

Din timp în timp, fiecăruia îi venea rândul să găzduiască o serbare, lucru care-i înveselea pe toţi, iar pentru ca serbarea să iasă cât mai bine, fiecare contribuia cu câte 20 de ghinde…

Într-o zi de primăvară timpurie, iată că a venit rândul ursoaicei să organizeze serbarea. Ea s-a străduit, a adus hrană potrivită fiecăruia dintre participanţi, ba şi băuturi alese. A cheltuit o groază de ghinde, dar se gândea că-şi va putea recupera o parte, din ghindele pe care participanţii la serbare i le vor oferi la sfârşit…

Ei, dar  socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg… animalele au mâncat, au băut, iar la sfârşit, s-au făcut că plouă… nimeni n-a adus vorba despre participarea lor la cheltuieli, de parcă era de la sine înţeles să se întâmple asta. Mă rog, de la tigru nu aştepta  nimic, el se prezintă de fiecare dată cu un tufiş înflorit, se consideră un domn, care nu se comportă ca plebea, oferă graţios tufişul şi, gata!

Ursoaica e şi ea o doamnă, tace, nu ştie care ar fi motivul din pricina căruia s-au schimbat obiceiurile, dar pădurea are multe urechi, aşa că nu-i rămâne decât să aştepte, până va afla adevărul.

A doua zi nu merge în poiana animalelor, obligaţiile ei o trimit în altă parte, dar aşa, ca din întâmplare, înainte ca ursul să plece în poiană, îl întreabă dacă a dat cele 20 de ghinde pentru serbare, iar acesta îi răspunde că nu i-a cerut nimeni, mirat totuşi că celelalte animale n-au contribuit.

–  Lasă c-o întreb pe panteră, poate ştie ea ce s-o fi întâmplat…

– Da, aşa să faci, ea le ştie pe toate şi precis are un răspuns la această întrebare.

***

    Ursoaica pleacă la ale ei, dar, brusc, i se luminează mintea. Zilele trecute, hipopotamul şi râsul au tot întrebat-o când se retrage la muntele străbun, pentru a avea grijă de creşa animalelor? Ea le-a răspuns cam evaziv, de fapt, nu înţelegea de ce-i deranjează faptul că mai stă jos în pădure şi nu urcă pe munte. Apoi, brusc, şi-a amintit că  râsul zicea că vrea şi el un balansoar ca al ei, că de când aşteaptă să primească unul, însă din pricină că numărul de balansoare este limitat, ar fi de dorit ca ea să se care, să-i lase lui balansoarul ei. Numai zâmbet pe faţă, dar fiere pe la spate… „Mă rog, la ce m-aş putea aştepta din partea unui râs? gândeşte ursoaica, amar. Dar hipopotamul? Oare pe el, cu ce-l deranjez? Poate că sunt singura care-i ţine piept şi îndrăzneşte să aibă alte opinii? La ce ne-ar mai folosi creierul, dacă nu am folosi măcar un mic procent din capacitatea lui?”

Între timp vine seara, iar ursul are noutăţi, aflate de la panteră: aşa cum se aştepta, hipopotamul şi râsul s-au dus la ea, care era împreună cu vulpoiul şi dihorul şi le-au spus că au hotărât să nu mai dea bani pentru serbare, că… bla, bla.

  • Bun, dar oare mie nu trebuiau să-mi spună, înainte de a cheltui sute de ghinde? Puteam să fac şi eu o serbare simbolică, la fel ca şi cadoul lor. Căprioara şi zebra n-au fost de faţă, iar cârtiţa, cu ochii ei ce văd doar în întuneric, nu s-a pronunţat în niciun fel. Cât de adevărat este că „pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti!”
  • Lasă-i în plata Domnului, zice ursul, împăciuitor.
  • Da, aşa am să fac. Ştiu sigur că în lumea asta, toate se plătesc, şi bune şi rele.

În ziua următoare, iaca zebra cu un cadou frumos, parcă ar vrea să spele ruşinea tuturor. Ursoaica îl primeşte încântată, dar vorba ceea: „cu o floare, nu se face primăvară!”

Parcă mustraţi  de conştiinţe, pantera, căprioara şi dihorul, vin şi ei cu un tufiş.

„ Pantera o fi fost motorul, dar de la ea nu aşteptam nimic, în fiecare an îmi face câte un cadou frumos” se gândeşte ursoaica, în timp ce refuză tufişul cumpărat oarecum de milă. N-am nevoie de mila voastră, credeam că ne înţelegem bine şi avem nişte reguli, pe care le respectăm. Dacă nu este aşa…

Oricum, abia aştept, în curând va fi Ziua Cârtiţei, să vezi atunci, trai pe vătrai!

Şi da, am fost la Împărăţie şi mi s-a spus că mai pot rămâne jos în pădure, ani mulţi de aici înainte, aşa că, râsule şi hipopotamule, îmi pare rău pentru voi, vă voi mai sta o vreme ca un spin în coastă!

 

Şi-am încălecat pe-o şa, şi v-am spus povestea-aşa!

Orice asemănare cu personaje reale, este pur întâmplătoare.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi

Ziua a VII-a – 16 zile pentru o minune

Aici se încheie prima săptămână. Succes!

„Ziua a saptea.
Respiratia luminata.
Azi te ajuti de respiratie ca sa faci trecerea de la biologic la spiritual, sa faci trecerea de la rudimentar la imbunatatit, caci tot ce este rudimentar este si vulnerabil.
Respiratia se numeste ” luminata ” cand te concentrezi pe actul respirator si-l insotesti de sugestii pozitive. O numim luminata ca s-o deosebim de cea biologica; inspiram lumina.
Esti in picioare, in fata ferestrei, cu ochii deschisi. Expiri lung, apasand palmele una peste alta unite in dreptul barbiei. Accentuezi presiunea intre palme. Continui sa expiri ” storcand ” abdomenul apasand barbia spre gat, aplecand capul in jos. Ramai fara aer in piept cinci secunde. Cardiacii sa nu forteze, ceilalti sa stea asa minim cinci secunde.
In acest timp, mintea se concentreaza pe ideea de purificare a celor trei zone solicitate: abdomen, gat, frunte. Sunt cele trei locuri – functii raspunzatoare de soarta: metabolism, vorbire, gandire.
Apoi inspira liber, spunand: ” Inspir Lumina alba „. In practica optimizarii, ” lumina alba ” inseamna lumina incarcata cu cele trei atribute dumnezeiesti ( credinta, nadejde, dragoste ).
Cand spui ” Inspir lumina alba „, spontan te umpli cu cele sase calitati divine – mai precis le reactualizezi in propria ta faptura, iei cunostinta de ele.
Mintea cunoaste astfel extindere si calitate.
Dimineata, sa faci sase respiratii luminate. Lucreaza incet, fara sa fortezi. Expiratia este mult mai lunga decat inspiratia. La urma, dupa cele sase respiratii luminate, inchide ochii, lasa mainile pe langa corp si ramai destins si detasat, fara ganduri, doua minute, ascultand senzatiile din trup, ascultand tacerea launtrica.
Aceasta ” ascultare ” a tacerii este chiar relatia ta imediata si personala cu El – Dumnezeu Tatal, Dumnezeu al Dragostei si a Luminii -, iar in planul psihic, exercitiul aduce o necesara stare de trezire si vitalitate. ”

Voinţă şi dârzenie!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi

 

Un bec în lumea ciocanelor

 

A fost odată, un bec. Nu se știe din ce eroare, a ajuns să trăiască în lumea ciocanelor, spunându-i-se că și el este ciocan. Se străduia din răsputeri să fie un ciocan cât mai bun, dar, cum el nu era născut pentru a bate cuie, nimic din cele ce făcea nu era strălucit.

În lumea ciocanelor, cel care bătea mai multe cuie sau făcea alte munci de ciocan, era și cel mai bine văzut. Becul nostru, era foarte supărat că nu poate fi și el un ciocan strălucit, când, într-o bună zi, Zâna cea Bună l-a vizitat în somn, șoptindu-i că e greșit ceea ce încearcă să facă, de fapt el este un bec, ar fi bine să înceapă să lumineze…

Trezindu-se buimac, becul nostru încearcă să dea o mică luminiță, și, spre surprinderea lui, chiar reușește. ”Doamne, eram un bec, iar toată viața am crezut că sunt ciocan… Sunt atât de fericit, atât de fericit! Dar cum să le spun ciocanelor, că eu de fapt sunt bec?”

Tot gândindu-se ce și cum să facă, becul nostru a început să iasă tiptil din lumea ciocanelor, iar, spre surprinderea lui, a mai întâlnit și alte becuri, care luminau fericite, într-o cu totul altă lume decât cea pe care o cunoștea.

Ba a mai întâlnit și oglinzi, care cu toate că nu aveau propria lumină, erau fericite să reflecte lumina ce venea de la el, amplificând-o și făcând-o mai puternică și mai strălucitoare. Becul nostru era în al nouă-lea cer, nu știa cum să le spună asta ciocanelor, dar, într-o bună zi, și-a luat inima în dinți și le-a mărturisit că el este un bec, un bec ce a întâlnit și alte becuri, împreună cu care îi place la nebunie să strălucească, reflectat de sutele de oglinzi care se bucură să fie în preajma lui.

Ciocanele nici nu au ridicat capetele din pământ, erau foarte ocupate să bată cuie, ce le pasă loc că unul dintre ele s-a trezit că este bec? De fapt, ce este acela un bec? N-au mai auzit niciodată de așa ceva… Deodată, din fundul halei, se aude vocea tunătoare a unui ciocan cu experiență:”Numai proștii luminează!”, la care un ciocan mai baban, adaugă:” Hi,hi, da, proștii și pușcăriașii…”

Trist și dezamăgit, becul pleacă într-un colț al halei în care se băteau cuie, simțindu-se singur pe lume…” Cum se poate așa ceva? Ei sunt prietenii mei de o viață, am bătut împreună milioane de cuie, chiar dacă eu nu mă pricepeam prea bine la asta…” Iar lacrimile îi curg cu sârg, împreunându-se sub bărbie și udând filamentul…

Cum stătea el acolo, un bec de lanternă apare de nu se știe unde, iar luminița lui îl face pe eroul nostru să tresară… ”Nu fi supărat” îi spune micul bec, ”ele sunt doar ciocane, nu pot vedea lumina, nu se pot bucura de strălucirea ei, așa cum nici noi nu putem bate cuie… Ridică-te și luminează, aceasta este menirea ta. Nu te poți supăra când cineva nu-ți vede lumina, ar putea mai degrabă să-ți fie milă, ciocanele au doar proprietatea de a bate cuie, așa că,  nu te supăra degeaba”

” Da, oare cum am putut fi supărat pe cineva care aparține altei lumi?” Și-a spus becul nostru, plecând în lumea mare, pentru a întâlni becuri și oglinzi, care știu atât de frumos să reflecte lumina…

Vă doresc să fiți exact în lumea căreia îi aparțineți, iar dacă nu sunteți acolo, să aveți curajul de a vă găsi propria lume, aceea în care să străluciți.