Arhive pe autori: manuelasanda

Avatarul lui Necunoscut

Despre manuelasanda

Sunt o femeie ca oricare alta, dar cu ceva în plus. Îmi place să spun lucrurilor pe nume, direct, în faţă, fără să mă ascund pe la colţuri. O laudă din partea mea este întotdeauna sinceră, n-o să-ţi spun niciodata "Vai, ce bine-ţi vine rochia asta!" când de fapt gândesc " E oribilă, nu ştiu unde naiba ai găsit-o!" Mă pasionează să fac lucruri cu mâinile mele, aşa încât să pot să arăt şi să spun "eu am făcut asta", de aceea îmi place foarte mult să îngrijesc florile (am zeci de ghivece şi jardiniere), dar în general grădinăritul mă aduce în acea stare ancestrală în care sunt doar eu şi Universul, ador să tricotez şi să croşetez, fac asta din clasa I, când, din bumbac bej, am făcut un jerseu păpuşii. Bineînţeles că-mi place şi să scriu, altfel nu aţi citi aceste rânduri, poate că nu cu un har deosebit, dar o fac cu sinceritate şi fără cuvinte pompoase "ce din coadă au să sune", vorba poetului. Foarte mult îmi place să călătoresc, de aceea acest blog este împânzit de poveştile mele adunate în diverse călătorii, cele mai importante fiind în Spania, pe Camino de Santiago. Am publicat patru cărți, dacă sunteți curioși, le puteți căuta online. Se pot comanda de la editura Eikon. Sper ca ”micile mele rândulețe” să vă destindă, binedispună (uneori, fiindcă viața nu e numai roz, din păcate) și să vă ajute să vă găsiți pacea sufletească.

Călătorie cu peripeţii – proză

Cele de mai jos sunt ficţiune… pură ficţiune. Dacă vi se pare că seamănă cu ceva cunoscut, uitaţi! Totul a fost doar în capul meu. (şi bine că a rămas doar acolo!).

Eram un grup vesel de oameni de toate vârstele, cei mai mulţi, printre ele. (printre vârste, adică). Se spune că în absolut orice grup se pot găsi toate tipologiile umane, dar nu despre asta vreau să vă vorbesc acum.

Plecasem destul de târziu dintr-un mare oraş, aveam vreo 600 de kilometri până la destinaţie, dar, în afară de şofer(i) (mai târziu am observat că erau doi) şi de mine, nimeni nu-şi făcea vreo problemă. Eu aveam aşa, o premoniţie, că s-ar putea ca ceva rău să se întâmple, însă nu mai aveam de ales, puteam alege să mă întorc cu trenul, dar am preferat autocarul, aşa că, taci chitic şi nu chema spiritele rele, îmi spun mie însămi, poate mă mai îmbărbătez un pic!

Cu nu prea mult timp în urmă, urcam în autobuze fără cea mai mică emoţie, ştiam că la volan este un profesionist, care a trecut nişte teste ce l-au făcut apt de a avea vieţi (a mea şi a celorlalţi pasageri) în fiecare zi în grijă şi de a le duce în siguranţă,  la destinaţie .

Cum în ultimii ani vedem tot mai multe exemple de şoferi de mâna a şaptea care conduc mijloace de transport înţesate de oameni şi sfârşesc în a fi implicaţi în accidente grave, am devenit din ce în ce mai circumspectă cu privire la abilităţile acestora, faptul că sunt cocoţaţi la volanul unui autocar nedându-le în accepţiunea mea şi calitatea de bun conducător auto. Ei, dar prea am luat-o pe coarda cea tristă, să ne revenim.

Ei bine, cum n-am ce face, încep a observa călătorii din jur. Se cunosc cu toţii, dar s-au aşezat după afinităţi. E la fel ca în copilărie, când în faţă stau tocilarii, iar în spate, cei cărora viaţa le este doar un zâmbet. Ce dacă azi au luat 4? Mâine vor lua 6, iar până la sfârşitul anului mai este, ehei!

Cei din spate se distrează pe cinste, cântă de mama focului, parcă ar vrea să dea examen la conservator, să-şi arate cu toţii talentul, voia bună, exuberanţa. Aş vrea foarte tare să fiu acolo, dar am găsit loc doar în faţă, aşa că stau cuminte printre tocilarii ce vorbesc doi câte doi, cu glas scăzut. Mai cânt şi eu, dar aşa, ca vrabia în cireş, glasul meu e acoperit de tumultul vocilor celorlalţi.

E noapte, frig, unora li s-a făcut foame, oprim la un restaurant de pe traseu, dar e prea târziu ca să mai ia atâtea comenzi, aşa că, flămânzii au rămas cu buza umflată. Vine cineva din spate cu o rudă de salam, pe care o împarte „din brişcă” doritorilor, să-şi mai amăgească foamea până acasă. Gestul mi se pare măreţ, ceva din categoria „mai bine să răbdăm de foame cu toţii, decât să mă îmbuib de unul singur!”

Oprim din nou, de astă dată nu pentru restaurant sau pană de călător, abia acum văd că se schimbă şoferii (da, da, între ei, ca-n bancul cu penitenciarul).

Partea proastă este că de acum, călătoria noastră devine una de neinvidiat, adică simt că autobuzul merge cam unde vrea, nu unde îl conduce şoferul. Mergem cu o viteză mai mare decât cea la care l-ar putea stăpâni, nu schimbă viteza la timp, mă rog, greşeli de şofer începător, măcar că părul gri îl dă de gol.

Începe să plouă, dar ştergătoarele nu pornesc. Cei câţiva din faţă începem să ne scandalizăm, măcar că numai unii vociferează. Ferice de cei din spate, ei au halit salam, şi-acum, le-a venit din nou cheful de cântat! Mă gândesc în sinea mea, că de o fi să murim, ăia măcar mor fericiţi. Puşchea pe limbă, ce-ţi veni, femeie, beleşte ochii în parbriz, că mai sunt vreo 10 (ochi) ce fac asta, poate aşa, se întâmplă un miracol şi… Da, s-a întâmplat, am ajuns într-o parcare, (oricum, cei din spate îşi strigau drepturile la şuşu) şi fără să mai punem la socoteală faptul că era să ne urcăm peste o insulă, autobuzul opreşte într-o oarecare siguranţă,  şoferul celălalt le dă de capăt ştergătoarelor şi pornim din nou la drum, cei din faţă cu ochii cât cepele, iar cei din spate, picând unul câte unul, i-a furat somnul…

Coborâm, în linie dreaptă, mulţi kilometri, pe o autostradă (una dintre marile realizări ale patriei, ar zice la Radio Erevan).

Mulţumesc lui Dumnezeu că avem măcar ştergătoare… Aţi fost nevoiţi vreodată să conduceţi noaptea, prin ploaie, fără ştergătoare, iar din faţă puhoiul de maşini cu farurile lor enervante să nu contenească nicio secundă? Atunci, ştiţi despre ce voiam să vă povestesc…

Doamne fereşte de polei, mai apuc să gândesc, când, înfrântă de oboseală, adorm pentru câtva timp. Mi se pare c-am dormit o veşnicie, dar observ că abia 10 minute, timp în care, parcă, s-a produs un miracol, autobuzul nostru a devenit din armăsar un căluţ ascultător, coborâm încet prin nişte curbe pe care nu-ţi place să le străbaţi nici ziua, d-apoi acum, în plină noapte, cu un praf de zăpadă pe carosabil…

Oare ce s-o fi întâmplat? Ce miracol? Când mă uit mai bine, miracolul şade fix pe scaunul şoferului, de fapt, e şoferul ce trebuia să se odihnească… SSt! Nu ştiam că e voie, probabil nu, dar, pentru siguranţa noastră, a tuturor, e mai bine că s-a întâmplat.

Şi aşa, am ajuns şi noi cu bine acasă, unde, la un moment dat, chiar nu mai speram să ajungem.

Să nu fim răi însă, pentru cei din spate, călătoria a fost un succes! Nu degeaba-mi place mie expresia asta, că tot timpul ne aflăm „între Pământ şi Cer”.

Aşa cum spuneam la început, aceasta este pură ficţiune, să ne ferească Dumnezeu să fie adevărat, să avem vieţile în mâna unor incompetenţi…. Nu, aşa ceva, nu se întâmplă în România, staţi liniştiţi!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi şi cu inima cât un purice…

Secretul celor 25

Un titlu bun atrage privirile, dar  în  media modernă, în general, un titlu sforăitor e urmat adesea de un articol de doi lei, sper să nu vi se pară la fel şi acesta.

N-o să vă divulg cine ştie ce secrete uitate de vreme printr-un sertar prăfuit al unei mobile stil Louis XV, pur şi simplu, o să vă povestesc despre o metodă extrem de uşoară de a vă recăpăta agilitatea, o musculatură puternică şi, de ce nu, a vă simţi mai tineri. La mine a funcţionat, deci metoda este verificată.

Nici măcar nu e invenţia mea, m-am inspirat din postarea cuiva, care a scris prin noiembrie anul trecut că a ajuns să facă 50 de genoflexiuni, 50 de flotări, 50 de abdomene şi 50 de încă nu ştiu ce, n-am reţinut.

Bineînţeles că, neantrenat fiind, acest număr ţi se pare extrem de mare şi de neatins. Mi-au trebuit câteva zile până să mă hotărăsc să încerc şi eu. Ei bine, în 6 decembrie, de Moş Nicolae, eu mi-am făcut cadou o genoflexiune, o flotare şi un abdomen. Nu voi ascunde faptul că mi-a fost foarte greu să le fac. În 7 decembrie, am făcut câte două din fiecare. Când, a treia zi, i-am spus mândră soţului meu că am făcut trei… din toate chestiile astea, s-a uitat semidispreţuitor la mine şi mi-a zis că ce-i asta, trebuia să încep cu 10.

Ştiţi ce ar fi fost dacă începeam cu 10? M-aş fi chinuit vreo două-trei zile, ca apoi să renunţ, ar fi fost peste puterile mele.

Ca să n-o mai lungesc, în 25 de zile, cu abnegaţie şi devotament, am ajuns la 25 de genoflexiuni, 25 de flotări şi 25 de abdomene, moment în care m-am gândit că acesta este un număr bun şi rezonabil, aşa că am continuat fără a mai spori. Îmi ia mai puţin de 10 minute pentru acestea toate, deci, dacă vă puteţi permite să „pierdeţi” 10 minute din viaţă făcând mişcare, sunteţi pe drumul cel bun. Nu uitaţi că minutele, orele pe care nu le „pierdem” mergând pe jos sau făcând sport, vor fi cu adevărat pierdute la o anumită vârstă, aşteptând în faţa cabinetelor medicale. Reflectaţi la acest lucru!

Sincer, sunt foarte mândră de mine, iar urmările sunt vizibile, inclusiv în plan psihic. N-am scris aceste rânduri ca să mă laud, nici nu vreau să demonstrez ceva, pur şi simplu m-am gândit că, poate, voi inspira şi eu pe cineva.

Privesc în jur şi văd atâtea persoane obeze, persoane a căror deviză a devenit      ” a trăi pentru a mânca”, în loc de „a mânca pentru a trăi”, încât mă gândesc că orice pas  spre o viaţă mai bună, merită făcut.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă care face 25 de flotări!

Lupşenii la Bucureşti

În al 101-lea An de la înfăptuirea Marii Uniri, iată că lupşenii au ajuns la Bucureşti, demonstrând încă o dată ţării şi lumii că patriotismul n-a murit, că nu e doar aşa, o vorbă-n vânt, spusă la un pahar de pălincă şi apoi uitată prin prăfuita ladă de zestre a Istoriei.

S-ar părea că la Lupşa mai trăiesc suflete mari, egale celor ce au dat viaţă evenimentelor de acum o sută de ani sau mai de demult, celor ce şi-au pus piepturile în faţa atacatorilor de toate felurile, nelăsându-i să-şi facă de cap în Ţara Moţilor.

Urmând exemplul celor ce acum o sută de ani au izvodit din lână adunată de pe la case minunatul drapel cu care delegaţia de lupşeni s-a prezentat la Alba Iulia la 1 decembrie 1918, pentru a nu se lăsa mai prejos, harnicele lupşence au reuşit ca peste timp să repete istoria, ţesând un steag frate, mai tânăr dar la fel de mândru, care a însoţit delegaţia pe jos a lupşenilor la Alba Iulia, în anul Centenarului.

Visul moţilor din Lupşa era ca cele două steaguri să se întâlnească, moment istoric ce a avut loc vineri, 18 ianuarie, 2019.

Am ajuns înaintea delegaţiei la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti, aşteptam  să ajungă şi lupşenii, când, ca un val de căldură în toiul iernii, din holul muzeului, se aud vocile lor frumoase şi puternice, cântând… din Ţara Moţilor noi am venit…  moment de emoţie teribilă, de exacerbare a simţurilor, până la a vibra la unison, ca o harpă ale cărei corzi te încântă şi te ridică în sfere celeste, acolo unde poţi auzi cântarea îngerilor. Cam asta am simţit eu, în clipa pătrunderii moţilor în lăcaşul Columnei lui Traian, în faţa căreia aştepta cuminte şi totodată maiestuos bătrânul steag de la 1918.

Lupşenii au adus cu ei şi copia steagului de la 1918, făcută în 1968, când acesta s-a mutat de la Muzeul Etnografic din Lupşa, la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.

Cele ce au urmat, au fost întâmplări de suflet, vorbiri din inimă, pline de pasiunea iubirii de ţară.

Moderatorul şi unul dintre principalii organizatori ai acestei întâlniri a fost d-l. prof. dr. Ioan Vlad, unul dintre cei mai de valoare fii ai comunei Lupşa.

Deoarece nu cunosc numele exact al tuturor vorbitorilor şi nu vreau să neîndreptăţesc pe cineva, voi lăsa câteva fotografii să vorbească de la sine despre desfăşurarea evenimentelor. Corul bisericii din Lupşa a fost actorul principal pe scena improvizată în faţa steagului de la 1918, mângâindu-ne auzul cu vechi şi frumoase  cântece patriotice.

Printre cei ce au dat viaţă cuvintelor aflate în inimă, s-a numărat şi domnul director al Muzeului Naţional de Istorie din Bucureşti, care ne-a făcut o promisiune ce, sperăm noi, nu va fi una deşartă, şi anume că la 1 decembrie 2019, steagul de la 1918 se va mai întoarce pentru o zi acasă, în satul din care a plecat. Dragi români de pretutindeni, vă invităm la Lupşa, pentru a vedea unul dintre cele mai de valoare şi mai iubite exponate ale Anului Unirii.

Iar ca să fie ca la români, lupşenii şi-au trimis desaga înainte, plină de bunătăţi, din  care au fost invitaţi să guste toţi cei prezenţi la ceremonia întâlnirii drapelelor.

După o vizită la Tezaurul aflat în subsolul clădirii şi un tur succint al Columnei lui Traian (aflată aici în copie), am părăsit muzeul, trecând prin sala în care este organizată expoziţia Unirii.

Între timp, steagul lupşenilor de la 1918 îşi reluase locul. Ca să vezi, Expoziţia Unirii Românilor începe cu Mihai Viteazul şi se termină cu… ia ghiciţi: steagul lupşenilor, dragii mei! Să fii încheietorul unei perioade de 400 de ani de zbatere pe meleagul românesc, nu e de ici, de colea.

Şi-am încălecat pe-o şa… şi-am ieşit pe treptele muzeului, tot cu „Din Ţara Moţilor noi am venit!”, cu lume adunată buluc în faţă, care ne făcea poze, cu multă emoţie şi, de ce nu, marea mândrie că suntem moţi, lupşeni, români!

Timpul s-a oprit parcă pe loc, nu mai e nici 1918 nici 2019, suntem cumva suspendaţi între pământ şi cer, noi toţi, ÎMPREUNĂ!

 

 

 

Iaca nişte daci, coborâţi de pe columnă!

Drum bun spre casă, dragi şi minunaţi moţi!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi (aşa m-a botezat d-l. Ioan Vlad)

 

 

 

Fasolea

Deoarece  suntem cu toţii în căutarea reţetei miraculoase care să ne facă din nou supli, măcar aşa cum eram înainte de sărbătorile de iarnă, m-am gândit să postez câteva articole, care prezintă beneficiile diverselor legume sau fructe. Nu ştiu care este sursa acestui articol, dar mi se pare interesant.

Spor la citit!

                                          ”              FASOLEA VERDE

Cu cat mai colorata, cu atat mai puternica

 

– un aliment-medicament prea putin cunoscut –

Originara din America Centrala, a fost adusa de conchistadorii spanioli in Europa, si apoi raspandita si in Asia. In Romania, prima folosire a fasolei in alimentatie este consemnata in anul 1742, iar de atunci, pastaile sale au devenit parte integranta a bucatariei traditionale. Adesea a fost denumita carnea saracului, pentru ca este foarte bogata in proteine, la fel ca surata sa, lintea. Ceea ce s-a stiut mai putin despre fasole pana de curand este ca pastaile sale constituie si un medicament foarte valoros, asa cum vom vedea:

Soiuri de fasole cu valoare terapeutica

Desi titulatura oficiala este de faso le verde, de regula, fasolea pastai pe care o gasim in piete si in magazine are culoarea… galbena, mai rar verde sau  verde cu dungi rosietice. Culoarea galbena a pastailor vine de la flavonoidele (substante cu efecte antiinflamatoare si antioxidante) pe care le contine; culoarea verde – de la continutul mare de clorofila (care are o actiune depurativa, antitoxica); culoarea roscata, cu care este uneori impestritata fasolea, vine de la asa-numitii pigmenti antocianici (cu efecte antitumorale si antioxidante puternice). Asadar, toate varietatile de pastai sunt bune in terapie, cu conditia sa fie sanatoase, fara brunificari, fara portiuni deshidratate sau cu coloratia schimbata. Cu cat fasolea are, indiferent de soiul sau, o coloratie mai vie, mai intensa, cu atat are o actiune mai puternica.

Cum preparam si cum consumam fasolea verde

De regula, fasolea se consuma fiarta rapid in apa sau, mai bine, in abur, gatirea prin prajire sau la cuptor distrugandu- i mare parte din vitamine si din alte principii active. De asemenea, conservele cu fasole pastai nu mai pastreaza – conform studiilor nutritionistilor – aproape nimic din puterea curativa a pastailor proaspat gatite.
Fasolea verde fiarta se obtine prin punerea pastailor bine spalate si curatate de impuritati intr-o oala de inox, in care apa deja fierbe. Se lasa sa clocoteasca la foc mic si se inteapa din timp in timp pastaile cu o furculita. In momentul in care devin moi si furculita intra cu usurinta in ele, fierberea s-a incheiat. Unii bucatari profesionisti adauga bicarbonat de sodiu la fierbere, pentru a mentine culoarea vie a pastailor – este o greseala, prin aceasta metoda distrugandu- se multe principii active. Spre final se adauga ulei, suc de rosii, condimente si sos alb.
Fasolea verde fiarta in aburi se obtine cu ajutorul asa-numitelor steamere, aparate electrice care se gasesc in comert. Inainte de a fierbe fasolea, pastaile se spala bine si se curata. Dupa expunerea la abur, fasolea se lasa sa se raceasca si se poate consuma simpla (cu ulei de masline si cu sare) ori cu diferite sosuri (de usturoi, de busuioc, de masline, de menta, de ghimbir, de cimbru). Fierberea fasolei in abur este cea mai sanatoasa metoda de preparare termica descoperita pana in prezent, prin care sunt pastrate foarte multe din vitaminele, mineralele in forma asimilabila, pigmentii si alte substante active din aceasta leguminoasa.

Tratamente preventive

Ateroscleroza

– foarte multe din substantele active continute de fasolea verde au o actiune demonstrata de prevenire a formarii placilor de aterom pe artere. Vitamina A si C, magneziul, potasiul, acizii grasi Omega 3 continuti in pastaile de fasole, toate contribuie la acest efect antiaterosclerotic, scazand procentul de colesterol negativ (LDL) si impiedicand oxidarea si depunerea acestuia pe peretii vaselor de sange.

Diabetul

– un consum ridicat de fasole verde pe timpul verii impiedica asimilarea zaharurilor, datorita continutului de fibre alimentare al acestei leguminoase. Se recomanda curele cu o durata de o luna, timp in care se consuma fasole patru zile pe saptamana.

Prevenirea cancerului de colon

– vitaminele si pigmentii din tecile pastailor protejeaza celulele intestinului gros de actiunea mutagena a unor substante cancerigene, prezente frecvent in alimentatia moderna. Apoi, fibrele alimentare continute de fasole reduc, cu peste 50%, posibilitatea de a face cancer de colon, daca sunt consumate constant.

Tulburari de memorie – vitamina B1, continuta de catre fasolea verde, are un rol important in stimularea si in mentinerea functiilor cognitive ale creierului, in special a memoriei. Ea participa la sinteza acetilcolinei, un neurotransmitator esential pentru memorie si a carui absenta este corelata cu aparitia Alzheimer-ului.

Osteoporoza, rahitism – fasolea este printre cele mai bogate alimente in vitamina K si, in plus, prezinta avantajul ca poate fi consumata in mari cantitati. Or, vitamina K joaca un rol crucial in mentinerea sanatatii sistemului osos. Un studiu german arata, de pilda, ca femeile ajunse la menopauza si care consuma regulat vitamina K, din surse naturale, sunt mult mai putin afectate de osteoporoza si mult mai putin susceptibile la fracturi. Aceasta vitamina, continuta din abundenta de catre fasole, incetineste actiunea unor celule, numite osteoclaste, care sunt responsabile de pierderea de substanta osoasa.

Litiaza biliara – consumul de fasole verde aduce in organism o cantitate importanta de fibre alimentare, adica de substante nedigerabile, care joaca un rol de matura, curatand tubul digestiv. Ei bine, cercetarile arata ca un consum regulat al acestor fibre alimentare previne si aparitia litiazei biliare.

Tratamente interne

Hipertensiune arteriala – magneziul si potasiul din fasolea verde sunt doua medicamente care fac un tandem redutabil in reducerea si stabilizarea tensiunii arteriale. Se recomanda consumul a 240 g de fasole pe zi, vreme de macar o luna, tratamentul fiind util si pentru prevenirea unor complicatii grave ale hipertensiunii arteriale, cum ar fi infarctul sau accidentul vascular cerebral.

Constipatia – cercetatorii de la Facultatea de Medicina din Chicago au aratat ca doua portii de fasole verde (aproximativ 280 g), consumate zilnic, contin doza ideala de fibre alimentare insolubile necesara pentru normalizarea tranzitului intestinal. Cele aproximativ 30 g de fibre alimentare continute in doua portii de fasole verde imping precum un piston materiile reziduale din colon, curata peretii intestinului gros si ajuta la refacerea florei intestinale, afectata de hrana nesanatoasa.

Valori ridicate ale colesterolului si ale trigliceridelor– aceleasi fibre alimentare anterior mentionate intervin si in scaderea nivelului grasimilor si al zaharului din sange. Cercetatorii au aratat ca doar 180 g de fasole verde, consumate zilnic, vreme de 28 de zile, contribuie la o scadere a colesterolului negativ (LDL) cu 10-20%.

Adjuvant in diabetul de tip II– consumul frecvent de fasole verde este de natura sa scada glicemia, prin actiune directa (tecile de fasole contin substante hipoglicemiante) , dar si prin stimularea activitatii pancreasului. Ca atare, se recomanda consumarea de macar trei ori pe saptamana a unei portii de fasole verde.

Fasole tarcata, cu efecte antitumorale puternice

 

Adjuvant in hepatita si in ciroza– fasolea verde fiarta este printre mancarurile cele mai bine tolerate de ficat, fiind recomandata in mod special persoanelor care sufera de hepatita cronica, mai ales cu evolutie spre ciroza. Ea contine proteine cu grad redus de toxicitate, vitamine care sustin activitatea ficatului, dar si alte substante cu efect tonic hepatic. Doza zilnica de fasole pastai recomandata este de 150-200 g.

Astm– beta-carotenul si flavonoidele continute din belsug de pastaile de culoare galbena intensa, precum si vitamina C, pe care o gasim in toate tipurile de fasole verde, au efecte antiinflamatoare puternice asupra cailor respiratorii si reduc intensitatea reactiei alergice. Pe timpul verii, se recomanda curele cu o durata de o luna, timp in care se consuma cate 250 g de fasole, de cinci ori pe saptamana.

Ingrasare– o portie mare de pastai (240 g), gatite cu putin ulei, condimente si ceapa verde, contine mai putin de 300 de calorii, in schimb, creeaza o senzatie de satietate durabila, constituind un felul doi mai mult decat indestulator. De aceea, acest aliment este un adevarat medicament de slabit, recomandat cu atat mai mult cu cat stimuleaza tranzitul intestinal si are proprietati diuretice, ajutand astfel la o scadere mai rapida in greutate.

Osteoartrita, artrita reumatoida – fasolea verde contine, pe langa antireumaticele clasice (vitamina A si C, flavonoidele) , un oligoelement mai putin intalnit: cuprul in forma organica, asimilabila. O suplimentare a cuprului din dieta duce la o reducere semnificativa a simptomelor reumatismului (in special a durerii si a rigiditatii articulare), efectele fiind durabile. Se recomanda, ca atare, curele de 3-6 saptamani, timp in care se consuma minimum 1,6 kg de fasole pastai saptamanal.

Imunitate – se recomanda consumul pastailor galbene sau verzi, cu pigmentatii inchise, rosietice. Aceste soiuri contin numeroase substante active (vitamine, flavonoide, antociani), care stimuleaza productia si activeaza celulele sistemului imunitar. Persoanele care sunt sensibile la infectii, care au predispozitii spre afectiuni tumorale, ar trebui sa consume macar o data la doua zile o portie de fasole gatita la abur sau prin fierbere rapida.

Convalescenta, astenie– fasolea verde se consuma fiarta, adaugandu-i- se doar sare si condimente, putin ulei si suc de lamaie, asa incat sa fie foarte digerabila. Este usor de metabolizat, cu conditia sa nu aveti intoleranta digestiva la acest aliment, iar in plus, contine, pe langa o serie intreaga de minerale si de vitamine, acid silicic, o substanta cu proprietati energizante.

Migrena– riboflavina (vitamina B2), siliciul organic, flavonoidele continute de fasolea verde s-a demonstrat ca reduc frecventa atacurilor de migrena, indiferent de natura acestora. Persoanele care sufera de migrena ar trebui sa consume macar de 4 ori pe saptamana acest aliment, mai ales in zilele in care trebuie sa faca eforturi mari, psihice sau intelectuale.

Carente de minerale si vitamineMagneziu si calciu – 250 g de fasole pastai asigura aproape un sfert din necesarul zilnic din aceste doua minerale constitutive. Mai putin de 25% din necesarul de calciu sau de magneziu nu pare sa fie mult, insa cercetarile au demonstrat ca mineralele primite din diferite surse naturale sunt mult mai eficient asimilate si folosite de catre organism decat cele primite dintr-o sursa unica, cum ar fi lactatele ori tabletele cu calciu. Astfel, fasolea verde, desi nu este o campioana a acestor minerale, este foarte importanta, deoarece ajuta la diversificarea surselor din care acestea provin.
Fier – fasolea verde este una din cele mai bune surse vegetale de fier organic, continand un procentaj mai mare din acest oligoelement decat spanacul sau chiar decat urzica. Acest mineral este esential pentru transportul oxigenului de la plamani catre toate tesuturile organismului, pentru producerea de energie in organism. In afara de fier, fasolea verde mai contine alte doua oligoelemente importante, si anume: cuprul si zincul.
Vitamina A – o portie de fasole verde asigura in mod normal 30% din necesarul acestei vitamine, insa la fasolea de un galben intens se poate ajunge si la 50%. Aceasta vitamina este esentiala pentru vedere, pentru sistemul imunitar si pentru protectia organismului impotriva radicalilor liberi.
Vitamine din complexul B – patru vitamine din acest complex, adica B1, B2, B3 si B6 sunt continute in cantitati considerabile de catre pastaile de fasole. Sunt vitamine foarte importante pentru organism, esentiale pentru sistemul nervos, pentru sistemul imunitar, pentru procesele de asimilatie ale zaharurilor, proteinelor si grasimilor.

Sa o mananci cu ochii

 

Vitamina C – 250 g de fasole consumata zilnic acopera aproape 50% din necesarul zilnic de vitamina C, esentiala pentru lupta organismului impotriva infectiilor, pentru mentinerea sanatatii aparatului cardiovascular, pentru echilibrul hormonal.
Vitamina K – in acest domeniu, fasolea este pe podium, fiind printre cele mai bogate alimente in aceasta vitamina. Doar 250 g de pastai acopera aproape 100% din necesarul de vitamina K, foarte importanta pentru rezistenta oaselor (ajuta la sudarea moleculelor de calciu din os), pentru procesele de coagulare si de refacere a tesuturilor distruse.

PRECAUTII SI CONTRAINDICATII

Persoanele care sufera de litiaza renala cu oxalati vor consuma cu prudenta fasole verde, nu mai des de o data pe saptamana. Aceasta, deoarece fasolea are un continut destul de ridicat de saruri ale acidului oxalic.
In caz de dispepsie, de predispozitie spre meteorism, fasolea verde se va consuma de preferinta condimentata cu plante carminative, cum ar fi cimbrul, busuiocul, chimenul, oregano. (SOVÂRV)”

În speranţa că cele de mai sus v-au fost de folos, vă doresc o zi plină de curaj, pentru a înfrunta iarna ce ne-a pus 10 cojoace în plus în spate!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi

Rămas bun, 2018

De când s-au inventat cursurile de dezvoltare personală, cu toții suntem sfătuiți ca, la cumpăna dintre ani, să facem un bilanț al anului pe care-l încheiem și să ne formulăm cu claritate țelurile pe care le dorim împlinite în anul ce urmează, adică un fel de  LE ROI EST MORT, VIVE LE ROI!

Ca să mă aliniez și eu tendințelor și să arăt că sunt doldora de tot felul de cursuri, încerc să rememorez întâmplările anului ce mai are de trăit mai puțin de o oră… La TV, soțul meu schimbă canalele, s-ar părea că nu prea e nimic care să-i atragă atenția pentru mai mult de câteva minute. Te pomenești că era mai bine pe vremuri, când era un sigur program de Revelion la televizor, dar parcă mai cu miez și cu haz decât cele de acum. Ei, am devenit noi probabil prea pretențioși, cine să ne mai mulțumească pe toți?

Revenind la anul 2018, am destule lucruri cu care să mă mândresc, dar nu despre ele vreau să vorbesc acum, aș vrea să spun mai multe despre neîmpliniri, fiindcă mai nutresc speranța că 2019 va fi anul în care toate se vor aranja, că vom trăi și noi într-o țară normală, condusă de oameni normali, care doresc cu adevărat ca toți cetățenii ei să trăiască o viață decentă, câștigând banii de fiecare zi din muncă cinstită,   nu din furtișaguri la drumul mare. Din păcate, anul ce se sfârșește ne-a arătat exact opusul a ceea ce ne dorim cu toții. Dacă nu va avea loc un miracol, n-am nici cea mai vagă idee cum și cât vom mai rezista.

Nu pot să mă aștept ca alții să se implice pentru schimbarea vieții mele, cert este că în 2018 am simțit o stagnare în ceea ce privește energiile care mă fac să merg înainte. Am două cărți în lucru și încă una în minte, dar n-am reușit să termin nimic, m-am irosit în lucruri inutile . Promit ca anul care vine să mă scutur de toată această letargie și să mă pun pe treabă.

Am de terminat cărți, de construit la Lupșa și de stabilit traseul și marcat Camino prin Munții Apuseni, astea fiind proiectele mari. Dacă le-am scris pe hârtie, precis voi reuși să le duc la îndeplinire.

Ce-mi mai doresc pentru 2019? Ceea ce vă doresc și vouă, adică sănătate perfectă, putere de muncă și multe clipe alături de familie, fiindcă, orice s-ar zice, cei mai importanți oameni din viața noastră sunt cei ce fac parte din familie. Ei ne susțin și ne iubesc necondiționat, în fața lor suntem noi înșine, nu avem nevoie să jucăm un rol, pentru a ne face plăcuți. Îmi doresc un 2019 în care să vedem mai puțini politicieni și mai multe realizări, mai puțini români ce pleacă afară și mai mulți care se întorc acasă, mai multe trenuri care arată ca afară, merg cu viteză mai mare decât acum 30 de ani și, mai ales, te duc în siguranță la destinație, îmi doresc să văd pe stradă oameni fără grija zilei de mâine, iar acasă, cât mai mulți nepoți.

Bebelușul 2019 aproape s-a născut, în timp ce Bătrânul 2018 se pregătește de plecare… Ce moment mai bun, pentru noi dorințe, speranțe, și un sărut sub vâsc?

LA MULȚI ANI!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

Dragă Grigore…

Tu nu mă cunoşti pe mine, iar eu ştiu despre tine doar că eşti un adolescent căruia ursitoarele i-au dat o soartă mai grea decât altor copii, nu se ştie din ce motive. Ştiu că locuieşti la Sighet, într-o casă familială, împreună cu alţi adolescenţi, care, la fel ca tine, nu au fost prea iubiţi de soartă.

Întâmplarea a făcut, sau îngerii mei şi-ai tăi, ca anul acesta să fiu eu Moş Crăciunul care va încerca (sper din suflet să şi reuşească) să-ţi aducă un zâmbet pe buze şi-o clipă (măcar una) de fericire, în suflet.

Cum am ajuns să fie eu Moş Crăciun pentru tine? Foarte simplu, un înger căzut din cer, a pus o postare pe FB, cu o listă de 10 adolescenţi şi nevoile lor cele mai stringente. Bucuria mea a fost că am reuşit şi eu să particip la această activitate de suflet, deoarece în câteva minute, toţi cei zece adolescenţi au fost „adjudecaţi”, ceea ce mă face să cred că mai este o speranţă pentru această ţară, mai sunt oameni cu suflet mare, care să n-o lase în noroiul în care unii vor s-o îngroape, nu înainte de a-şi lua partea leului din tot ce mai are ea de oferit.

Dar, să revenim la oile noastre… După ce am cumpărat ce era pe lista din dreptul numelui tău, m-am gândit că ar fi frumos să-ţi ofer şi o părticică din sufleul meu, aşa că ţi-am împletit cu mult drag o căciulă, mănuşi şi fular, ca să-ţi ţină de cald în zilele friguroase de iarnă şi să fie ca o îmbrăţişare din partea mea, pentru tine.

 

Mi-aş dori foarte mult să te văd îmbrăcat cu lucrurile pe care ţi le trimit cu drag, poate, cine ştie, cineva îţi va face o poză, care să ajungă până la mine.

Dragă Grigore, îţi doresc să treci cu bine peste această iarnă şi peste multe alte ierni ce vor veni, să ai şansa de a câştiga la loteria vieţii lozul care să-ţi facă viaţa cât mai uşoară. Crăciunul să te găsească printre prieteni adevăraţi, iar cei care te îngrijesc, să se poarte bine cu tine.

Sărbători fericite, îţi trimit îmbrăţişările mele de mamă!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi

Ce ne-aduce Moş Crăciun?

Pe la 1922, Compania Coca-Cola îl inventa pe Moş Crăciun. Da, cu toate că pare secular, moşul este mai tânăr decât s-ar crede. Scopul a fost, bineînţeles, unul mercantil, dar sunt convinsă că n-au sperat nici pe departe să aibă un asemena succes, care parcă creşte an de an.

Moş Crăciun a devenit un brand atât de puternic, probabil cel mai cunoscut din întreaga lume a noastră, a pământenilor. Nu m-aş mira dacă o civilizaţie extraterestră venită la un moment dat (trecut sau viitor) pe Pământ, să fi auzit la rîndul ei de celebrul Moş Crăciun.

Până la urmă, bonomul moş e plăcut de toată lumea, fără deosebire de rang, culoare politică sau a pielii, cu toţii îl iubim pe acest bătrânel simpatic, care e protagonistul a zeci de filme ce rulează fără întrerupere pe canalele TV.

Bineînţeles că ne dă şi mult de furcă, am intrat şi noi în sarabanda de sărbători a occidentalilor, împodobim bradul încă din noiembrie şi ne străduim să punem sub el cele mai potrivite daruri pentru cei dragi.

Totuşi, sunt de părere, că la români se cam exagerează cu aceste daruri, care, în mod normal, ar trebui să fie doar simbolice, nu să ne dea peste cap bugetul familiei. Snobismul şi foamea de cumpărături sunt tot mai puternice, oameni care cumpără la nesfârşit, nu contează ce, dar trebuie neapărat să-şi umple coşurile. Zilele trecute, în ajun de Moş Nicolae, (un moş care pe vremuri aducea câteva dulciuri , fructe, sau o nuieluşă copiilor ce n-au fost cuminţi, acum, săracul de el, e nevoit să care cadouri dintre cele mai scumpe şi sofisticate), eram într-un magazin cu articole pentru copii, care părea asaltat de o hoardă de tătari veniţi la prădat, hăinuţele curgeau de pe umeraşe, jucăriile se răsturnau din rafturi în capul cumpărătorilor agasaţi că nu găsesc ceea ce caută… Imaginea de ansamblu era una de sfârşit de lume, nu de ajun de sărbătoare.

Nu spun că e bine sau rău ceea ce facem, poate ar trebui totuşi să păstrăm o minimă decenţă, în zilele noastre sunt copii care primesc cadouri lucruri pe care încă nici n-au apucat să şi le dorească. De aici, o stare de lehamite şi un sentiment că li se cuvine absolut totul, iar dacă într-o bună zi nu mai suntem în stare să le oferim tot ce-şi doresc, vom avea cu toţii o problemă.

Ei, dar cine sunt eu, ca să dau sfaturi celor care nici măcar nu mi le-au cerut.

Să aveţi spor la cumpărături, doar de un lucru să nu uitaţi, există viaţă şi după sărbători şi mai ales, facturi de plătit. Dumnezeu să vă lumineze minţile şi paşii!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi

Psihopaţi … online

 

Cu vreo lună în urmă, o adevărată hoardă de cereri de prietenie pe facebook îmi invada spaţiul virtual, drept pentru care, am dat din nou publicităţii articolul scris cu vreun an în urmă, „Bună, cf eşti măritată?” , m-am gândit eu că, poate va avea un efect terapeutic asupra frustraţilor călători în sfera facebook-ului.

Tocmai citeam un articol care dădea o definiţie clară a psihopatului (persoană cu o anumită inteligenţă, dar căreia nu-i pasă deloc de cei din jur, nu cunoaşte compasiunea, care ştie foarte bine diferenţa dintre bine şi rău, dar preferă să facă răul, doar aşa, de distracţie), când, la insistenţele unui anume MARIAN OPREA, m-am gândit să-i trimit articolul, poate se documentează şi mă lasă în pace. Nu zic că ar fi fost singurul, dar dialogul, mai bine zis monologul lui îl mai am încă pe messenger, aşa că pot să-l reproduc.

 

Iată un exemplu concludent, care arată „câte prune are în straiţă” cum se zice pe la noi, „ţăranii din fundul ţării”,  cum cu o mare bunăvoinţă ne-a sau m-a gratulat „domnul” Marian Oprea, care, după opinia personală, poate să jignească pe oricine, oricum şi să nu suporte niciun fel de consecinţe.

Stimate doamne, prietene cu acest specimen, vă sfătuiesc să aveţi grijă, nu-l supăraţi, fiindcă s-ar putea să aveţi parte de epitete chiar mai usturătoare decât cele pe care mi le-a adresat mie, fără ca eu să spun vreun cuvânt.

Cred că oamenii de acest fel sunt foarte periculoşi, sunt genul de om care-şi bate nevasta prin plapumă, ca să nu-i lase vânătăi.

„Domnule” Marian Oprea, de obicei scriu doar pentru prieteni, dar acest articol va fi distribuit public, poate ai ocazia să vezi că şi   „o băbăciune proastă cu sandale de cauciuc (de fapt, marca walkmaxx, dar n-ai cum să ştii) din fundul ţării poate să se apere de proştii şi psihopaţii ce mişună într-un spaţiu în care nu se cere carnetul de note pentru a avea acces. Să ştii că „ştii” se scrie cu doi „i” în contextul în care l-ai folosit, dar nu mă mir de greşeală, unicul neuron ce ţi se tot bălăbănea prin tigva goală, a ameţit şi ţi-a căzut în chiloţi, iar de acolo se războieşte cu lumea întreagă, mai ales cu femeile care sunt inteligente şi nu le poţi veni de hac.

Oricum, ai dat  dovadă de laşitate, m-ai blocat tocmai în momentul în care voiam să-ţi răspund, aşa cum meriţi. N-am putut atunci, o fac acum, cu mai mult public, nu puteam să las pe cineva să mă jignească în mod gratuit şi să nu răspund.

Să nu uităm că azi e Sf. Nicolae, ocazie cu care vă doresc tuturor celor ce purtaţi acest nume sau derivatele lui, să fiţi sănătoşi, plini de viaţă şi de umor. Ce ne-am face fără umor?

Vă salută deci cu spor, cu prietenie şi umor, o… băbăciune proastă din fundul ţării…

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă cu Apusenii pe tălpi

Cum devine un copil … monstru?

Cu toţii ne dorim să avem copii sănătoşi, frumoşi, inteligenţi. Mă rog, fiecare pune aceste calităţi într-o anumită ordine, dar cam acestea sunt dorinţele noastre cele mai frecvente, în ceea ce-i priveşte pe urmaşi.

Se spune că, în esenţă, toţi oamenii sunt buni, sau se nasc buni, societatea fiind aceea care îi face să apuce un drum, sau altul. Mai există, de asemenea, factorul genetic, care s-ar părea că nu este de neglijat. Totuşi, acesta acţionează mai mult în cazul viciilor, cum ar fi drogurile, alcoolismul, sau fumatul. Sunt, bineînţeles şi cazuri în care copii ai persoanelor supuse viciilor de mai sus să fie oripilaţi de viaţa dusă în compania unui astfel de părinte, aşa că nu se ating în viaţa lor de alcool sau ţigări, ca să nu mai vorbim despre droguri.

Dar nu despre vicii vreau să vorbesc acum, ci despre acea răutate pe care o observăm la unii copii, chiar la vârste foarte mici. Poate că răutate este mult spus, dar… să vă povestesc o întâmplare căreia i-am fost martoră şi care m-a marcat foarte mult.

Astă toamnă, când încă era foarte cald, am fost în parc, cu nepoţica mea. Prefer parcurile mai mici, cu copii mai puţini, dar ea are altă opinie, la cei doi ani ai ei. E mai frumos în parcul mare, cu mulţi copii şi hărmălaie…

Ei bine, pentru început ne-am dus în parcul mic. La un moment dat, am rămas doar noi două acolo, moment în care a mai apărut o bunică, împreună cu nepoţica ei, mult mai mare decât a mea, cu toate că întrebând, am aflat că le despart doar 8 luni. Fiecare copil creşte în felul lui propriu, nu acest aspect vreau să-l comentez.

Fetiţa era foarte activă, ba sus pe tobogan, ba pe căluşei, avea o energie de nestăpânit. Nimic neobişnuit până aici, o vorbă veche spune „să nu te bucuri de copilul care stă unde-l pui”. La un moment dat, cele două fetiţe interacţionează, în sensul că cea mare o mângâie graţios pe faţă pe nepoţica mea, spunând ceva, nu-mi amintesc ce, dar gestul a fost foarte frumos.

Peste puţin timp, ea şi bunica ei au părăsit parcul, nepoţica mea a vrut şi ea „în pacul male”, aşa că i-am ascultat dorinţa şi am plecat şi noi.

Spre surprinderea mea, fetiţa pe care o întâlnisem cu o jumătate de oră în urmă era şi ea aici, dar, în mod neaşteptat, se transformase într-un mic monstru, spaima tuturor copiilor, dar mai ales a mămicilor, bonelor şi bunicelor din preajmă.

Urletele ei se auzeau de la distanţă, apoi, prin tunelul toboganului, zboară lemne, urmate de maşinuţele  unui băieţel, care plânge disperat. Vacarmul creşte, fetiţa apare şi ea victorioasă din tunel, strângând în mână jucăria altui copil.

Bunica e exasperată, toate persoanele adulte din parc o privesc curioase, nu ştiu cum va gestiona situaţia de criză în care ne găsim cu toţii. Degeaba ţipă la fetiţă, asta nu are niciun efect, aşa că o prinde de o aripă şi, mai de voie, mai de nevoie, o înghesuie în căruciorul cam mic pentru gabaritul ei. Are doi ani si opt luni, dar eu am crezut că are cel puţin 4. Poate credeţi că exagerez, dar MIE îmi era frică de ea.

Acompaniate de plânsetele-urlete ale fetiţei captivă în cărucior, cele două părăsesc parcul, iar atmosfera se destinde brusc, nimeni nu comentează incidentul, posibil să nu fie primul de acest fel, dar… fiecare îşi vede de propriul copil, cu toţii, copii şi adulţi, răsuflând uşuraţi.

Pe mine m-a marcat foarte mult această întâmplare, nu sunt obişnuită cu scene de acest fel din partea copiilor şi m-am gândit mult timp după aceea care ar putea fi cauza. Dacă n-ar fi fost şi prima noastră întâlnire, când fetiţa a dat dovadă de sensibilitate, aş fi zis că aşa e ea, că nu i se oferă destulă afecţiune în familie, că vrea să atragă atenţia… Nu ştiu care a fost factorul ce a declanşat monstrul din ea, dar sunt fericită că nepoţica mea nu are asemenea manifestări.

Ce părere aveţi, câtă este vina adulţilor şi cât este, să zicem, genetic, în comportamentul copiilor noştri? Părerea mea este că există întotdeauna o fisură în educaţie, atunci când apar asemenea întâmplări. Copilul vrea să fie în centrul atenţiei, dar nu ştie cum să facă asta, aşa că alege să devină personajul negativ din povestea copilăriei lui.

Nu sunt psiholog, îmi dau şi eu cu părerea, aşa că… să aveţi copii minunaţi, aşa ca dumneavoastră!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni