Sâmbătă, timp frumos şi sărbătoarea Sfântului Gheorghe, nimic mai potrivit pentru o excursie prin împrejurimile comunei Lupşa, ca să vedem dacă primăvara şi-a intrat cu adevărat în drepturi.
Am şi un scop pe care vreau să-l ating astăzi, şi anume o vizită în casa artistului popular Emil Roşca ce locuieşte într-o modestă căsuţă pe drumul spre Curmătură, într-o perfectă comuniune cu vulpile, căprioarele şi iepurii ce nu-i vede la televizor ci direct pe geamul ce dă spre o privelişte pe care orice orăşean ar invidia-o. Doar cu mistreţii nu se prea împacă, din pricina lor nu mai poate planta cartofi, ar trebui să stea zi şi noapte ca să-i păzească.
Dumnezeu i-a dat multe daruri acestui om, dar, din păcate, în lumea în care trăim, nu prea poate să le fructifice. Principala lui ocupaţie este „Artizanatul din lemn, meşterit în sticlă”, după cum singur şi-a intitulat meşteşugul.
Din mâna lui ies adevărate minunăţii, „meşterite” după o metodă doar de el ştiută în sticle de diferite dimensiuni, care apoi sunt umplute cu ţuică, pentru ca mica operă de artă să nu se usuce.
Vin oameni şi din străinătate pentru a-i admira şi cumpăra sticlele, care de care mai frumos realizate.
Când eram copil, ştiu că d-l Emil Roşca ,tânăr flăcău, era deja vedetă locală, cânta cu „cetera” şi cu gura, de răsuna Căminul Cultural, sau horile, acolo unde de fiecare dată era oaspete de onoare.
Din păcate şcoala lui oficială s-a rezumat la 8 clase, dar are destulă înţelepciune pentru a mai da şi altora, oameni „mari” cu facultăţi făcute pe hârtie.
Fiind iubit de către săteni, bătrânii satului lui i-au încredinţat cele mai frumoase şi de taină obiceiuri şi mituri locale, pe care nemaistând la îndoială, le-a transformat în mai multe cărţi, publicate prin efortul financiar propriu.
Avea musafiri când am ajuns noi în micuţa casă, aşa că nu ne-am putut întinde la poveşti ca altădată, despre vremuri demult apuse.
Totuşi, cu părere de rău, ceva tot am aflat, şi anume că i s-a interzis încă de acum doi ani să-şi mai vândă obiectele artizanale prin târguri, pentru simplul motiv că-i lipseşte atestatul de MEŞTER POPULAR.
I s-a spus că pentru a-l obţine, este necesar să facă un curs de doi ani, trei zile pe saptămână. Mă întreb şi vă întreb, oare cine şi ce l-ar mai putea învăţa pe acest om, aş vrea să ştiu câţi „profesori” ştiu să facă ceea ce face el? Oare nu ar fi mai normală constituirea unei comisii, care, da, să ateste că este producătorul minunăţiilor din sticle? Dar într-o ţară în care în curând vom plăti şi impozit pe fumărit (nu râdeţi, s-a mai practicat asta, plăteai acest impozit în funcţie de câte coşuri de fum aveai la casă), de ce să nu luăm ultimul bănuţ de la cei ce chiar dacă au fost dăruiţi de Dumnezeu, nu pot face mai nimic cu darul lor? Talanţii nu se înmulţesc nicicum, în unele case…
Ieri am fost la Iulius Mall în Cluj la Târgul de antichităţi şi obiecte populare, unde am întrebat pe unul şi pe altul, dacă au atestat de meşter popular. Cum nimeni nu avea, am ajuns la concluzia că şi d-l Emil Roşca ar putea veni cu produsele d-lui la acest fel de târg, care nu este unul neapărat al meşterilor populari. Habar nu aveam că este o mafie şi în această branşă.
Am speranţe că în curând sticlele frumos meşterite vor ajunge pe mesele şi în casele noastre, poate că şi această perioadă fastă de aşteptare a Învierii Domnului va fi de ajutor. Cred încă în oameni, cred că aceştia pot fi solidari şi frumoşi la suflet!
Şi-am scris această „carte” eu, Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni
manuelasandablog 