Arhive pe categorii: Păreri personale

Monstrul din oglindă

Lasă un răspuns

Uneori, nu suntem mulţumiţi de felul în care arătăm. Ba nasul, ba gura, ba sprâncenele noastre nu ne sunt pe plac.Ne privim în oglindă dintr-un unghi favorabil, ca să nu vedem partea ce ne displace, dar ştim că-i acolo, că ne va aparţine toată viaţa.

Ei, dar când soarta face ca o diformitate să apară pe faţa noastră, ni se pare că cerul cade pe pământ, felul în care arătam înainte este de invidiat acum, iar toată perspectiva din care privim lucrurile se schimbă. Spun asta în cunoştinţă de cauză, fiindcă de curând am devenit posesoarea unui herpesoi de toată frumuseţea, în cel mai înalt punct al feţei mele, adică taman pe vârful nasului.

În prima fază o uşoară înroşire a nasului m-a pus pe gânduri, dar când dimineaţa m-am trezit cu ditamai buboiul, puroind şi dureros, am fost în culmea fericirii. Parcă toate trăsăturile feţei mi se schimbaseră, arătam cu totul şi cu totul înfiorător. De acum, imperfecţiunile pe care prefer să nu le văd de obicei, păreau mici „semne de frumuseţe” în comparaţie cu monstrul ce mă privea din oglindă şi care nicio clipă nu puteam să cred că aş fi eu.

Am suportat cu stoicism durerea şi mirarea celor din jur câteva zile, până când podoaba nasului meu a început să se vindece, iar acum e chiar pe cale de dispariţie. Ptiu! Piei bubă! Nu ştiu să spun vreun descântec care să mă păzească pe viitor de asemenea „drăgălăşenii”, dar cred că numai cei ce au păţit-o măcar o dată mă  pot întelege cu adevărat.

Ei, de-acum primăvara e cu adevărat frumoasă, azi e „baba” mea şi se pare că a început foarte bine, starea de acum câteva zile a dispărut şi ea iar… viaţa merge înainte. Mă gândesc cu compasiune la cei ce trebuie să poarte o viaţă întreagă o cicatrice pe faţă, cât de greu trebuie să le fie, fiindcă, vrând nevrând, oamenii se zgâiesc când văd ceva în neregulă.

Sunt foarte mulţumită că am revenit la vechea fizionomie, e foarte bună, nu-mi mai doresc nicio îmbunătăţire.

Vă doresc o primăvară luminată de gânduri bune!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni.

Mic dejun de Ziua Îndrăgostiților

1 răspuns

Această controversată zi a îndrăgostiților, pe care unii nu vor să o sărbătorească fiindcă n-ar fi autohtonă, iar alții spun că e doar o chestie comercială, este totuși un prilej de a-i spune celui/celei de lângă noi că-l iubim, că ne pasă, că alegerea noastră de a fi împreună a fost una nemaipomenită.

Fie vorba între noi, de Dragobete am auzit abia după Ziua Sf. Valentin, așa că, de ce să nu sărbătorim tot ce se poate sărbători, că și așa avem destule zile gri în viața noastră.

Asta nu înseamnă că musai trebuie să facem ceva ieșit din comun, mai ales bărbații se plâng că trebuie să cumpere coliere scumpe și mai știu eu ce gogomănii. Dragi bărbați, să știți că o femeie care vă iubește cu adevărat nu are nevoie neapărat de daruri scumpe, un ghiocel oferit din inimă face mult mai mult decât o bijuterie pe care o dai cu o mutră acră, cu gândul la gaura din cont ce  trebuie astupată din pricina darului scump și care poate nici măcar nu e pe gustul celei dragi.

După mine, cel mai bine e să întrebi ce-și dorește, în caz că vrei să cumperi ceva scump. Pentru un moștrofonț de 10 lei, nu e necesar să-i ceri părerea, oricum îl va  păstra o perioadă pe birou, apoi, după ce se prăfuiește îndeajuns, va fi aruncat pe fundul unui sertar, ultimul lui drum fiind la coșul de gunoi.

Asa că… tot un ghiocel e mai bun, fiidcă măcar va ajunge la gunoi fără mustrări de conștiință.

Uite unde am ajuns, când eu, de fapt, voiam să vă dau rețeta unui mic dejun gustos și sănătos, format din cacao cu lapte de susan și brioșe vegane.

IMG_2511

Dacă vreți să știți de ce nu le-am pozat împreună, este foarte simplu: când mi-a venit ideea să pun și brioșele în poză, băusem deja laptele, fiindcă era  delicios.

Rețeta pentru brioșe am dat-o mai demult, vă reamintesc rețeta laptelui:

Se pune în blender o lingură de semințe de susan, foarte puțină sare și 4 boabe de cacao crudă. (Se găsește la magazinele naturiste). Se acopera cu apă caldă, aproape fierbinte, și se blenduiește bine. Se mai adaugă apă, pentru a se obține un pahar de cacao cu lapte. Este delicios și sănătos.

Să aveți o Zi a Îndrăgostiților așa cum o doriți!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

Un bunic dezlănțuit…

Lasă un răspuns

…Sau cam așa ceva se numea filmul pe care tocmai l-am vizionat la cinematograf.

Cu puțin timp în urmă, auzeam la radio cred, sau la TV, dar nu mai are importanță unde, că în prezent oamenii preferă să stea acasă și să privească la televizor, decât să iasă în oraș, la film, teatru, operă, sau alte spectacole.

Sincer, sunt total de acord cu modul acesta de distracție, măcar acasă, când nu-ți place un program, schimbi canalul, închizi televizorul și faci o baie, sau te culci.

În ultima vreme am avut trei experiențe neplăcute, la operă, teatru, iar azi la film. Mi-e prea somn ca să vă spun despre toate acum, dar despre film nu pot să nu spun, măcar să mă răcoresc și eu un pic.

Cu Robert de Niro cap de afiș, mă așteptam să văd o comedie de calitate, dar… n-a fost să fie. Un umor gros, bazat doar pe înjurături, sex și bărbați dezbrăcați (că femeile nu mai sunt o problemă), m-a făcut să-mi fie rușine de nivelul la care s-a coborât actorul, pentru a mulțumi un public care mai mult nu pricepe.

Într-un cuvânt, un film pentru proști, nu știu dacă au fost două gaguri reușite de la un capăt la celălalt. Una dintre ultimele scene, mi-a adus aminte de rușinea cu Iurie Darie, care bolnav fiind, a fost pus în ipostaze penibile de către persoane fără minte.

Credeam că mă voi destinde, dar am tot stat și am așteptat să fie măcar o poantă inteligentă, fără niciun rezultat. La sfârșit, m-am bucurat că s-a terminat „distracția” și pot merge acasă, măcar să trag un pui de somn, că „mă durea burta de atâta râs”.

Promit că data viitoare mă informez mai în amănunțime când vreau să ies undeva, s-ar părea că în ultima vreme nu-mi prea iese.

Noapte bună!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

The story of stuff- Povestea lucrurilor

Lasă un răspuns

Un filmulet care ne deschide ochii asupra modului în care am început să gândim și să trăim în ultimii ani, exact așa cum suntem mânați din spate, ca o turmă de oi fără minte și fără discernământ.

The story of stuff

Ce-ar fi să ieșim din tipare, să cumpărăm și să consumăm doar atât cât este necesar, iar în același timp să ieșim din sclavia ce ne-o impun băncile și marile companii.

Enjoy the movie!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moață din Munții Apuseni

Bun simţ „românesc”

Lasă un răspuns

Şi-apoi, să nu mă supăr? Cu ceva timp în urmă, îmi exprimam dezaprobarea faţă de purtarea conaţionalilor noştri aşa în general, şi în particular la „Fântâna lui Cenan”, (cum s-a şi numit articolul cu pricina), un izvor de pe Valea Arieşului, de unde toată lumea ia apă, aceasta fiind foarte bună şi având avantajul că-şi păstrează proprietăţile timp îndelungat, chiar dacă e stocată în bidoane de plastic.

După sărbători, am observat că cineva a făcut curăţenie în jurul izvorului, curăţenie care însă nu a ţinut mult, un alt strat de mizerii fiind prezente la faţa  locului. Noroc cu zăpada, care a acoperit murdăria, redând spaţiului din jurul izvorului inocenţa şi puritatea care ar trebui să fie în mod obişnuit apanajul unui loc dătător de viaţă, ca acesta.

Vinerea trecută mergeam la Lupşa, şi,  ca de obicei, ne-am oprit pentru a lua apă. Erau mai multe maşini oprite din acelaşi motiv, dar din ultima care a sosit, coboară trei tineri, dintre care unul a confundat locul cu o latrină, din păcate nu este singurul, am văzut de nenumărate ori acest gest făcut de bărbaţi fără pic de bun simţ şi de ruşine. O dată, unul se îndrepta chiar spre maşina mea, a trebuit să claxonez ca să-l întorc din drum.

Mi se pare dezgustător să te opreşti într-un loc din care oamenii iau apă, ca să-ţi deşerţi vezica. Dacă tot ai o urgenţă, opreşte mai sus sau mai jos de izvor, nu ai nici atât de mulţi spectatori şi nici nu devii obiectul unui articol al unei moaţe din Munţii Apuseni.

Să aveţi o după masă norocoasă!

Manuela Sanda Băcăoanu … vezi mai sus

Alcoolul, bată-l vina!

Lasă un răspuns

Tema alcoolului şi a viciilor în general, poate fi dezbătută la nesfârşit, fiecare are opinia proprie şi de nezdruncinat, formată de-a lungul vieţii.

În primul rînd, vreau să vă spun că pe mine mă deranjează mai puţin beţivii, (precis n-o să mă îmbăt dacă un beţiv stă lângă mine) , decât fumătorii, care mă transformă instantaneu într-un fumător pasiv. Dar asta este valabil doar atunci când pe respectivul beţiv îl văd doar în fugă, pe stradă sau în parc, acesta nu face parte din familia mea şi nu vine acasă pe 7 cărări, transformându-se din omul pe care-l ştiam într-unul total necunoscut, a cărui logică deraiată mă face să-mi iau câmpii, dacă nu cumva devine şi violent cu mine şi cu ceilalţi din familie.

Probabil aşa gîndeşte toată lumea, fiindcă altfel nu ar fi posibil ca tinerii să ajungă într-un asemenea hal de beţie încât să nu mai ştie pe ca lume se află.

Abordez acest subiect în urma unei întâmplări de duminică, 3 ianuarie, pe la ora 12,30. Eram în staţia lui 35 din Piaţa Mihai Viteazul, când, privind spre dreapta, văd un tânăr ce trăgea după el un troler şi „măsura trotuarul” de la o margine la cealaltă, cât era de lat. Între timp a apărut autobuzul, dar după ce am urcat, am observat că personajul urcase şi el, ajutat de acel „Dumnezeu al beţivilor”, care se spune că are grijă de aceştia într-un mod cu totul miraculos.

Ei, dar la prima curbă de pe Calea Turzii, Dumnezeu l-a scăpat din braţe, iar omul nostru s-a întins cât era de lung, pe jos, în autobuz. Arăta ca o meduză pe ţărmul mării, ce-şi mişcă tentaculele în mod inutil şi greţos,  probabil în acel moment creierul lui era atât de îmbibat în alcool, încât nu funcţiona nici la 0,001% din capacitate.

Lumea se uita la el, unii cu milă, alţii cu repulsie, eu cu ambele. Un domn ce era în apropiere l-a ajutat să se ridice, iar drumul a devenit brusc, extrem de lung. A durat o veşnicie până în Observator, unde chiar eu l-am anunţat ce staţie este , dar cu acceleraţia lui negativă, până să ajungă la uşă, aceasta s-a închis. Nimeni nu i-a strigat şoferului să deschidă uşa, nu eram siguri că acolo doreşte (dacă mai era în stare de vreo dorinţă) să coboare, aşa că a coborât la următoarea staţie. Mă rugam să nu vomeze, era chiar în faţa mea şi începuse să scuipe.

După ce a coborât, toată lumea din autobuz a răsuflat uşurată, întorcând cu toţii privirea ca la o comandă, pentru a vedea cum se descurcă beţivul ajuns pe trotuar. Din inerţie şi datorită avântului ce şi-l luase la coborâre, a mers o perioadă destul de drept, fapt care a făcut-o pe o doamnă să exclame „Şi-a revenit!”, dar asta a durat doar câteva secunde, după care a reluat mersul în zig-zag.

A fost un moment penibil şi greu de suportat pentru noi, toţi călătorii ce eram în preajma acestui tânăr. Mă întreb cum este să trăieşti o viaţă cu o astfel de persoană… Dar întrebarea cea mai grea este ” Cine-şi doreşte să ajungă în asemenea hal de subdemnitate umană, de ce toate acestea se pot întâmpla fără ca nimeni să intervină?”

Probabil ar fi nevoie de nişte legi care să reglementeze mai strict consumul de alcool, sau ca noi cu toţii să ne implicăm în educaţia tinerilor ce sunt pe cale să o ia pe o cale greşită. Nu am idee dacă tânărul respectiv face asta în mod normal, sau i s-a întâmplat să „sară calul” doar de sărbători.

Sunt convinsă că dacă fiecare om beat ar fi filmat şi apoi obligat să privească la nesfârşit acel film, s-ar gândi de două ori înainte de a mai duce al doilea pahar la gură. Nu cred că cineva vrea să devină tâmpit şi îngălat,aşa cum pahare după pahare de alcool te fac să ajungi.

Cred că opinia publică ar trebui să funcţioneze şi în aceste cazuri, dar de multe ori ne place să ne batem joc de cineva în această stare, sau , şi mai grav, o beţie zdravănă în grup, din care majoritatea nu-şi mai amintesc mare lucru, devine un mare fapt de vitejie. O societate normală, n-ar trebui să funcţioneze aşa.

Aveţi soluţii la această problemă? V-aş fi recunoscătoare să le aflu şi eu, împreună cu toţi cititorii.

Dacă credeţi că acest articol ar putea ajuta pe cineva, vă rog să-l distribuiţi. Mulţumesc că mi-aţi vizitat blogul.

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

 

Revelion la „Domeniul Regilor”

3 răspunsuri

Să spun… să nu spun… dar n-aş fi eu, dacă aş ţine aşa o povestire doar pentru mine.

Trebuia să petrecem şi noi undeva revelionul, iar faptul că o prietenă mergea la Domeniul Regilor, a făcut să ne hotărâm să alegem şi noi acelaşi restaurant. Eu nu mai fusesem niciodată în acest loc, iar faptul că are o denumire atât de pompoasă, mă ducea cu gândul la lux, răsfăţ şi bun gust.

Am ajuns abia pe la ora 22, din cauza mea, fiindcă am vrut să fiu harnică la sfârşit de an şi am început să gătesc mai multe decât era cazul iar ora 20 m-a prins în bucătărie. După mici incidente de genul: nu am ondulator de păr şi fixativ, fiindcă le-a luat fiică-mea cu ea la cabană, am reuşit să-mi „încropesc” o coafură oarecum festivă şi iată-ne urcaţi în maşină, gata de a înfrunta drumul din Făget care e în construcţie, aşa că 20 la oră e viteza maximă cu care poţi să-l „ataci”.

Prima impresie nu e deloc favorabilă, în sensul că în afară de faptul că a trebuit să parcăm aproape pe câmp din cauza numărului mare de maşini, nicio luminiţă festivă, nu strălucea pe „castelul” la care ne aşteptam să ajungem.

Înăuntru, decepţia continuă, sala „regească” e un fel de kitch în care sunt înghesuiţi o grămadă de oameni. Alături de  pereţii din piatră care sunt în regulă, combinaţii de stuf, pânză de iută şi nişte rigle din lemn, fac ca totul să pară ieftin şi de prost gust, ca să nu mai vorbim despre faptul că niciun ornament care să arate că totuşi este un moment festiv, nu apare pe nicăieri. Un pom de Crăciun înghesuit într-un colţ şi pe care-l vezi doar dacă stai la masa din apropiere, este tot ceea ce aminteşte de Sărbătorile de Iarnă.   În jurul geamurilor, stuful chelise şi arăta de-a dreptul jalnic.

Chiar mă gândeam că poate cu banii câştigaţi în noaptea dintre ani vor putea să renoveze un pic. Nu înţeleg ce caută stuful în această zonă, locul lui e potrivit pe litoral, sau în deltă. Aici arată ca şi palmierul pictat pe o casă de pe lângă Zlatna, sau ca tufele de tuia la munte.

IMG_2262

N-aş putea vorbi despre meniu în general, dar pot să vă spun că meniul meu, vegan, a fost cam aceeaşi chestie nedefinită de trei ori, prezentată puţin diferit şi despre care abia la sfârşit mi-am dat seama că era soia din aia la pungă, ce conţine un milion de E-uri, drept pentru care nici nu am prea mâncat. Un bucătar bun se plăteşte bine, dar nu cred să fie cazul acestui restaurant.

Ei, şi acum vine „distracţia”… Ca să anime atmosfera, invitat a fost d-l Ovidiu Purdea, cântăreţ de muzică populară. Despre domnia sa nu am nimic de spus (negativ), şi-a făcut programul conform regiei, apoi, când mai erau doar câteva minute până la ora 12, ne anunţă să ne îmbrăcăm şi să ieşim în curte. Cum „garderoba” erau nişte biete cuiere  înşirate în anticamera toaletei, bineînţeles că s-a produs înghesuială, toată lumea primise ordin să iasă în curte, pe o temperatură de -14 grade. Credeam că vor fi artificii, sau cât de cât ceva festiv, în sfârşit.

IMG_2264

Când, ce să vezi, la vreo 30 de metri, un foculeţ „de tabără” mocnea, probabil şi lui îi era prea frig ca să se aprindă. Acuma, nu ştiam când este MOMENTUL, când să explodăm de bucurie că am  trecut în Noul An? Cineva începe să numere, 10, 9, 8 ,        -1,-2, staţi că mai e… ACUM!

Un alt grup începe şi el să numere… Iar noi, toţi ceilalţi am rămas confuzi şi decepţionaţi, neştiind dacă mai suntem în 2015 sau am trecut în… anul următor. Ştefan era aşa de bulversat, încât a şi uitat să mă pupe cu ocazia evenimentului.

Ne întoarcem înăuntru fiindcă am luat destul frig, pentru doi ani, moment în care mai sunt persoane ce vor să iasă, abia acum şi-au recuperat hainele de la „Garderobă”. Eu vreau să le spun că afară nu-i nimic, dar Ştefan zice că lasă să iasă, să vadă şi ei „focul de tabără”, care am auzit că într-adevăr a ars frumos, dar pe la ora 2. Nimeni nu s-a mai dus să-l vadă, a fost un foc trist şi singur de 2016.

Ce să spun, am dansat atât cât ne-a permis muzica, adică atunci când nu erau manele…

IMG_2266

În rest, toate bune şi frumoase, mai ales la ora 4,45, când am plecat spre casă, bucuroşi că ne-am petrecut revelionul într-un chip atât de minunat.

Părerea mea este că toţi cei ce-şi deschid tot felul de localuri, ar trebui să facă un curs la care să înveţe că nu toţi oamenii sunt de categoria a treia, că anumite evenimente chiar trebuie organizate riguros şi nu trebuie să dai mulţi bani pe bun gust, acesta se poate şi învăţa, dacă mama natură nu te-a înzestrat cu aşa ceva.

IMG_2268

Sper ca anul 2016 să nu fie la fel de confuz, aşa cum a început.

Să aveţi zile frumoase!

Manuela Sanda Băcăoanu, o moaţă din Munţii Apuseni

Dacă ţi-a plăcut articolul, te rog să-l distribui şi prietenilor tăi.                     Dacă nu,… nu.